rss

Anul XVI Nr. 3830 (3881), 21 februarie
Categorii
CLICK AICI pentru varianta WEB

Firmele care au efectuat achiziţii în state membre UE, pentru care au achitat TVA, pot recupera sumele plătite

Firmele româneşti care au achiziţionat bunuri/servicii sau au efectuat importuri în alte state membre UE, pentru care au achitat TVA în statele respective, pot recupera sumele plătite în contul taxei, iar pentru achiziţiile efectuate în 2018, termenul de depunere a cererii pentru solicitarea rambursării TVA este 30 septembrie 2019, potrivit Deloitte.

Specialiştii companiei arată, în context, că procedura nu este dificilă, însă este solicitantă, astfel încât cei interesaţi trebuie mai întâi să îşi facă un calcul cu privire la suma pe care o au de recuperat pentru a decide în ce măsură demersul este oportun.

Într-un material, Ramona Ţariuc, Director Taxe Indirecte, şi Cătălina Cojocaru, Manager Taxe Indirecte, Deloitte România, au explicat faptul că procedura rambursării TVA achitată în alte state membre este reglementată de Directiva 2008/9/CE a Consiliului din 12 februarie 2008, care a fost transpusă în legislaţia fiecărui stat membru.

"În România, orice persoană impozabilă stabilită local poate obţine rambursarea TVA aferentă achiziţiilor de bunuri/servicii şi importurilor efectuate în alte state membre. Condiţia esenţială pe care trebuie să o îndeplinească solicitantul este să fi efectuat operaţiuni care dau drept de deducere a TVA. În plus, solicitantul nu trebuie să fie stabilit în statul membru în care a efectuat respectivele achiziţii şi să nu fi efectuat livrări bunuri/prestări de servicii pe teritoriul acelui stat pentru care este persoana obligată la plata taxei", se arată în documentul citat.

Cele mai frecvente tipuri de achiziţii sunt serviciile de cazare şi restaurant, cheltuielile de deplasare, combustibilul, accesul la târguri şi expoziţii iar perioada pentru care se poate solicita rambursarea TVA este cuprinsă între trei luni şi un an.

"Astfel, dacă aveţi un cod valid de TVA şi efectuaţi operaţiuni cu drept de deducere în România, vă recomandăm să efectuaţi o analiză a sumelor reprezentând TVA achitată în alte state membre unde nu sunteţi stabiliţi/înregistraţi în scopuri de TVA. Perioada pentru care se poate solicita rambursarea TVA este cuprinsă între trei luni şi un an, excepţie făcând situaţia în care aceasta reprezintă perioada rămasă până la sfârşitul anului calendaristic. În cazul în care cererea de rambursare vizează o perioadă de rambursare mai mică de un an calendaristic, dar mai mare de trei luni, cuantumul TVA pentru care se solicită o rambursare nu poate fi mai mic de 400 de euro. Pentru perioadele de rambursare de un an calendaristic sau perioada rămasă dintr-un an calendaristic, cuantumul TVA nu poate fi mai mic de 50 de euro", subliniază documentul.

Potrivit experţilor Deloitte, dacă sunt îndeplinite condiţiile şi validate pragurile, persoana impozabilă poate depune o cerere de rambursare (pe cale electronică) până pe 30 septembrie 2019 pentru TVA achitată pe parcursul anului 2018. În cazul în care baza impozabilă menţionată pe factură sau documentul de import depăşeşte 1.000 de euro, respectiv 250 de euro, în cazul facturilor pentru combustibil, statul membru de rambursare poate solicita anexarea documentelor.

"Pentru a câştiga timp, recomandarea noastră este să ataşaţi aceste documente odată cu depunerea cererii de rambursare. Cererea se depune prin intermediul portalului electronic pus la dispoziţie de autorităţile fiscale din România şi aplicantul primeşte o confirmare de primire. În continuare, autorităţile române transmit cererea de rambursare către statul membru relevant. Atragem atenţia asupra faptului că statul membru de rambursare poate stabili limba în care solicitantul trebuie să furnizeze informaţiile din cererea de rambursare sau eventualele informaţii suplimentare", explică sursa citată.

Termenul de soluţionare a cererii de rambursare este cuprins între patru şi opt luni de la data la care statul membru de rambursare primeşte cererea. În cazul în care cererea se aprobă, rambursarea sumei este efectuată de către statul membru de rambursare în termen de zece zile lucrătoare de la data expirării termenului de patru luni sau, în cazul în care au fost solicitate informaţii suplimentare sau alte informaţii ulterioare, de maximum opt luni. AGERPRES

joi, 12 septembrie 2019506
Comentarii
mai mult...Economic
21 feb 00:00EconomicFondul Naţional de Garantare a Creditelor pentru IMM-uri anunţă lansarea Programului Prima Casă 2020

Fondul Naţional de Garantare a Creditelor pentru IMM-uri (FNGCIMM) anunţă lansarea Programului Prima Casă 2020, ca...291

21 feb 00:00EconomicEuro ajunge la un nou maxim istoric; cursul stabilit de BNR: 4,7834 lei/euro247
21 feb 00:00EconomicPeste jumătate dintre români nu au o asigurare privată de sănătate şi nici nu vor să încheie una, în următoarele 6 luni268
21 feb 00:00EconomicIndicele ROBOR, la 3 luni, a scăzut joi la 3,03% pe an

Indicele ROBOR la 3 luni a scăzut, joi, la 3,03% pe an, de la 3,04% pe an, cât a fost în ziua precedentă, conform...233

21 feb 00:00EconomicDancă: Guvernul pregăteşte o platformă cu locurile de muncă disponibile în ţară pentru românii din diaspora246
21 feb 00:00EconomicMinistrul Transporturilor: Trebuie să luăm urgent măsuri pentru îmbunătăţirea condiţiilor de muncă pentru salariaţii Poştei249
21 feb 00:00EconomicCFR Călători a pierdut 140 de milioane de lei anul acesta din compensaţii

CFR Călători a primit anul acesta o compensaţie cu 140 de milioane de lei mai mică faţă de anul trecut, lucru care...240

20 feb 00:00EconomicANAF: Interconectarea caselor de marcat, un proiect care se va realiza în cursul acestui an380
20 feb 00:00EconomicAlexe: România nu va ajunge nici groapa de gunoi a lumii, nici a UE; vom controla la vamă transporturile de deşeuri369
20 feb 00:00EconomicNumărul companiilor care au intrat în insolvenţă în 2019 a scăzut cu 22%, la 6.384

Numărul companiilor care au intrat în insolvenţă în 2019 a scăzut cu 22% faţă de anul anterior, la 6.384, şi se...329

20 feb 00:00EconomicANAF va finaliza până la sfârşitul lunii viitoare un proiect privind o nouă procedură de rambursare de TVA409
20 feb 00:00EconomicRomânia, Cehia, Slovenia şi Suedia, cea mai mare creştere a lucrărilor de construcţii din UE, în decembrie319
Vremea
2.8°2.8° - 3.2° sâmbătă, 22 februarie 2020
ConstanțaUmiditate: 91%
Vânt: 1.19 m/s
Presiune: 1023 milibari

Loto
6/494925283848
5/405613153827
joker122227424313
Horoscop
mai mult...SPSportRT
21 feb 00:00SportCFR Cluj a ratat o victorie istorică, cu FC Sevilla, în ultimele 8 minute ale meciului

CFR Cluj a fost la doar 8 minute distanță de un nou succes istoric în Europa! Campioana României a condus-o pe FC...472

21 feb 00:00SportSimona Halep s-a calificat în semifinalele de la Dubai: A avut nevoie de set decisiv ca să o elimine pe Arina Sabalenka

Simona Halep, locul 2 WTA şi cap de serie numărul 1, a eliminat-o, în trei seturi, Arina Sabalenka, locul 13 WTA şi...527

21 feb 00:00SportSchiorii români, şase clasări pe podium după primele două zile la FIS SES Nation Cup, care se desfășoară la Poiana Brașov

În aceste zile, la Poiana Braşov are loc competiţia FIS SES Nation Cup dedicată schiului alpin. Marţi şi miercuri...319

21 feb 00:00SportLudogoreţ Razgrad a fost învinsă de Inter Milano, 2-0, în Liga Europa: Rezultatele meciurilor care au început la 20:00

Formaţia Ludogoreţ Razgrad, cu Dragoş Grigore pe teren, a fost învinsă, joi seară, pe teren propriu, cu scorul de...403

Local
21 feb 00:00LocalLăsatul Secului de Carne pentru Postul Mare

Duminică, 23 februarie, Biserica Ortodoxă va fi în Duminica Înfricoșătoarei Judecăți sau a Lăsatului sec de...626

21 feb 00:00LocalConstanța și Mamaia, promovate la Târgul de Turism de la Romexpo

Consiliul Județean Constanța este prezent la Târgul de Turism al României, ediția de primăvară, care se...399

21 feb 00:00LocalPrimăria Constanța continuă operațiunea de toaletare a arborilor

Având în vedere temperaturile destul de ridicate înregistrate în această perioadă a anului, Primăria Municipiului...364

21 feb 00:00LocalMarfă contrafăcută, confiscată de polițiștii de frontieră

Poliţiştii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Negru Vodă au descoperit și confiscat bunuri...340

21 feb 00:00LocalPrimăra Tuzla scoate la licitație mai multe terenuri

Primăria Comunei Tuzla, cu sediul în comuna Tuzla, strada Constanței numărul 80A, organizează în data de 09...389

21 feb 00:00LocalRAZII pentru DEPISTAREA VITEZOMANILOR, pe drumurile din Constanța și Tulcea!

Polițiștii rutieri din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Tulcea și cei ai Inspectoratului de Poliție...303

21 feb 00:00LocalPrins la volan cu permisul suspendat, pe Lăpușneanu!

Polițiști din cadrul Secției 2, la data de 19 februarie a.c., în jurul orei 4.30, au depistat un bărbat, de 35 de...305

21 feb 00:00LocalPolițiștii constănțeni, de vorbă cu elevii unei școli!

Poliţiştii Biroului de Analiză şi Prevenire a Criminalităţii, la data de 19 februarie a.c, au continuat...246

21 feb 00:03LocalDESCINDERI la Constanța, în urma disjungerii dintr-un dosar instrumentat de polițiștii din port! VIDEO

Procurorii din cadrul DIICOT Constanța, împreună cu Poliția Port, la data de 19 februarie anul curent, au efectuat...4423

21 feb 10:20LocalÎn atenția agenților economici: vizarea anuală a avizului/autorizației de funcționare, până la data de 31 martie.

Primăria Municipiului Constanța reamintește operatorilor economici că vizarea anuală a avizului program de...405

Politică
21 feb 00:05PoliticăNicoleta Ploscaru, candidat la Primăria Constanța: Făgădău mai are 4 luni și pleacă!

Nicoleta Ploscaru, candidat independent la Primăria Constanța, a intrat în această cursă în speranța că orașul...590

21 feb 00:00PoliticăIon Mincă s-a întors în Partidul Puterii Umaniste

Ion Mincă, unul dintre liderii familiei umaniste care au contribuit în trecut la extinderea acesteia, se întoarce la...396

21 feb 00:00PoliticăIohannis: Poziţia PSD - incorectă; îi invit să-şi reconsidere punctul de vedere cu privire la participarea la învestirea Guvernului

Preşedintele Klaus Iohannis a catalogat, joi, drept "incorectă" atitudinea parlamentarilor PSD de a nu participa la...298

21 feb 00:00PoliticăOrban: Avem pregătită o soluţie pentru a pune rânduială în haosul pe care îl generează majoritatea PSD în Parlament

Premierul interimar Ludovic Orban a declarat joi seară că liberalii au pregătită o soluţie pe care o testează cu...330

21 feb 00:00PoliticăIohannis: Discuţiile cu PNL - amicale, fără nuanţe complicate; i-am încurajat să continue cu pregătirile pentru toate alegerile

Preşedintele Klaus Iohannis a declarat că discuţiile pe care le-a avut miercuri cu mai mulţi liberali au fost...268

21 feb 00:00PoliticăAderarea României la Schengen şi extinderea UE - printre temele discutate, la Berlin, de Aurescu şi omologul german

Ministrul Afacerilor Externe, Bogdan Aurescu, s-a întâlnit, joi, la Berlin, cu omologul german, Heiko Maas, şi a...276

21 feb 00:00PoliticăBoloş: Racordarea la gaze a gospodăriilor, cheltuială eligibilă; cereri de finanţare pentru autorităţile locale - din 15 mai

Ministrul interimar al Fondurilor Europene, Marcel Boloş, a anunţat joi că, începând cu 15 mai, urmează să fie...505

21 feb 00:00PoliticăFostul preşedinte al Consiliului European Donald Tusk, decorat de preşedintele Iohannis cu Ordinul Naţional "Steaua României"

Preşedintele Klaus Iohannis a semnat, joi, decretul privind conferirea Ordinului Naţional "Steaua României" în grad...277

21 feb 00:00PoliticăLudovic Orban: Am încredere în BNR, în stabilitatea monedei naţionale şi a cursului de schimb

Premierul interimar Ludovic Orban a declarat joi seară că situaţia economică a ţării este foarte stabilă şi nu...264

21 feb 00:00PoliticăCiolacu îi transmite preşedintelui să nu acuze PSD că nu face majoritate la învestitura Guvernului Orban II

Liderul social-democraţilor, Marcel Ciolacu, îi transmite, în replică, preşedintelui Klaus Iohannis să nu acuze...319

Monden
21 feb 00:00MondenAndreea Antonescu a sunat la 112 și a anunțat că este sechestrată. A primit o amendă uriașă

Intervenție cu surprize pentru polițiștii ieșeni! Andreea Antonescu a sunat la 112 și a anunțat că e sechestrată...446

21 feb 00:00MondenMario Fresh, de nerecunoscut. „M-am îngrășat 12 kilograme. Am mâncat ca un animal“

Fiul „adoptiv” al lui Alex Velea şi al Antoniei şi „ginerele” Andreei Esca s-a transformat total după...521

21 feb 00:00MondenJulie Mayaya, dezvăluiri despre nunta cu iubitul manager. Cum a pierdut inelul de logodnă

Julie Mayaya este o artistă complexă. De când a câștigat trofeul “Vocea României” în 2012, Julie Mayaya s-a...370

21 feb 00:00MondenADDA, super sexy în videoclipul piesei „Lacrimi“, după ce a slăbit 8 kilograme la Asia Express

ADDA lansează „Lacrimi”, a opta piesă de pe albumul „Artă, Viață și Iubire”, album ce urmează să fie...379

21 feb 00:00MondenCe bine se ţine Rod Stewart la 75 de ani! Iată-l alături de soţie, la Brit Awards

Supravieţuitorul unui cancer la tiroidă şi al unei tumori la prostată, artistul britanic continuă să fie extrem de...360

21 feb 00:00MondenAlain Delon, bunic la 84 de ani. Fiica actorului a născut un băiețel, după o primă sarcină pierdută

Alain Delon a devenit bunic la 84 de ani, după ce fiica lui, Anouchka, a a dus pe lume un băiețel. Anouchka Delon a...404

21 feb 00:00MondenFiica lui Steven Spielberg a devenit actriţă porno. Cum a reacționat regizorul

Steven Spielberg, în vârstă de 73 de ani, este cu siguranţă unul dintre cei mai cunoscuţi regizori şi...538

21 feb 00:00MondenRapperul Pop Smoke, împuşcat mortal în locuinţa sa din Los Angeles

Rapperul Pop Smoke a fost împuşcat mortal miercuri într-o casă închiriată, de mai multe milioane de dolari,...313

21 feb 00:00MondenBritney Spears a suferit o fractură de metatarsian în timp ce dansa

Britney Spears şi-a rupt un deget de la picior în timp ce dansa, fractură care a necesitat trecerea ei pe la spital...273

21 feb 00:00MondenOrlando Bloom şi-a corectat tatuajul cu numele fiului său, ce era scris incorect

Actorul britanic Orlando Bloom a corectat un tatuaj ce reprezintă numele fiului său, pe care şi l-a făcut recent,...310

Mapamond
21 feb 00:00MapamondAtacurile din Hanau sunt anchetate ca acţiuni teroriste cu motivaţie xenofobă

Atacurile armate de miercuri seara din oraşul german Hanau soldate cu nouă morţi şi mai mulţi răniţi sunt...256

21 feb 00:00MapamondTrump ar fi propus să-l graţieze pe Assange dacă acesta va declara că Rusia nu a fost implicată în scurgeri de emailuri

Apărarea lui Julian Assange, ameninţat cu extrădarea în SUA, a anunţat miercuri că preşedintele american Donald...261

21 feb 00:00MapamondSUA condamnă expulzarea de către China a trei jurnalişti ai publicaţiei Wall Street Journal

Secretarul de stat american Mike Pompeo a condamnat miercuri expulzarea de către China a trei jurnalişti ai...246

21 feb 00:00MapamondTurcia elimină vizele pentru cetăţenii mai multor state europene

Ministerul de Externe de la Ankara a anunţat joi eliminarea vizelor pentru cetăţenii mai multor state din Uniunea...550

21 feb 00:00MapamondSUA şi Marea Britanie acuză Rusia de un atac cibernetic masiv împotriva Georgiei

SUA şi Marea Britanie au acuzat joi serviciul de informaţii al armatei ruse (GRU) că ar fi în spatele unui atac...253

21 feb 00:00MapamondComisarul pentru drepturile omului al Consiliului Europei: Extrădarea lui Assange în SUA ar afecta libertatea presei

Fondatorul WikiLeaks, Julian Assange, nu ar trebui extrădat în SUA pentru că aceasta ar avea un efect paralizant...254

21 feb 00:00MapamondGermania: Nouă morţi în cele două incidente armate din Hanau; presupusul autor a fost găsit mort

Nouă persoane au fost ucise miercuri seara în Hanau, lângă Frankfurt, centrul Germaniei, în două atacuri al căror...260

21 feb 00:00MapamondSpania: O fabrică ilegală subterană de ţigări cu profituri de 625.000 de euro pe săptămână, descoperită în provincia Malaga

O fabrică clandestină subterană în care se produceau peste 3.500 de ţigări pe oră, prima de acest fel din Europa,...370

21 feb 00:00MapamondCEDO cere Bulgariei să nu expulzeze refugiaţi uiguri în China

Curtea Europeană a Drepturilor Omului (CEDO) a atenţionat joi Bulgaria că, în cazul în care ar decide să expulzeze...286

21 feb 00:00MapamondGermania: Bărbatul suspectat de atacurile din Hanau şi-a exprimat convingerile de extremă dreaptă într-o scrisoare-confesiune

Un bărbat înarmat suspectat că ar fi împuşcat mortal nouă persoane în două baruri de narghilea din localitatea...257

Sănătate
21 feb 07:32SănătateTop trends în mindfulness în 2020

Mindfulness a devenit un curent în ultimul deceniu, conceptul fiind prezent pe coperțile revistelor și făcând...372

21 feb 07:32SănătateCum te menții în formă după ce slăbești

Din ce în ce mai multe persoane care pierd în greutate ajung să o recupereze destul de repede. Unele dintre cele mai...444

21 feb 07:32SănătateCeaiul de scorțioară: beneficii și efecte uimitoare

Aroma dulce a scorțișoarei ne duce cu gândul la bunătățile dulci bogate în acest condiment. Puțini știu,...516

21 feb 07:33SănătatePlacenta accreta: simptome, riscuri și tratament

Placenta accreta este o complicație gravă care apare atunci când o parte sau toată placenta rămâne atașată de...356

21 feb 07:33SănătateCare este adevărul despre "burta de bere"

"Burta de bere" este una dintre cele mai mari probleme ale bărbaților. Așadar, este bine de știut dacă este...521

21 feb 07:34SănătateEpidemia de gripă a făcut încă o victimă, numărul deceselor a ajuns la 40

Un bărbat de 51 de ani din Dâmboviţa a murit din cauza gripei, numărul deceselor din sezonul 2019 – 2020 ajungând...347

21 feb 07:34SănătateA început DEZASTRUL: Spitalele private cer majorarea tarifelor decontate de Casa de Asigurări de Sănătate

Patronatul Furnizorilor de Servicii Medicale Private - PALMED solicită creşterea tarifelor decontate de Casa...489

21 feb 07:34SănătateEfectele devastatoare ale somnului insuficient: Imunitatea și memoria sunt primele victime

Probabil aţi auzit expresia „somn de frumuseţe“, însă puţini ştiu că acesta se referă la faptul că în...549

21 feb 07:34SănătateVin și primele VEȘTI BUNE de pe frontul luptei împotriva coronavirusului!

Șeful Organizației Mondiale a Sănătății (OMS), Tedros Adhanom Ghebreyesus, a declarat, luni, la Geneva, că...1080

21 feb 07:34SănătateMAE anunță faptul că românii de pe vasul unde bântuie coronavirusul ar putea reveni în România

Ministerul de Externe anunță faptul că cei 14 români de pe nava Diamond Princess nu sunt suspecți de coronavirus,...723