REPLICA ONLINE CONSTANTA

13.4° Constanța Joi, 25 Apr. 2024
Anul XX Nr. 6710
13.4° Constanța Joi, 25 Aprilie 2024 Anul XX Nr. 6710
 

Fiul "Regelui asfaltului" Umbrărescu, fără permis şi cu dosar penal pentru că transporta ilegal calcan

Fiul "Regelui asfaltului" Umbrărescu, fără permis şi cu dosar penal pentru că transporta ilegal calcan

Replica API 26 iunie 2012 | 00:00 177

Prins de Garda de Coastă în timp ce gonea cu Porsche-ul

Prins de Garda de Coastă în timp ce gonea cu Porsche-ul

Fiul unuia dintre cei mai bogaţi români, "Regele asfaltului" Dorinel Umbrărescu, a rămas duminică fără permis şi s-a ales şi cu dosar penal după ce poliţiştii i-au găsit în maşină, un Porsche Cayenne, mai multe kilograme de calcan pentru care nu avea documente de provenienţă. Alexandru Umbrărescu, de 21 de ani, din localitatea băcăuană Podu Turcului, a fost prins de radar în timp ce circula cu 110 kilometri pe oră de către Poliţia Rutieră Măcin. Poliţiştii tulceni l-au oprit, i-au suspendat permisul pentru trei luni şi l-au amendat, moment în care au intervenit colegii de la Garda de Coastă. Aceştia au trecut la verificarea maşinii de lux şi nu mică le-a fost mirarea să descopere în portbagaj 14 kilograme de calcan congelat. Beizadeaua Umbrărescu le-a spus poliţiştilor că se întorcea din deltă, de la o pensiune din Gura Portiţei, de unde a ţinut să ia acasă, la plecare, câteva kilograme de calcan. Nu a spus cât a plătit pentru peşte, dar a recunoscut că nici nu s-a gândit să ceară chitanţă pentru produsul cumpărat. Peştele în valoare de 70 de lei a fost confiscat şi predat spre valorificare unei societăţi de profil, iar pe numele lui Alexandru Umbrărescu, pe lângă permisul suspendat şi amenda aplicată, a fost întocmit dosar penal pentru săvârşirea infracţiunii de deţinere, transport sau comercializarea fără documente legale a peştelui, icrelor sau produselor din peşte obţinute din pescuit. Fiul miliardarului Umbrărescu nu se află, nici pe departe, la prima abatere de la lege. În 2010, Alexandru Umbrărescu a comis un grav accident rutier în municipiul Bacău, în care au fost implicate trei maşini. Aflat la volanul unui Mercedes Benz G-class, băiatul de bani gata a băgat în spital trei oameni, el însuşi suferind răni care au necesitat internare.

Cristian ANTON

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere

REPLICA

LOTO

6/49
471728292640
5/49
9192143025
joker
26141111218