Firma consilierului Nicu Moroianu ridică o vilă pe terenul unui milionar constănţean!
Firma consilierului Nicu Moroianu ridică o vilă pe terenul unui milionar constănţean!
Facebook Twitter Whatsapp Linkedin PinterestNicolae Moroianu
Investiții pe repede înainte pe litoral! Afaceriștii profită de ultima sută de metri pentru a ridica noi locații pentru turiști, fie că vorbim de vile, pensiuni, hoteluri sau restaurante. Astfel, în atenţia autorităţilor a ajuns un memoriu de prezentare a unui proiect ce privește construirea unei pensiuni turistice de tipul P+1E. Imobilul va fi construit pe raza stațiunii Olimp și lucrările vor cuprinde și amenajarea unei zone de parcare care va cuprinde locuri de parcare în incinta proprietății, alei pietonale și spațiu verde. Este o nouă investiţie în sudul litoralului, venită să completeze proiecte imobiliare ori turistice deja în derulare, unele amintite de dată recentă chiar de către ministrul Turismului, Mircea Dobre. Astfel, acesta făcea referire, recent, la chinezii care investesc în sudul litoralului. Şi nu doar ei!
Revenind la pensiunea amintită mai sus, atrage atenţia prin faptul că beneficiarul este firma S.C. TOURISM CONSULTING & MANAGEMENT S.R.L cu sediul social în stațiunea Neptun-Olimp. Aceasta îi aparține lui Nicolae Moroianu și Stelian Hagi. Nicolae Moroianu este celebrul consilier din Mangalia care a acceptat să apară pe listele pentru parlamentare pe post de candidat pentru Senat din partea ALDE. Însă, despre Nicu Moroianu s-a tot scris de-a lungul timpului din postura de hotelier, de manager al unor unităţi de succes din sudul litoralului, iar acum – de politician, critic vehement al actualului primar al Mangaliei.
Pe lângă numele lui Moroianu, interesanţi sunt şi cei care deţin terenul pe care se va investi! Astfel, terenul pe care va fi amplasată clădirea se află în proprietatea a S.C. HOLIDAY CLUB OLIMP S.R.L. care a constituit asupra acestuia dreptul de superficie în favoarea S.C. TOURISM CONSULTING & MANAGEMENT S.R.L. pentru o perioadă de 15 ani, prin „actul de constituire a dreptului de superficie”. La S.C. HOLIDAY CLUB OLIMP S.R.L. acționară este Elena Verioti, fiica milionarului constănțean Gheorghe Verioti. Tânăra mai deține și un magazin de decorațiuni la București.
Diana NEAŢĂ
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Urmareste-ne pe Google News