REPLICA ONLINE CONSTANTA

18.1° Constanța Mie., 24 Apr. 2024
Anul XX Nr. 6709
18.1° Constanța Miercuri, 24 Aprilie 2024 Anul XX Nr. 6709
 

Firma lui Lazia a renunţat la lucrările câştigate în Crucea

Firma lui Lazia a renunţat la lucrările câştigate în Crucea

Replica API 21 septembrie 2011 | 00:00 87

Utiltrans l-a informat pe Frigioi că a dat faliment

Utiltrans l-a informat pe Frigioi că a dat faliment

Lucrările de reabilitare a sistemului de canalizare şi alimentare cu apă din localiatea Crucea bat pasul pe loc. Şi asta pentru că Utiltrans SA, societatea care se ocupa de alimentarea cu apă în Stupina şi Gălbiori şi de canalizare în localitatea Crucea, a întârziat demararea investiţiilor. Conform declaraţiilor reprezentanţilor administraţiei locale, termenul de execuţie a lucrărilor obţinute prin licitaţie de Utiltrans ar fi fost de trei luni, însă acesta nu a fost respectat. Primarul a declarat că a trimis nenumărate adrese în atenţia Utiltrans (firmă în care apare, ca asociat, şi Lucian Lazia), prin care solicita reprezentanţilor companiei să urgenteze lucrările, dar că între timp firma a dat faliment. În aceste condiţii, primarul s-a văzut nevoit să tranşeze problema în cadrul unei şedinţe în urma căreia s-a stabilit că lucrările vor fi preluate de către o altă firmă. "Pentru că au dat faliment, reprezentanţii firmei ne-au cerut acordul pentru cesionare", a spus, pentru "Replica", Gheorghe Frigioi, primarul localităţii Crucea. Pentru că are multe proiecte începute, primarul spune că intenţionează să candideze pentru încă un mandat. "Candidez, pentru că am multe proiecte începute şi sunt de principiul că trebuie să termin ce am început", a spus Frigioi. Unul din proiectele la care face referire edilul ar fi amenajarea unui parc care să aibă drept scop furnizarea energiei electrice pentru iluminat. "Sperăm să primim un răspuns pozitiv de la minister. Ne dorim ca acest proiect extrem de necesar pentru Crucea să fie aprobat", a afirmat primarul.

Camer NEGIP

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere

REPLICA

LOTO

6/49
471728292640
5/49
9192143025
joker
26141111218