REPLICA ONLINE CONSTANTA

8.5° Constanța Vin., 19 Apr. 2024
Anul XX Nr. 6704
8.5° Constanța Vineri, 19 Aprilie 2024 Anul XX Nr. 6704
 

Fiul poliţistului Saragea, examinat de psihiatri

Fiul poliţistului Saragea, examinat de psihiatri

Replica API 9 august 2011 | 00:00 644

Bănuit de tulburări de comportament

Bănuit de tulburări de comportament

Florin Saragea, fiul poliţistului Marian Saragea, a fost prezentat, azi, unei echipe de medici specialişti, în vederea stabilirii stării psihice a acestuia, pentru a se vedea dacă suferă de tulburări de comportament. În cursul dimineţii, acesta a fost dus la Medicina Legală, unde a rămas sub supravegherea medicilor, care îi fac mai multe teste. Şeful Serviciului Judeţean de Medicină Legală (SJML) Constanţa, medicul Marius Popa, ne-a confirmat că Saragea se află în atenţia medicilor. "A fost adus cu o adresă de la Parchet în aceasta dimineaţă, actualmente se află în examinări. Conform legii, analizele medico-legale psihiatrice se fac numai la noi, la SJML", ne-a declarat Marius Popa. Cercetarea vizează dosarul privind incidentul de anul trecut, când acesta a făcut circ la Poliţia Cumpăna, dar se are în vedere şi incidentul privind intrarea abuzivă peste fosta soţie, înarmat cu un cuţit, pentru a-i lua copilul. Puţin câte puţin, dosarul acestuia devine tot mai complet, urmând a lua drumul instanţei de judecată. La rândul său, comisarul-şef Marian Saragea, din cadrul IPJ Constanţa, ar fi dat "cu subsemnatul", ieri, la Poliţie. Surse neoficiale ne-au precizat că Saragea senior ar fi fost audiat, pentru a se stabili dacă a avut vreo implicare în dosarul penal deschis pe numele fiului său. Contactat telefonic, comandantul Poliţiei Cumpăna, George Caraivan, nu ne-a confirmat informaţia, dar nici nu ne-a infirmat-o. "Dosarul este în lucru, deocamdată nu putem spune nimic, întrucât urmărirea penală este secretă", ne-a precizat Caraivan. De remarcat că Florin Saragea a călcat de mai multe ori pe bec, fapte care au făcut obiectul mai multor materiale apărute în presă, cum ar fi incidentul de la Cumpăna, când a fost oprit în trafic, fiindcă nu avea numere de înmatriculare la maşină, după care, nervos, a încercat să scoată din toc un pistol cu bile de cauciuc. Numai că oamenii legii l-au imobilizat şi l-au condus la secţie, unde tânărul "afacerist" a început să se tăvălească pe jos, mimând o criză de epilepsie. La vremea respectivă, tatăl său a declarat presei că Florin ar fi fost bătut de poliţişti. La rândul său, Saragea fiul le-ar fi spus oamenilor legii că pistolul respectiv era de jucărie.

Daniel ALBU

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere

REPLICA

LOTO

6/49
271241102118
5/49
123724351130
joker
42644172614