REPLICA ONLINE CONSTANTA

13° Constanța Mie., 24 Apr. 2024
Anul XX Nr. 6709
13° Constanța Miercuri, 24 Aprilie 2024 Anul XX Nr. 6709
 

Forum Economic, la Mangalia şi Piran

Forum Economic, la Mangalia şi Piran

Replica API 4 iunie 2012 | 00:00 243

Protocol de înfrăţire între municipiile din România şi Slovenia

Protocol de înfrăţire între municipiile din România şi Slovenia

Luni, 4 iunie a.c., ora 13.00, la Hotel President Mangalia, sala de conferinţă Belvedere, va avea loc ceremonia de semnare a protocolului de înfrăţire dintre Mangalia şi Piran din Slovenia, ce are drept obiectiv colaborarea pe termen lung dintre cele două municipalităţi, în plan economic, cultural şi turistic. Evenimentul este organizat de Triglav - Carpaţi Business Club şi Adeona Tour şi beneficiază de sprijinul municipalităţilor Mangalia şi Slovenia, precum şi de cel al Asociaţiei Litoral - Delta Dunării şi ANAT. La acest eveniment vor participa, din partea delegaţiei slovene, Peter Bossman - primarul municipiului Piran; Meira Hot - viceprimarul municipiului Piran; Robert Krajnc - directorul Aeroportului din Portoroz; Jadran Furlanic - directorul Oficiului de Turism din Portoroz; Mitja Cestnik - Coastal Technology Fund; reprezentanţi ai Primăriei Mangalia; Corina Martin - preşedinte Asociaţia Litoral - Delta Dunării şi preşedinte ANAT România; reprezentanţi ai organizatorilor (Triglav - Carpaţi Business Club, Adeona Tour). Pe lângă delegaţia oficială şi-au anunţat prezenţa ambasadorii Sloveniei, Serbiei şi Bosniei alături de reprezentanţi ai mediului de afaceri din România şi Slovenia. Menţionăm că pe lângă ceremonia de înfrăţire, deoarece există un interes major în investiţii din partea unor companii slovene (infrastructură, fonduri europene, portul turistic, resorturi de 4-5* pentru wellness şi spa, cazinouri) va avea loc şi o întâlnire, în care se vor stabili primele direcţii şi coordonatele Forumului Economic ce se va organiza în toamna anului 2012, atât la Mangalia cât şi la Piran.

Martin: Orice acord de parteneriat ne oferă ocazia să dezvoltăm circulaţia turistică între două destinaţii

"Mă bucură înfrăţirea municipiului Mangalia cu municipiul Piran. Cred că această colaborare va fi una de succes pentru cele două oraşe turistice, mai ales că vizează atât colaborarea economică cât şi cea culturală şi turistică. În turism, am declarat anul 2012 ca Anul Parteneriatelor. Orice acord de parteneriat ne oferă ocazia să dezvoltăm circulaţia turistică între două destinaţii. De aceea, în cadrul programului oficial al delegaţiei slovene am prevăzut şi întâlniri cu mediul economic privat din turism, dar şi vizite la obiective turistice de interes din judeţ - Mangalia şi staţiunile Saturn, Venus, Neptun, Constanţa şi staţiunea Mamaia", susţine Corina Martin, preşedinte Asociaţiei Litoral - Delta Dunării. De precizat şi faptul că în perioada 12-17 iulie a.c. va avea loc deschiderea Pavilionului închinat României din cadrul Muzeului de Istorie Militară din Pivka, Slovenia. După o muncă de aproape 2 ani, primul exponat - un avion IAR 93, dăruit Sloveniei de către România, va fi expus permanent în cadrul muzeului. Participanţii la acest eveniment vor fi membri celor două guverne, miniştrii apărării din cele două ţări.

Alexandra VASILE

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere

REPLICA

LOTO

6/49
471728292640
5/49
9192143025
joker
26141111218