REPLICA ONLINE CONSTANTA

14.8° Constanța Vin., 29 Mar. 2024
Anul XX Nr. 6683
14.8° Constanța Vineri, 29 Martie 2024 Anul XX Nr. 6683
 

FIRMA familiei MERLĂ și-a EXTINS afacerile cu STATUL și în Dâmbovița

FIRMA familiei MERLĂ și-a EXTINS afacerile cu STATUL și în Dâmbovița

Replica API 20 septembrie 2021 | 23:09 4110

Oil Depol Service SRL, firma deținută de Radu Merlă, soțul controversatei directoare din Primăria Constanța, Ani Merlă, continuă să facă bani frumoși din afacerile cu statul. Ultima lovitură: un contract de 1,1 milioane lei din partea Companiei de Apă Târgoviște- Dâmbovița.

Compania de Apă Târgoviște- Dâmbovița a atribuit pe 9 august 2021 un contract pentru ”Achiziție servicii de valorificare/eliminare a nămolului generat în stațiile de epurare ale CATD”, în urma unei proceduri simplificate de achiziție în cadrul căreia au depus oferte 7 firme, grupate în 4 asocieri.

Câștigătoare a fost desemnată asocierea Oil Depol Service SRL (lider, reprezentant Dănuț Florescu)- Ecomaster Servicii Ecologice SRL (reprezentant Diana Teodor), subcontractant cu 46,43% din lucrări. Ambele firme sunt din Constanța și ambele sunt controlate de Radu Merlă. Valoarea totală a acordului valabil 3 ani este de 1.166.620 lei, fără TVA, din care Compania de Apă Târgoviște- Dâmbovița a făcut deja o primă plată, în valoare de 390.320 lei.

Oil Depol Service SRL a raportat pentru 2020 afaceri de 44,5 milioane lei și un profit net de 7,2 milioane lei, cu 165 de angajați, precum și datorii de 11,4 milioane. Este una dintre firmele controversate ale Constanței, din cauza contractelor de milioane de euro primite de la primăria condusă de Radu Mazăre, în condițiile în care soția patronului era și încă este probabil cea mai importantă directoare din cadrul instituției.

Contracte de la CFR Călători și Nuclearelectrica

Nu este primul contract cu statul parafat de Oil Depol Service SRL anul acesta. Pe 31 iulie 2021 firma primea un contract și de la CFR Călători SA pentru ”Servicii curățiri decantoare, rezervoare, cămine, canale și predarea deșeurilor periculoase de la subunități S.R.T.F.C. Timișoara”, în valoare de 202.523 lei, fără TVA.

Iar pe 26 martie 2021, aceeași Oil Depol Service SRL a semnat și cu Nuclearelectrica SA un contract privind ”Servicii de neutralizare/eliminare conținut și curățare rezervoare metalice subterane aflate pe amplasamentul CNE Cernavodă aferent proiectului ”Lucrări de construcție hale, depozite și clădiri auxiliare în depozitul CNE Cernavoda”. Valoarea contractului este de 226.165,41 lei, fără TVA.

Andreea POPA

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere
Are dosar in lucru !! Tic tac tic tac
2
0
Afaceri pe fata ,nici macar nu poarta " masca"....
3
0
pt gogu - numai ca tanti merla nu e privat ci fix slujbasa la stat.
4
0
cu chitac la kur.
12
2
afacerea nr 1 a privatilor - jefuirea banului public
11
0
oil depol si ecomaster, parte din gruparea apropiata lui mazare prin tanti merla. DNA tot a evitat structura asta. tic tac
22
0
Pe Merla astia nu-i controleaza nimeni?
29
3
Aoleu...si nu v.a cerut voie???
2
21
falimentul primariei cta
20
2

REPLICA

LOTO

6/49
15331744146
5/49
383120264010
joker
3416910367