rss

Anul XVI Nr. 3830 (3881), 14 decembrie
Categorii
CLICK AICI pentru varianta WEB

Florin Mergea: Eu şi Tecău formăm una dintre cele mai bune echipe din lume

Jucătorul de tenis Florin Mergea a declarat, marţi, că emoţiile trăite la Jocurile Olimpice de la Rio de Janeiro au fost unice şi a precizat, în perspectiva ediţiei de la Tokyo din 2020, că el şi Tecău formează în continuare una dintre cele mai bune echipe de dublu din lume.

"Era momentul ca tenisul să intre în această familie. Am demonstrat în 2016 că avem o generaţie foarte frumoasă în tenis. Emoţiile pe care le-am trăit la Rio de Janeiro au fost unice. Au fost cele mai intense emoţii pe care le am trăit pe terenul de tenis, dar şi în afara lui. Să fiu inclus în acest lot olimpic este o onoare pentru mine, iar obiectivul meu în următoarea perioadă este să revin în vârful ierarhiei mondiale pentru a ajunge la Tokyo. Am fost foarte aproape de aur la Rio, dar la Tokyo vom avea o altă vârstă şi mai multă experienţă. În continuare eu cred că împreună cu Horia formăm una dintre cele mai bune echipe din lume la dublu", a afirmat el.

"Nu realizezi cât de mic eşti decât în momentul în care faci primul pas în centrul olimpic. Atunci realizezi cât de mare este evenimentul. Îţi dai seama cât de mic eşti tu, dar şi în acelaşi timp şi cât de multă forţă ai ca să aduci o bucurie imensă milioanelor de oameni care te privesc. E un sentiment total aparte, foarte greu de descris în cuvinte. Îmi doresc să retrăiesc acest sentiment peste doi ani", a adăugat jucătorul de dublu.

Florin Mergea îşi propune nu doar să participe, ci şi să câştige titlul olimpic la Tokyo. "Mai sunt doi ani până la Tokyo. Eu am fost accidentat, vin după operaţie la genunchi. Dar totul a decurs bine şi am revenit la antrenamente. Acum îmi doresc să revin şi la turnee. În perioada următoare calificarea la Tokyo reprezintă un obiectiv pentru mine. Vreau să îi ţin pe români din nou în picioare noaptea şi să facem împreună următorul pas, acela de a aduce o medalie de aur acasă", a precizat Mergea.

Jucătorul Florin Mergea (dublu, 576 ATP) face parte din lotul olimpic de tenis al României, anunţat, marţi, de Comitetul Olimpic şi Sportiv Român, alături de următorii 11 sportivi: Simona Halep (nr. 1 WTA), Mihaela Buzărnescu (24 WTA), Irina Begu (67 WTA), Ana Bogdan (76 WTA), Sorana Cîrstea (85 WTA), Monica Niculescu (100 WTA), Alexandra Dulgheru (147 WTA), Irina Bara (158 WTA), Raluca Olaru (dublu, 44 WTA), Marius Copil (60 ATP), Horia Tecău (dublu, 27 ATP).

sursa: agerpres.ro

miercuri, 5 decembrie 2018385
Comentarii
mai mult...SPSportRT
14 dec 00:00SportSurpriză uriașă în Europa League! AC Milan ELIMINATĂ după o înfrângere rușinoasă în Grecia. Toate echipele calificate

Joi seară s-au stabilit cele 24 de formații care vor merge în ”șaisprezecimile” Europa League. Marea surpriză a...479

14 dec 00:00SportFotbalul e pe goluri, nu pe ochi frumoși! PAOK-ul lui Lucescu a fost cu posesia și cu ratările, BATE cu calificarea în primăvara EL273
14 dec 00:00SportSimona Halep a fost desemnată în premieră campioană mondială de ITF352
14 dec 00:00SportFederer și Nadal vor juca împreună la dublu în 2019! Roger a făcut anunțul: ”Va fi ceva special!”

Roger Federer și Rafael Nadal vor forma din nou echipă în 2019! Anunțul a fost făcut chiar de tenismanul elvețian,...264

14 dec 00:00SportCristina Neagu, primul mesaj după accidentare: De ce mă temeam nu am scăpat - ruptură de ligament încrucişat222
14 dec 00:00SportDerby-ul FCSB - CFR Cluj se va juca pe Arena Naţională164
14 dec 00:00SportÎncă un jucător mort pe teren. Rugby-ul, un sport din ce în ce mai violent

Rugby-ul este un sport din ce în ce mai violent, scrie joi AFP, după decesul unui jucător al echipei Stade Francais,...248

14 dec 00:00SportHochei: SC Miercurea Ciuc nu s-a prezentat la meciul cu Corona, de la Braşov, din Campionatul Naţional194
14 dec 00:00Sport''Majoritatea'' federaţiilor susţin desfăşurarea CM 2022 cu 48 de echipe (Infantino)150
13 dec 00:00SportOlympique Lyon, calificată în optimile de finală ale Ligii Campionilor

Olympique Lyon este ultima echipă calificată în optimile de finală ale Ligii Campionilor la fotbal, după ce a...381

13 dec 01:12SportViktoria Plzen - AS Roma 2-1. Campioana Cehia a prins locul 3 și merge în Europa League321
13 dec 01:13SportReal Madrid - CSKA Moscova 0-3. ”Galacticii” s-au făcut de râs!546
Vremea
1° - 2.5° vineri, 14 decembrie 2018
ploaie ușoarăUmiditate: 100%
Vânt: 5.68 m/s din ENE
Presiune: 1033.4 milibari

Loto
6/4911925324143
5/4041220273435
joker6242532426
Horoscop
mai mult...Replica
14 dec 15:52ReplicaUn primar și un fost viceprimar au MURIT în drum spre Constanța, într-un accident rutier!

Tragedie în drum spre Constanța! Nefericitul eveniment s-a petrecut vineri, 14 decembrie, pe DJ 221, între...3288

14 dec 15:17ReplicaDESCINDERI la Constanța: DROGURI, ȚIGĂRI și PISTOALE descoperite în mai multe locuințe!

Poliţiştii de frontieră din cadrul Gărzii de Coastă, sub coordonarea procurorului de caz din cadrul Parchetului de...2985

14 dec 00:00ReplicaMarci a fost CONDAMNAT la peste 6 ani de închisoare! A fost 'SĂLTAT' de polițiști!

Marcel Răducan, bărbatul cunoscut întrucât s-a dat în stambă și a pătruns cu mașina pe podulețul din Satul de...6501

14 dec 11:35ReplicaANCHETĂ! Un vârstnic a fost BĂTUT în propria casă de către trei indivizi!

Trei bărbați au ajuns în arest după ce procurorii Parchetului de pe lângă Judecătoria Hârșova au depus...1455

Local
14 dec 04:04LocalElevii Liceului Teoretic Lucian Blaga au împărtășit magia sărbătorilor de iarnă!

Joi, 13 decembrie, toți elevii Liceului Teoretic ,,Lucian Blaga’’ Constanța împreună cu învățătorii,...670

14 dec 04:02LocalA accidentat un bărbat pe trecere și a FUGIT! A fost prins în trafic

Un bărbat în vârstă de 41 de ani, în data de 12.12.2018, ora 12.25, a condus un autoturism pe bulevardul Mamaia,...1852

14 dec 04:01LocalCondamnat pentru tăinuire, prins de polițiștii constănțeni

Polițiștii din cadrul Poliției stațiunii Eforie, la data 13 decembrie a.c., în jurul orei 13.30, au depistat un...493

14 dec 03:25LocalUn șofer BEAT a LOVIT o bornă rutieră, s-a RĂSTURNAT, iar mașina a luat FOC!

Un bărbat de 25 de ani din Tulcea, în noaptea de 12 spre 13 decembrie a.c., în timp ce conducea un autoturism pe DN...1185

14 dec 04:00LocalAccident rutier cu persoană încarcerată, la Constanța: a fost rănit și un copil!

Un accident rutier a avut loc în Constanța, joi, 13 decembrie, pe strada Călărași, colț cu Mihai Viteazu, o...2416

14 dec 03:59LocalContainer sosit din China, controlat de polițiști în portul Constanța

Poliţiştii de frontieră din cadrul Gărzii de Coastă, în data de 12.12.2018, s-au sesizat din oficiu cu privire la...510

14 dec 03:32LocalParfumuri susceptibile a fi contrafăcute, confiscate de către polițiști

Polițiștii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Vama Veche, județul Constanța, în data de...411

14 dec 03:30LocalTrei șoferi prinși la volan sub influența băuturilor alcoolice

Polițiștii din cadrul Serviciului Rutier, la data de 12 decembrie a.c., în jurul orei 15.00, au depistat un bărbat,...388

14 dec 03:29LocalTânăr din Murfatlar, condamnat pentru tâlhărie și furt

Polițiștii din cadrul Poliției orașului Murfatlar, la data 12 decembrie a.c., au depistat un tânăr, în vârstă...1253

14 dec 03:27LocalÎn zona Eden - Bişniţar amendat de poliţiştii locali pentru comerţul cu ţigări netimbrate

Polițiștii locali din cadrul Direcției Generale Poliția Locală Constanța au depistat, în cursul zilei de 12...585

Politică
14 dec 03:57PoliticăAdministraţia locală pune la cale o TAXĂ de emitere a avizului de oportunitate pentru PUZ-uri

Consilierii locali municipali constănţeni vor dezbate, în şedinţa care va avea loc la finele aceste luni, o serie...1433

14 dec 00:00PoliticăIMPOZITE majorate şi cu 500% pentru clădirile lăsate în paragină la Constanţa - iată lista discutată de consilieri

Consilierii locali au primit, în avansul şedinţei care va fi convocată de primarul Decebal Făgădău la sfârşitul...476

14 dec 00:00PoliticăŞedinţă a Consiliului Local Municipal: autobuzele Isuzu vor ajunge în administrarea RATC

În şedinţa Consiliului Local Municipal Constanţa care va avea loc la finele acestei luni, pe ordinea de zi va figura...398

14 dec 04:04PoliticăOficial, proiectele discutate şi aprobate în şedinţa de Guvern! Decizie şi în privinţa subprefectului de Constanţa!

Iată proiectele de acte normative adoptate sau de care Guvernul a luat act în ședința Guvernului României din 13...994

14 dec 04:03PoliticăDăncilă: „Pensiile se plătesc înainte de Sărbători”

Bugetarii vor avea liber și pe 24 şi 31 decembrie. Executivul a anunțat că cele două zile de luni vor fi libere,...425

14 dec 04:01PoliticăDecebal Făgădău a primit colindători. Holul Primăriei Constanța a răsunat de glasurile copiilor!

Holul instituției a răsunat de glasurile copiilor de la școlile și grădinițele din oraș. Recitalul a fost deschis...483

14 dec 03:22PoliticăConsilierii județeni, convocați în ședință. Vezi ordinea de zi!

În conformitate cu dispoziţiile art. 94 alin. 1 şi 3 din Legea nr. 215/2001 a administraţiei publice locale,...385

14 dec 03:24PoliticăDoi consilieri locali constănțeni s-au implicat într-o acțiune caritabilă. Sute de copii necăjiți vor avea sărbători fericite!

Sărbătorile de iarnă sunt așteptate, cu mare drag, de toți românii, pentru a marca nașterea lui Isus cum se...354

14 dec 03:30PoliticăUn fost ministru de Interne a fost eliberat din închisoare

Fostul ministru de Interne, Gabriel Berca, condamnat în decembrie 2017 la doi ani de închisoare cu executare, a fost...483

14 dec 03:27PoliticăO sută de ani de pescărie românească, celebrați la Constanța

Secretarul de stat Daniel Dumitru Botănoiu a participat, în data de 12 decembrie 2018, la conferința intitulată "100...540

Monden
14 dec 00:00MondenFostul soţ al Elenei Băsescu este din nou singur? Maria Grigoriu a şters pozele cu el de pe Instagram

În primăvara acestui an, Bogdan Ionescu, fostul soţ al Elenei Băsescu, şi noua lui iubită, Maria Grigoriu, au...285

14 dec 19:11MondenCleopatra Stratan, în cea mai scurtă rochiță. Se face din ce în ce mai frumoasă

Cântă de la trei ani, învață dintotdeauna foarte bine și la 16 ani s-a transformat dintr-o fetiță adorabilă,...427

14 dec 19:12MondenRuby a rămas în India, după filmările la „Asia Express“

Cele două luni petrecute în India şi în Sri Lanka la filmările pentru reality-show-ul „Asia Express” (Antena 1)...282

14 dec 19:12MondenToni Grecu revine cu Divertis la TVR 1

Revenire spectaculoasă în grila de programe a postului TVR 1! După şapte ani de la demisia din PRO TV, Tony Grecu...332

14 dec 19:12MondenMama lui Kevin din „Singur acasă“ este de nerecunoscut! Cum arată actriţa Catherine O'Hara la 64 de ani

A făcut furori în anii ’90, odată cu lansarea mondială, însă în România este în continuare unul dintre cele...422

14 dec 19:13MondenDublura Millei Jovovich vrea 2,5 milioane dolari că şi-a pierdut mâna în timpul filmărilor

Olivia Jackson, de 37 de ani a suferit un accident îngrozitor, la filmări, în timpul unei cascadorii cu motocicleta,...330

14 dec 00:00MondenKeira Knightley va primi titlul de Ofiţer al Ordinului Imperiului Britanic la Palatul Buckingham

Actriţa Keira Knightley va primi titlul de Ofiţer al Ordinului Imperiului Britanic (OBE) pentru servicii deosebite...184

14 dec 00:00MondenFestivalul de Film de la Berlin a anunţat primele filme din competiţie

Cele mai recente filme semnate de regizorii germani Fatih Akin şi Angela Schanelec precum şi de cineastul francez...141

14 dec 00:00MondenThe Cure, Radiohead şi Janet Jackson, incluşi în Rock & Roll Hall of Fame în 2019

Trupele britanice The Cure şi Radiohead precum şi cântăreaţa americană Janet Jackson vor intra în Rock & Roll...143

14 dec 00:00MondenAvril Lavigne va lansa un nou album de studio pe 5 februarie 2019

Cântăreaţa Avril Lavigne a anunţat miercuri că va lansa în luna februarie un nou album de studio, primul material...149

Mapamond
14 dec 00:00MapamondCancelarul Angela Merkel va cere la summitul UE prelungirea sancţiunilor împotriva Rusiei

Cancelarul german Angela Merkel a declarat miercuri că va cere la summitul UE de săptămâna aceasta prelungirea...148

14 dec 00:00MapamondTheresa May câştigă votul de încredere din partea Partidului Conservator cu 200 de voturi contra 117

Premierul Theresa May a câştigat miercuri noaptea votul de încredere din partea Partidului său Conservator, dar 117...150

14 dec 00:00MapamondConvorbire a preşedintelui Trump cu omologul său mexican privind migraţia

Preşedintele american Donald Trump şi omologul său mexican Andres Manuel Lopez Obrador au avut miercuri o convorbire...153

14 dec 00:00MapamondVotul parlamentului britanic asupra acordului privind Brexit-ul, stabilit pentru ianuarie

Parlamentul britanic se va pronunţa în ianuarie asupra acordului privind Brexit-ul încheiat de premierul Theresa May...145

14 dec 00:00MapamondCăpitanii navelor ucrainene sechestrate de Rusia refuză să depună mărturie, conform avocaţilor lor

Căpitanii a două dintre vasele ucrainene sechestrate de Rusia, aflaţi în arest la Moscova, au refuzat să depună...185

14 dec 00:00MapamondAccident de tren în Turcia: 9 morţi şi 47 de răniţi, potrivit unui bilanţ actualizat

Cel puţin 9 persoane au murit şi 47 au fost rănite joi într-un accident în care a fost implicat un tren de mare...162

14 dec 00:00MapamondPapa Francisc va vizita Bulgaria şi Macedonia în mai 2019

Papa Francisc va efectua o vizită în Bulgaria şi Macedonia în perioada 5-7 mai anul viitor, a anunţat joi...147

14 dec 18:07MapamondAtac armat la Strasbourg: Trei morţi şi 13 răniţi - nou bilanţ

Atentatul comis marţi la Târgul de Crăciun de la Strasbourg a făcut trei morţi şi treisprezece răniţi, dintre...149

14 dec 00:00MapamondUn comitet de experţi a dat undă verde canabisului în scop medicinal în Franţa

Comitetul de experţi înfiinţat de Agenţia franceză pentru Siguranţa Medicamentelor (ANSM) consideră ''pertinentă...168

14 dec 00:00MapamondPapa Francisc va oficia prima liturghie a unui suveran pontif în Peninsula Arabă

Papa Francisc va oficia prima liturghie a unui suveran pontif în Peninsula Arabă în luna februarie şi va vizita una...159

Sănătate
13 dec 03:45SănătateTratament salvator pentru pacienții cu accident vascular cerebral, la Spitalul Județean Constanța

Medicii din cadrul Secției de Neurologie au participat zilele trecute la o simulare națională, desfășurată sub...1267

12 dec 03:27SănătateVor fi livrate ambulanţe în toată ţara. Vin şi la Constanţa

Primele 300 de ambulanţe, achiziţionate prin Programul POIM 2014 - 2020, vor fi livrate începând de marţi, anunţă...461

12 dec 01:20SănătateAJUTAŢI-L PE VLĂDUŢ! Apel umanitar: Un băieţel de 6 ani, diagnosticat cu neuroblastom POATE FI SALVAT

Un băieţel de 6 ani poate fi salvat cu ajutorul dumneavoastră. Vlăduţ Cîrciu, copilul colegului nostru Sorin, a...360

7 dec 00:16SănătateCardurile naţionale de sănătate expirate, valabile încă doi ani de la data expirării

Casa Județeană de Asigurări de Sănătate anunță furnizorii de servicii medicale aflaţi în contract cu...802

1 dec 10:57SănătateDupă cazul de la Giuleşti, este aşteptat un control şi la Maternitatea Spitalului Judeţean Constanţa

Direcţia de Sănătate Publică Bucureşti a solicitat Spitalului Clinic de Obstetrică-Ginecologie "Prof. Dr. Panait...1543

30 noi 00:36SănătatePoliclinicile 1 și 2 ale Spitalului Județean Constanța, ÎNCHISE în minivacanța de Ziua Marii Uniri

Conducerea Spitalului Clinic Județean de Urgență “Sf. Apostol Andrei” Constanța aduce la cunoștința...666

29 noi 00:31SănătateSpitalul din Medgidia caută medic nefrolog

Ne confruntăm cu un deficit de medici nefrologi la nivelul întregii ţări. Potrivit dr. Liliana Tuță, președintele...1021

27 noi 00:48SănătateChemoembolizări în Spitalul Județean Constanța

Patru ședințe de chemoembolizare au fost efectuate, cu succes, la sfârșitul săptămânii trecute. Doi dintre...1367

24 noi 04:34SănătateSăptămână Europeană a Testării. Constănțenii, chemați să se testeze pentru hepatită și HIV!

Fundaţia Baylor Marea Neagră se alătură organizaţiilor neguvernamentale, instituţiilor şi liderilor de opinie din...878

21 noi 01:19SănătatePacienții constănțeni care suferă de HIV, fără tratament! Nu există contract de achiziție pentru medicamente

Pacienţii români care suferă de HIV au rămas fără tratament, probleme majore cu lipsa medicaţiei fiind...850