rss

Anul XVI Nr. 3830 (3881), 15 aprilie
Categorii
CLICK AICI pentru varianta WEB

Firmele care au acumulat datorii începând din perioada stării de urgenţă vor primi eşalonări la plată

Firmele care au obligaţii fiscale neachitate ulterior declarării stării de urgenţă pe fondul pandemiei COVID-19 vor putea solicita eşalonarea plăţii acestor sume pe o perioadă de până 12 luni, fără garanţii şi cu un calendar de rambursare propriu, informează duminică Ministerul Finanţelor.

"Ministerul Finanţelor Publice a elaborat un proiect de ordonanţă de urgenţă prin care se reglementează eşalonarea la plată, în forma simplificată, a obligaţiilor bugetare neachitate în urma crizei COVID-19. Facilitatea se acordă pe o perioadă 12 luni, pentru obligaţiile bugetare acumulate de la data intrării în starea de urgenţă (16 martie), cu condiţia ca debitorii să nu fi înregistrat obligaţii fiscale restante dinainte de starea de urgenţă. Eşalonarea se va acorda în termen de cel mult 5 zile, pe baza unei cereri la care se anexează propunerea de grafic, fără a fi necesară constituirea de garanţii", precizează MFP într-un comunicat, scrie Agerpres.

Cererile de eşalonare vor putea fi depuse până la data de 15 decembrie, inclusiv, pentru toate obligaţiile bugetare acumulate începând cu 16 martie până la data depunerii cererii.

În cazul companiilor care fac sau vor face obiectul unui control fiscal, eventuale sume suplimentare de plată vor intra, de asemenea, în calendarul de eşalonare, precizează sursa citată.

Firmele care beneficiază de eşalonarea la plată a debitelor bugetare restante vor avea obligaţia să achite la zi toate taxele şi impozitele care se vor naşte şi datora după primirea eşalonării.

Procedura simplificată va presupune depunerea unei cereri, cu un grafic de eşalonare anexat, cu rate egale sau inegale, în funcţie de cum apreciază fiecare contribuabil în parte.

O cerinţă pentru firmele care vor primi eşalonarea pentru 12 luni este să nu regăsească în vreuna dintre procedurile de insolvenţă.

"Principala preocupare a Guvernului, după sănătatea populaţiei, o reprezintă repornirea economiei şi evitarea unei recesiuni prelungite, aşa cum s-a întâmplat în 2008. De aceea preferăm să ne împrumutăm temporar mai mult la bugetul de stat şi să sprijinim mediul de afaceri prin menţinerea lichidităţilor financiare şi susţinerea activităţii. Toate statele lumii îşi susţin astăzi economiile naţionale, conştientizând că urmează o perioadă de redefinire a business-ului şi repoziţionare a multinaţionalelor la nivel mondial", a declarat ministrul Finanţelor Publice, Florin Cîţu.

luni, 5 octombrie 20201287
STEP PROJECT, servicii de prelucrări metalice de precizie
Comentarii
mai mult...Local
15 apr 19:51LocalGARDIAN de la Penitenciarul Poarta ALBĂ, AMENINȚAT cu MOARTEA de un DEȚINUT

Vasile N., aflat în Penitenciarul Poarta Albă pentru infracţiunea de tâlhărie, a spart neonul, chiuveta şi bazinul...1740

15 apr 12:48LocalRemus NEGOI, după demiterea lui VOICULESCU: Să nu-şi închipuie MAFIA din SĂNĂTATE că îi va fi bine1062
15 apr 15:43LocalGheorghe UNGUREANU, directorul Casei de Cultură, a MURIT din cauza COVID-19, chiar de ZIUA LUI!8774
15 apr 14:10LocalHOTELIERII din Constanța își VACCINEAZĂ toți ANGAJAȚII

În contextul actual generat de pandemia de Covid-19, dar și pentru o mai bună desfășurare sezonul estival și nu...1105

15 apr 22:29LocalMotivul HALUCINANT pentru care o FEMEIE a AMENINȚAT că va ARUNCA UN BLOC în AER, la Năvodari!1344
15 apr 22:29LocalÎNCĂ un TRANSPORT cu DEȘEURI a fost OPRIT în VAMA VECHE!714
15 apr 22:29LocalHaine contrafăcute și achiziționate din TURCIA, descoperite la Vama Veche!

Poliţiştii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Vama Veche au descoperit, bunuri susceptibile a...879

15 apr 22:28LocalO FEMEIE a AMENINȚAT că ARUNCĂ blocul în AER, la NĂVODARI!1311
15 apr 22:28LocalAsociația RESTO a demarat campania restaurant SIGUR-Noi ne-am VACCINAT932
15 apr 22:28LocalPRINŞI fără PERMIS, pe străzile din Constanţa

La data de 13 aprilie a.c., în jurul orei 16.30, polițiști din cadrul Biroului Rutier Constanța au identificat un...678

15 apr 22:27LocalSCANDAL la o POMANĂ, în Cuza Vodă2538
15 apr 22:27LocalFEMEIE, ESCORTATĂ şi ÎNCARCERATĂ la Poarta Albă, pentru CONTRABANDĂ1685
Vremea
10°9.6° - 10° joi, 15 aprilie 2021
ConstanțaUmiditate: 66%
Vânt: 4.23 m/s
Presiune: 1015 milibari

Loto
6/49154829471842
5/4016183036137
joker20283233274
Horoscop
mai mult...SPSportRT
15 apr 00:18SportLiverpool - Real Madrid 0-0. Spaniolii merg în semifinalele Ligii Campionilor

Liverpool și Real Madrid au remizat în returul sferturilor din Liga Campionilor, scor 0-0, iar spaniolii merg mai...339

15 apr 00:00SportManchester City, pentru prima oară în „careul de ași” al UEFA Champions League

Manchester City este în premieră în ”careul de ași” al UEFA Champions League - s-a impus și în returul de la...454

15 apr 00:00SportZlatan Ibrahimovic riscă o suspendare de trei ani din fotbal, după ce s-a aflat că este acționarul unei case de pariuri

Jucătorul suedez Zlatan Ibrahimovic riscă să fie amendat sau chiar suspendat de FIFA şi UEFA după ce au apărut...593

15 apr 00:00SportSimona Halep, mesaj cu 100 de zile înaintea JO de la Tokyo: Un singur vis, de a fi cel mai bun

Jucătoarea de tenis Simona Halep a transmis, miercuri, cu 100 de zile înainte de începerea Jocurilor Olimpice de la...420

Local
15 apr 22:29LocalHaine contrafăcute și achiziționate din TURCIA, descoperite la Vama Veche!

Poliţiştii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Vama Veche au descoperit, bunuri susceptibile a...879

15 apr 22:28LocalO FEMEIE a AMENINȚAT că ARUNCĂ blocul în AER, la NĂVODARI!

Militarii din cadrul ISU Dobrogea au fost solicitați să intervină miercuri, 14 aprilie a.c., în Năvodari, acolo...1311

15 apr 22:28LocalAsociația RESTO a demarat campania restaurant SIGUR-Noi ne-am VACCINAT

932

15 apr 14:10LocalHOTELIERII din Constanța își VACCINEAZĂ toți ANGAJAȚII

În contextul actual generat de pandemia de Covid-19, dar și pentru o mai bună desfășurare sezonul estival și nu...1105

15 apr 22:29LocalMotivul HALUCINANT pentru care o FEMEIE a AMENINȚAT că va ARUNCA UN BLOC în AER, la Năvodari!

O femeie din orașul Năvodari, în vârsta de 65 de ani, a amenințat că aruncă în aer blocul în care locuiește...1344

15 apr 22:29LocalÎNCĂ un TRANSPORT cu DEȘEURI a fost OPRIT în VAMA VECHE!

Poliţiştii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Vama Veche, împreună cu lucrători din cadrul...714

15 apr 22:28LocalPRINŞI fără PERMIS, pe străzile din Constanţa

La data de 13 aprilie a.c., în jurul orei 16.30, polițiști din cadrul Biroului Rutier Constanța au identificat un...678

15 apr 22:27LocalSCANDAL la o POMANĂ, în Cuza Vodă

s-au sesizat din oficiu cu privire la faptul că, pe strada Frasinului din localitatea Cuza Vodă, mai multe persoane...2538

15 apr 22:27LocalFEMEIE, ESCORTATĂ şi ÎNCARCERATĂ la Poarta Albă, pentru CONTRABANDĂ

1685

Politică
15 apr 00:00PoliticăParlament: Candidaţi pentru posturi de ambasadori, printre care Andrei Muraru şi George Maior, aviz favorabil

Şase candidaţi pentru posturi de ambasadori, printre care Andrei Muraru - propus pentru Statele Unite ale Americii şi...384

15 apr 23:38PoliticăValul patru al pandemiei, inevitabil. Nelu Tătaru anunță care va fi factorul declanșator

Nelu Tătaru vorbește despre al patrulea val al pandemiei de COVID-19 și spune care va fi factorul declanșator al...1817

15 apr 23:39PoliticăHunor: Guvernul trebuie să meargă mai departe. Țara nu poate fi aruncată într-o instabilitate politică

418

15 apr 23:39PoliticăPSD: Dacă partidele din coaliţie nu pot să-şi rezolve criza, singura soluţie - alegeri anticipate

PSD nu va susţine din Parlament niciun Guvern minoritar PNL, iar dacă partidele din coaliţie nu rezolvă actuala...483

15 apr 23:39PoliticăDan Barna: Premierul Cîţu nu mai are susţinerea USR PLUS

Din acest moment premierul Florin Cîţu nu mai are susţinerea USR PLUS, a anunţat miercuri Dan Barna, copreşedinte...600

15 apr 23:40PoliticăIulia Scântei anunță ce SANCȚIUNE RISCĂ Diana Șoșoacă după scandalul de ieri din Parlament

895

Interviuri
2 apr 00:04InterviuriViceprimarul Cocargeanu: USR NU VREA să se construiască în ZONA COSTIERĂ! Video

Florin Cocargeanu este unul dintre viceprimarii Constanței care pune umărul la dezvoltarea orașului. Acesta...2612

24 mar 00:03InterviuriSorin Mihai: Am distribuit TABLETE tuturor elevilor, însă mulți NU au știut ce să facă cu ele

Luni, 22 martie, s-a dat startul simulării examenului național de Bacalaureat pentru elevii claselor a XII-a și a...2760

19 mar 00:18InterviuriCORINA MARTIN: Nu avem nici o STRATEGIE, nimeni NU se gândește să ATRAGĂ turiști! VIDEO

3784

6 mar 00:02InterviuriSOCEANU, primarul din TECHIRGHIOL: Singura sursă pentru INVESTIȚII sunt fondurile europene

Iulian Soceanu este unul dintre cei mai implicați edili din județul Constanța. Și nu-l lăudăm noi, ci o spun chiar...3771

5 mar 00:03InterviuriMariana GÂJU nu ÎNȚELEGE CINE oprește CT BUS să AJUNGĂ la CUMPĂNA

”În spetele unei femei puternice, stă întotdeauna un bărbat puternic”, spune primarul localității Cumpăna,...7131

4 mar 00:07InterviuriViceprimarul RUSU: În MAMAIA, nu vor mai fi ȘANTIERE și MUZICA tare, în sezonul estival

8108

Monden
15 apr 00:00MondenMadonna a cumpărat de la The Weeknd o vilă în Los Angeles cu aproape 20 de milioane de dolari

Vila pe care diva muzicii pop Madonna a cumpărat-o în Los Angeles are o grădină de 12.000 de metri pătraţi, un...382

15 apr 00:00MondenPrinţul Philip lasă în urmă o avere estimată la 25 de milioane de euro

Prinţul Philip, ducele de Edinburgh, care a decedat pe 9 aprilie lasă în urmă o avere estimată la 25 de milioane de...397

15 apr 00:00MondenBrian Johnson, solistul AC/DC, va publica o carte de memorii

264

15 apr 00:00MondenMick Jagger şi Dave Grohl au lansat împreună un single, care sărbătoreşte ieşirea Angliei din lockdown

Mick Jagger - solistul trupei The Rolling Stones - şi Dave Grohl - solistul şi chitaristul grupului Foo Fighters - au...282

15 apr 00:00MondenJ.K. Rowling va publica în octombrie un roman care se adresează tinerilor cititori

Scriitoarea britanică J.K. Rowling, autoarea seriei literare "Harry Potter", va reveni în librării cu un roman care...269

15 apr 23:40MondenA murit tatăl Oanei Lis

812

Mapamond
15 apr 00:00MapamondCoronavirus: Persoanele sub 60 de ani din Germania vaccinate cu AstraZeneca vor primi la rapel un alt ser

Persoanele cu vârsta sub 60 de ani vaccinate în Germania împotriva COVID-19 cu o primă doză de la AstraZeneca vor...280

15 apr 00:00MapamondCoronavirus: Un milion şi jumătate de brazilieni nu s-au mai prezentat la rapel

Ministerul Sănătăţii din Brazilia a atras atenţia marţi că 1,5 milioane de persoane care au primit prima doză de...342

15 apr 00:00MapamondIsraelul în şoc, după ce un fost militar, care suferea de stres post-traumatic, şi-a dat foc în public

307

15 apr 00:00MapamondRaport ONU: Milioane de femei, private de libertatea de a lua decizii privind propriul corp

Milioane de femei din întreaga lume sunt lipsite de libertatea de a lua decizii privind propriul lor corp, se arată...294

15 apr 00:00MapamondArabia Saudită: Musulmani imunizaţi la Mecca în prima zi a Ramadanului

Pelerini imunizaţi la COVID-19 au realizat marţi, la Mecca, în prima zi a lunii postului musulman, Ramadan, micul...335

15 apr 00:00MapamondCoronavirus: Numărul de infecţii atinge un nou record zilnic în India, în timpul unui festival religios hindus

293

Sănătate
15 apr 00:00SănătateCu ce băuturi sănătoase poți înlocui apa, când ești la dietă

Apa este într-adevăr importantă pentru organism, pentru că te ajută să te hidratezi, însă atunci când ții...347

15 apr 00:00SănătateStudiu: Obezitatea accelerează creșterea tumorilor canceroase

Un nou studiu efectuat pe șoareci constată că o dietă bogată în grăsimi permite celulelor canceroase să...285

15 apr 00:00SănătateStudiu: Ții dieta mediteraneeană? Și familia ta ar putea resimți beneficiile

303

15 apr 13:10SănătateDieta de post: 7 zile și mai puține kilograme

Fie că ești o "admiratoare" a postului sau doar ai auzit de beneficiile lui, probabil că ești tentată să încerci...402

15 apr 00:00SănătateSuplimente alimentare care previn astenia de primăvară

Instalarea treptată a primăverii, dar și trecerea la ora la vara pot favoriza declanșarea asteniei de primăvară...302

15 apr 00:00SănătateStudiu: Persoanele mofturoase la mâncare sunt mai expuse riscului de îngrășare

În mod surprinzător, un studiu arată că persoanele care mănâncă orice, fără să facă nazuri, sunt mai puțin...266

15 apr 00:00SănătateStudiu: Ceaiul verde și cel negru au proprietăți antihipertensive

Compușii din ceaiul verde și cel negru relaxează vasele de sânge prin activarea proteinelor canalului ionic în...274

15 apr 00:00SănătateCe exerciții în aer liber pot face în siguranță adulții în vârstă?

Sportul în aer liber este la fel de important pentru copii, adolescenți, adulți și vârstnici. În ceea ce privește...282

15 apr 00:00SănătateCum îți poți accelera metabolismul?

319

Prin accesarea replicaonline.ro, sunteți de acord cu termenii de utilizare și politica de confidențialitate.
ACCEPT