REPLICA ONLINE CONSTANTA

9.3° Constanța Joi, 18 Apr. 2024
Anul XX Nr. 6703
9.3° Constanța Joi, 18 Aprilie 2024 Anul XX Nr. 6703
 

Focuri de armă și un cetăţean ucrainean reţinut la frontieră

Focuri de armă și un cetăţean ucrainean reţinut la frontieră

Replica API 16 octombrie 2019 | 00:00 214

La nivelul Sectorului Poliţiei de Frontieră Negrești Oaș - I.T.P.F. Sighetu Marmaţiei, în data de 15 octombrie a.c., s-a declanşat o acţiune pe linia combaterii contrabandei cu ţigări în zona de responsabilitate.

Astfel, în jurul orei 10.00, polițiștii de frontieră au observat, pe direcția localității de frontieră Bixad, județul Satu Mare, un grup de persoane, transportând în spate colete voluminoase spre interiorul țării noastre. Polițiștii au acționat pentru reținerea persoanelor, efectuând somațiile legale prin voce, dar acestea nu s-au supus, fapt pentru care au fost trase, conform prevederilor legale, trei focuri de avertisment în plan vertical. Oamenii legii au reuşit să reţină, cu ajutorul cânelui de serviciu ROT, o persoană de sex masculin, V.H., în vârstă de 23 de ani. Celelalte persoane, profitând de terenul accidentat și împădurit, s-au înapoiat pe teritoriul statului vecin. La aproximativ 1.500 metri de linia de frontieră au fost descoperite 18 colete voluminoase, cu ţigări de contrabandă, care au fost transportate la sediul poliției de frontieră. În urma inventarierii a rezultat cantitatea de 6.300 pachete cu țigări, de proveniență ucraineană, de diferite mărci, în valoare de 73.710 lei. Cetăţeanul ucrainean a fost reținut pentru 24 de ore de către organele de poliție judiciară, iar în cauză poliţiştii de frontieră efectuează cercetări pentru săvârşirea infracţiunilor de trecere frauduloasă a frontierei de stat şi contrabandă, la finalizare urmând a fi luate măsurile legale ce se impun.

L.I.

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere

REPLICA

LOTO

6/49
33725484010
5/49
32319203522
joker
22391819369