rss

Anul XVI Nr. 3830 (3881), 27 februarie
Categorii
CLICK AICI pentru varianta WEB

Florin Cîţu: Suntem pregătiţi, putem să ajungem la 150.000 de vaccinări pe zi, doar să avem dozele

Premierul Florin Cîţu a declarat că autorităţile sunt pregătite să asigure în lunile următoare vaccinarea anti-COVID a 150.000 de persoane pe zi, reiterând faptul că ţinta fermă a Guvernului este aceea ca în luna septembrie să existe 10,4 milioane de români imunizaţi, informează Agerpres.

„Am spus că merge bine campania de vaccinare, dar astăzi avem o confirmare şi de la nivel internaţional. Bloomberg a prezentat nişte date care arată că România este pe locul 18 la nivel global şi pe locul 6 în Uniunea Europeană în ceea ce priveşte această campanie de vaccinare. Sunt mai multe statistici. Aşa cum am spus, pe mine mă interesează foarte mult cum primim dozele, să accelerăm ritmul. Am ajuns treptat de la o medie de 13.000, au fost astăzi 34.000 de vaccinuri făcute, mergem spre 50.000. Noi am spus că putem să ajungem la 150.000 de vaccinuri făcute pe zi, doar să avem dozele”, a declarat Florin Cîţu, marţi, într-un interviu la Europa FM.

El a precizat că, potrivit celor mai recente date primite la Guvern, România ar urma să primească până la finalul lunii martie „2,4 milioane de doze de la Pfizer, plus 430.000 de doze de la Moderna, deci ar fi cam 2,8 milioane”.

„Şi asta înseamnă nu că sunt 2,8 milioane de persoane, pentru că trebuie să luăm în calcul şi rapelul, dar va fi un număr important de persoane, aproape 2 milioane şi ceva de persoane, aproape 2 milioane vor fi vaccinate. Ţinta pe care am anunţat-o şi de care mă ţin, şi este o ţintă fermă, în septembrie - 10,4 milioane persoane vaccinate cu cele două doze, şi rapelul şi vaccinul iniţial. Şi pentru a avea această ţintă atinsă am cumpărat încă 8 milioane de doze”, a afirmat Cîţu.

El a adăugat că, în plus, în funcţie de aprobarea de la Uniunea Europeană, din semestrul II ar urma să fie disponibil şi vaccinul produs de Astra Zeneca.

Şeful Executivului a subliniat că aprovizionarea cu doze de vaccin şi organizarea procesului de imunizare sunt „legate”.

„Cum primim mai multe doze, avem şi capacitatea de vaccinare, deci nu văd aici o problemă. (...) Noi am pregătit campania de vaccinare încă de anul trecut, guvernul precedent, am pregătit campania de vaccinare să ajungem la 150.000 de vaccinări pe zi, deci, suntem pregătiţi, avem luat în calcul şi personal şi tot pentru 150.000 de vaccinări pe zi. (...) Deci, clar vom avea personalul, pentru că aşa am construit această campanie. (...) Vom folosi toate resursele şi această campanie este construită pe ambele, şi mediul privat şi mediul public”, a declarat Cîţu.

joi, 21 ianuarie 2021654
Comentarii
mai mult...Politică
27 feb 21:47PoliticăKlaus Iohannis susține că pașaportul de vaccinare ar trebui folosit în scop medical

Președintele Klaus Iohannis a susținut, în cadrul reuniunii extraordinare a Consiliului European de joi, că...259

27 feb 21:45PoliticăVlad Voiculescu a fost întrebat în Parlament despre studiile sale: 'Găsiţi diploma mea pe contul de Facebook'296
27 feb 00:00PoliticăBogdan Aurescu: nominalizarea lui Andrei Muraru în funcţia de ambasador în SUA este „o alegere excelentă”277
27 feb 21:39PoliticăMinistrul Eduard Novak: Vom face o strategie a sportului românesc inspirată din modelul maghiar

Ministrul Sporturilor a anunțat că pregătește o strategie a sportului românesc care se va inspira din modelele de...272

27 feb 00:00PoliticăSurse: Andrei Muraru va fi noul ambasador al României în SUA321
27 feb 21:35PoliticăTraian Băsescu recunoaște că suntem cobai și abia acum se testează vaccinurile458
27 feb 00:00PoliticăComisiile reunite de buget-finanţe - raport favorabil pentru bugetul Ministerului Justiţiei

Bugetul Ministerului Justiţiei pentru anul 2021 a primit, vineri, raport favorabil din partea Comisiilor parlamentare...260

27 feb 21:30PoliticăAdrian Oros spune că limitarea la 5 porci pentru fiecare gospodărie țărănească este o lovitură pentru samsari314
27 feb 00:00PoliticăSorin Cîmpeanu vrea 24 de călătorii gratuite pentru studenți, plus 50% reducere tot anul264
27 feb 00:00PoliticăTUPEU! Vlad Voiculescu îi umilește pe profesori și copii, dar îl atacă și pe Sorin Cîmpeanu

Ministrul Sănătăţii, Vlad Voiculescu, a apreciat vineri că elevii ar putea oferi mărţişoare în şcoli "dacă...328

27 feb 21:21PoliticăMinisterul Mediului, Apelor şi Pădurilor, aviz favorabil pentru bugetul pe 2021262
27 feb 00:00PoliticăUSR dă atacul la CCR: Un deputat vrea ca judecătorii constituţionali să poată fi urmăriţi penal mai uşor284
Vremea
12.5°12.1° - 12.5° sâmbătă, 27 februarie 2021
ConstanțaUmiditate: 69%
Vânt: 6.06 m/s
Presiune: 1019 milibari

Loto
6/4910273412931
5/4032301819411
joker2448403019
Horoscop
mai mult...SPSportRT
27 feb 00:00SportDinamo - Viitorul 0-5. Cel mai mare succes al constănțenilor în istoria meciurilor directe cu "câinii"

Viitorul a spulberat Dinamo chiar în Ștefan cel Mare cu cel mai drastic scor din istoria confruntărilor directe, 5-0....451

27 feb 23:04SportBOMBĂ! Judecătorii au dispus eliminarea de pe internet a înregistrării cu MARICA prins cu soţia unui alt bărbat

La solicitarea avocatelor Luiza Budușan şi Mihaela Cristea, care o reprezintă pe Ana Muntean, Tribunalul Cluj a...916

27 feb 00:05SportValeriu Iftime, despre scandalul VAR: ” Liga e de vină. Avem nevoie de un om viu, Gino Iorgulescu e pierdut!”

...374

27 feb 00:00SportCe s-a întâmplat în vestiarul lui U Cluj după victoria cu Slatina obținută la ultima fază a meciului

Dorința celor de la U Cluj de a promova în Liga 1 este atât de mare încât orice victorie din Liga 2 este privită...351

Local
27 feb 22:57LocalPatru noi centre de vaccinare în județul Constanța

Patru noi fluxuri de vaccinare vor deveni operaționale, în județul Constanța, începând de luni, 1 martie 2021....1135

27 feb 22:58LocalA CRESCUT uşor INCIDENŢA cazurilor de COVID în Constanța

În ultimele 24 de ore, incidenţa cazurilor de Covid din municipiul Constanţa a înregistrat o creştere uşoară....1215

27 feb 22:58LocalDirecția Județeană de Statistică Constanța anunță recensământul populației și locuințelor de probă

888

27 feb 23:02LocalPROGRAMĂRI online pentru CĂSĂTORII, la Constanța

Administrația Locală a anunțat că, pentru a veni în întâmpinarea constănţenilor care doresc să-şi unească...568

27 feb 22:58LocalHoţ din LOCUINŢE, REŢINUT de poliţiştii constănţeni

Urmare a cercetărilor în 11 dosare de cercetare penală care vizează săvârșirea infracțiunilor de furt calificat,...715

27 feb 22:58LocalADOLESCENT de 17 ani, luat la BĂTAIE, în plină stradă, de doi INDIVIZI

Urmare a cercetărilor într-un dosar penal privind săvârșirea infracțiunii de lovirea sau alte violențe,...895

27 feb 22:59LocalCât timp este valabilă adeverința de vaccinare Covid?

Autoritățile din România se pregătesc pentru al treilea val al pandemiei de COVID-19 și susțin că vaccinarea...1135

27 feb 23:01LocalPrimăria Constanța ia în ADMINISTRARE Lacul TĂBĂCĂRIE

Primăria municipiului Constanța dorește să ia în administrare Lacul Tăbăcărie. În acest sens a fost inițiat un...1489

27 feb 23:01LocalACCIDENT MORTAL la OLIMP: un biciclist și-a găsit sfârșitul pe șosea!

1115

Politică
27 feb 00:00PoliticăComisiile reunite de buget-finanţe - raport favorabil pentru bugetul Ministerului Justiţiei

Bugetul Ministerului Justiţiei pentru anul 2021 a primit, vineri, raport favorabil din partea Comisiilor parlamentare...260

27 feb 21:30PoliticăAdrian Oros spune că limitarea la 5 porci pentru fiecare gospodărie țărănească este o lovitură pentru samsari

Ministrul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, Adrian Oros, susţine că proiectul de ordin privind stabilirea...314

27 feb 00:00PoliticăSorin Cîmpeanu vrea 24 de călătorii gratuite pentru studenți, plus 50% reducere tot anul

264

27 feb 00:00PoliticăTUPEU! Vlad Voiculescu îi umilește pe profesori și copii, dar îl atacă și pe Sorin Cîmpeanu

Ministrul Sănătăţii, Vlad Voiculescu, a apreciat vineri că elevii ar putea oferi mărţişoare în şcoli "dacă...328

27 feb 21:21PoliticăMinisterul Mediului, Apelor şi Pădurilor, aviz favorabil pentru bugetul pe 2021

Comisiile reunite pentru buget, finanţe şi bănci ale Parlamentului au avizat favorabil, vineri, bugetul Ministerului...262

27 feb 00:00PoliticăUSR dă atacul la CCR: Un deputat vrea ca judecătorii constituţionali să poată fi urmăriţi penal mai uşor

284

Interviuri
26 feb 00:06InterviuriCHELARU, primarul din Năvodari: NU avem BUGET, dar toată lumea vrea proiecte NOI! Video!

Florin Chelaru, primarul orașului Năvodari, a acordat un interviu cotidianului Replica de Constanța, în care a...1248

26 feb 23:57InterviuriTeo HIRA, directorul RAEDPP: Am preluat o NAVĂ BLOCATĂ pe un banc de nisip, cu un management DEFECTUOS! Video

Încă de când a preluat conducerea RAEDP Constanța, directorul Teo Hira și-a propus să aducă Regia la un alt...2298

9 feb 00:07InterviuriDELICOTI vrea să TRANSFORME comuna POARTA ALBĂ în ORAȘ! Video

3234

9 feb 00:07InterviuriCîrjaliu, primarul din AGIGEA: Ciobanu de la USR-PLUS, un MINCINOS care a FUGIT din Ucraina! Video

La mai bine de patru luni de la alegerile locale, la Agigea lucrurile par să nu funcționeze normal. A existat doar o...4043

6 feb 00:09InterviuriSorin MIHAI, șeful Inspectoratului ȘCOLAR: Suntem PREGĂTIȚI pentru începerea ȘCOLILOR! Video

Sorin Mihai, șeful Inspectoratului Școlar Județean Constanța, a acordat un interviu cotidianului Replica de...2853

29 ian 00:13InterviuriNicoleta PLOSCARU: Dacă aș fi fost CANDIDATUL PNL sau al USR, aș fi câștigat PRIMĂRIA!

2899

Monden
27 feb 00:00MondenCe studii are, de fapt, Alina Eremia! În ce domeniu poate să lucreze dacă renunță la muzică

Alina Eremia e una dintre cele mai apreciate cântărețe de la noi, iar artista reușește tot timpul să iasă în...378

27 feb 00:00Monden”Parcă ți-a explodat o bombă în gură”. Cum a reacționat Ana Mocanu, după ce fani au râs de chipul ei!

În urmă cu doar câteva seri Ana Mocanu a mers în cadrul emisiunii Xtra Night Show, iar imediat după apariția TV a...376

27 feb 22:07MondenLidia Buble, în halat de baie, pe străzile din Capitală

310

27 feb 00:00MondenKarmen Simionescu și-a făcut schimbare de look. Cum s-a vopsit artista

Karmen Simionescu duce viața la care alții doar visează, dar asta nu înseamnă că îi este ușor. Fiica lui Adi...316

27 feb 00:00MondenAlexandra Diaconescu, primele declarații după naștere: „Au fost dureri foarte mari”

Alexandra Diaconescu trebuia să nască de Dragobete, pe 24 februarie, dar fetița ei s-a lăsat așteptată și abia...274

27 feb 00:00MondenNepotul lui Gigi Becali, salvat dintr-o situație jenantă chiar de adversarul său

344

Mapamond
27 feb 00:00MapamondUn pilot a raportat o întâlnire cu un OZN: „Detest să spun treaba asta, dar seamănă cu un obiect cilindric lung”

Pilotul unui avion Airbus A320 al companiei American Airlines (AA) a raportat o întâlnire cu un OZN, descris sub forma...322

27 feb 00:00MapamondMasacrul cu 800 de morți din Axum: "Tot ce vedeai pe străzi erau cadavre și oameni plângând"

Trupele din Eritreea care luptă în regiunea Tigray din Etiopia au ucis sute de oameni în doar câteva zile, la final...305

27 feb 00:00MapamondSpania va administra doar o doză de vaccin persoanelor sub 55 de ani care au avut Covid

258

27 feb 00:00MapamondMoscova acuză Twitter de „dictatură digitală” după blocarea unor conturi legate de Rusia

Guvernul rus a acuzat vineri reţeaua de socializare Twitter că devine un „instrument al dictaturii” ţărilor...228

27 feb 00:00MapamondEmmanuel Macron spune că se va vaccina cu serul AstraZeneca dacă acesta va fi disponibil

Președintele Franței, Emmanuel Macron, a declarat joi că ar accepta cu bucurie să fie vaccinat cu vaccinul...264

27 feb 00:00MapamondPopulația de fluturi monarh, care migrează peste 3.000 km pentru a hiberna în Mexic, a scăzut cu un sfert

240

Sănătate
27 feb 00:00SănătateAcizii grași esențiali, o armă împotriva sclerozei multiple?

Scleroza multiplă este o afecțiune cronică, autoimună, care poate afecta creierul și măduva spinării și este una...257

27 feb 00:00SănătateCare este legătura dintre menopauză și declinul cognitiv? [studiu]

Menopauza este un proces biologic natural, caracterizat prin încetarea ovulației și, prin urmare, sfârșitul...261

27 feb 00:00SănătateArnica: ce remedii poți folosi și ce beneficii au

245

27 feb 16:53SănătateȘervețelele demachiante, dăunătoare pentru ten

Demachierea feței are un rol important în menținerea tenului frumos și sănătos. O demachiere corectă presupune...266

27 feb 00:00SănătateCeaiul Tulsi: beneficii și contraindicații

Tulsi sau Busuiocul Sfânt este diferit de busuiocul românesc, fiind originar din Asia de Sud-Est. Acesta este folosit...242

27 feb 00:00SănătatePolipii nazali: cauze, simptome și tratament

Polipii nazali sunt formațiuni necanceroase, în formă de lacrimă, care cresc în interiorul căilor nazale ori la...242

Prin accesarea replicaonline.ro, sunteți de acord cu termenii de utilizare și politica de confidențialitate.
ACCEPT