REPLICA ONLINE CONSTANTA

12.3° Constanța Mar., 23 Apr. 2024
Anul XX Nr. 6708
12.3° Constanța Marți, 23 Aprilie 2024 Anul XX Nr. 6708
 

Florian Constantin ramane la ITM "gratie" unei gravide

Florian Constantin ramane la ITM "gratie" unei gravide

Replica API 13 septembrie 2010 | 00:00 115

Inspector pe perioada determinata

Inspector pe perioada determinata

Fostul şef al ITM Constanţa, democrat-liberalul Florian Constantin, s-ar putea afla în incompatibilitate cu funcţia politică şi cea de funcţionar public. Spunem "s-ar putea afla" nu neapărat pentru că legea nu ar fi clară, ci pentru că ea este interpretată în funcţie de interese, ba chiar nici actualul şef al ITM Constanţa, Eugen Bola, nu ne-a putut oferi un răspuns clar. "Da, există o incompatibilitate între funcţia politică şi cea de funcţionar public. Eu când am revenit la şefia ITM am renunţat şi la funcţia de conducere de la nivelul organizaţiei PNL, dar şi la postul de consilier", a declarat Eugen Bola, care a adăugat că, în privinţa lui Florian Constantin nu ştie ce funcţie mai deţine acesta la partidul din care el face, dar ştie cu siguranţă că îl are subordonat la inspectorat.

Presa a relatat însă că Florian Constantin a revenit la conducerea Organizaţiei Municipale a PDL Constanţa, şefie pe care o asigură interimar, până la organizarea alegerilor. Reamintim că pentru Organizaţia Municipală a PDL Constanţa au fost organizate alegeri, în data de 31 iulie, candidat pentru preşedinţie fiind atunci deputata Maria Stavrositu, însă acele alegeri au fost anulate, fiind considerate nestatutare. Aşa se face că Florian Constantin a revenit la şefia PDL Constanţa, dar şi pe o funcţie de inspector de muncă la Serviciul Control în Relaţia de Muncă din cadrul ITM, după ce a susţinut pentru acest post un concurs la începutul lunii august. "A susţinut concurs pentru funcţia în cauză, dar este vorba despre un post pe care îl ocupă pe perioadă determinată. Dumnealui este inspector pe postul unei colege care a devenit mămică şi este în concediu de maternitate. Dacă respectiva colegă vine de luni la muncă, contractul domnului Florian Constantin încetează. Dacă mămica vine de la anul la muncă, la anul încetează şi raporturile de muncă ale domnului Florian Constantin", a explicat Eugen Bola. Potrivit acestuia, colega pe care o înlocuieşte, pe perioadă determinată, Florian Constantin, este inspector principal, salariul aferent postului fiind de 1.500 de lei, la care se pot adăuga sporuri de vechime conform legii 330, ajungându-se la un venit de 1.800-1.900 de lei. Referitor la dilema incompatibilităţii, Florian Constantin a explicat că este "acoperit" din toate punctele de vedere, şi anume că la ITM nu i-a sosit decizia de la Bucureşti privind statutul său de funcţionar public, în timp ce la partid este şef al Organizaţiei Municipale, dar că nu există o decizie scrisă a Biroului Permanent Naţional în acest sens. Mai exact, există doar decizie a Comisiei Naţionale de Statut, Etică şi Litigii a PDL, care a judecat contestaţia referitoare la alegerile din 31 iulie şi le-a anulat. "Alegerile au fost declarate nestatutare. Există o decizie CNSEL în acest sens, care au readus lucrurile de la municipiu în faza de dinaintea alegerilor din iulie, dar decizia nu a fost transcrisă prin nici un document de la BPN", a spus Florian Constantin. În această stare de "gri" a situaţiei sale, Florian Constantin ştie însă un lucru cert: "Dacă lucrurile se statuează la partid şi voi candida pentru preşedinţia Organizaţiei Municipale, cu siguranţă voi renunţa la postul din cadrul ITM". De altfel, are şi colegi care îl încurajează să se dedice activităţii de partid: "Îl susţin pe domnul Florian Constantin şi cred că între postul de funcţionar şi partid, ar trebui să opteze pentru partid", spune pedelistul Gheorghiţă Corbu, iar de aceeaşi părere este şi Paul Brânză.

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere

REPLICA

LOTO

6/49
471728292640
5/49
9192143025
joker
26141111218