REPLICA ONLINE CONSTANTA

20.7° Constanța Vin., 29 Mar. 2024
Anul XX Nr. 6683
20.7° Constanța Vineri, 29 Martie 2024 Anul XX Nr. 6683
 

Florin Susanu rămâne în fruntea companiei TAROM; mandatul său a fost prelungit până pe 15 octombrie

Florin Susanu rămâne în fruntea companiei TAROM; mandatul său a fost prelungit până pe 15 octombrie

Replica API 23 septembrie 2017 | 00:00 267

Florin Susanu rămâne deocamdată în funcția de director general provizoriu al TAROM, mandatul său fiind prelungit până pe 15 octombrie, au declarat, vineri, conform AGERPRES, surse oficiale.

"Consiliul de Administrație al TAROM i-a prelungit mandatul lui Florin Susanu până pe 15 octombrie", au precizat sursele.

Florin Susanu a fost numit pe 21 august în funcția de director general provizoriu al companiei TAROM cu un mandat de o lună, după ce Eugen Davidoiu a demisionat din această poziție.

Eugen Davidoiu a declarat, pe 19 septembrie, la audierile din Comisia pentru transport a Camerei Deputaților, că ministrul Transporturilor i-a cerut demisia din funcția de director general al TAROM, iar el și-a dat-o, deși nu exista niciun motiv să o facă.

"Nu ar fi trebuit să îmi dau demisia, pentru că ceea ce am făcut în aceste șapte luni a fost în interesul companiei de stat TAROM. După ședința de Guvern din acea zi, când cu jumătate de oră înainte s-au cerut pierderile companiei să fie transmise către Guvern, seara, ministrul transporturilor mi-a cerut demisia. Într-un gest de onoare am făcut acest lucru și mi-am asumat, deși nu aveam niciun motiv să îmi dau demisia. În momentul în care am ajuns în acea companie, în februarie 2017, am constatat că acea companie deja era cu 28,5 milioane de lei pe pierdere. Au urmat în februarie alte 25 de milioane, iarăși în martie 20 de milioane de lei, cert este că s-a ajuns la un total de 90-100 milioane lei pierdere", a spus Davidoiu.

El a precizat că pierderea se datora faptului că au fost scoase din flotă avioane A310, la finalul anului 2016, fără a fi nimic pus în loc.

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere

REPLICA

LOTO

6/49
15331744146
5/49
383120264010
joker
3416910367