REPLICA ONLINE CONSTANTA

8.8° Constanța Vin., 19 Apr. 2024
Anul XX Nr. 6704
8.8° Constanța Vineri, 19 Aprilie 2024 Anul XX Nr. 6704
 

Fosta directoare economica a Spitalului Cernavoda face dezvaluiri incendiare

Fosta directoare economica a Spitalului Cernavoda face dezvaluiri incendiare

Replica API 5 octombrie 2010 | 00:00 175

Proaspat liberata din arestul Penitenciarului Poarta Alba,

Proaspat liberata din arestul Penitenciarului Poarta Alba,

Aurora Dinică, fosta directoare economică a Spitalului Orăşenesc Cernavodă, s-a liberat din Penitenciarul Poarta Albă. Fiind cercetată în stare de libertate, fosta angajată a unităţii sanitare a dorit să vorbească, în exclusivitate, cu reporterii cotidianului "Replica" de Constanţa, despre scurta perioadă petrecută în spatele gratiilor. Facem precizarea că fostele angajate ale Spitalului Cernavodă - Iulia Ionel, Izabela Haslovschi, Adela Dode, arestate pe motiv că au prejudiciat instituţia cu 1.800.000 lei- se aflau în subordinea Aurorei Dinică. Potrivit rechizitoriului întocmit de procurori Aurora Dinică, "în perioada 2006-2010 şi-a îndeplinit defectuos sarcinile de serviciu, semnând acte contabile în alb, neefectuând controalele la care era obligată, vizând cu viza controlului financiar preventiv acte fără un fundament economic real, creând astfel posibilitatea prejudicierii unităţii publice în echivalentul reţinut în sarcina coinculpaţilor, fapt pentru care Spitalul Cernavodă a fost pus în pericol de încetare a activităţii prin efectul neplăţii corelative a utilităţilor către creditorii urmăritori, fapt ce este apt de a genera disfuncţii grave în comunitatea locală din Cernavodă şi împrejurimi, întruneşte elementele constitutive ale infracţiunilor de abuz în serviciu contra intereselor publice, în formă calificată".

Reporter: Care sunt motivele pentru care aţi fost reţinută?

Aurora Dinică: Eu am depistat frauda de la Spitalul Cernavodă. După ce am citit articolul "Curtea de Conturi a găsit varză în contabilitatea Spitalului Cernavodă", publicat în luna februarie în cotidianul Replica, m-am sesizat şi am descoperit că încă din 2001 s-au furat bani din unitate. Fetele aveau contabilitate dublă, au falsificat acte şi deţineau ştampilă de Trezorerie. Cei de la Curtea de Conturi au spus că nu a găsit o grămadă de decizii şi dispoziţii. După ce am descoperit neregulile din spital, mi-am anunţat managerul, Finanţele Publice, inclusiv procuratura şi am predat poliţiei hard-urile din calculatoare. Am fost arestată pe 26 iulie a.c. pentru neglijenţă în serviciu şi am fost liberată pe 25 septembrie a.c. M-au reţinut pentru a putea fi scoşi de sub urmărirea penală doctorul Cristian Nicoară, doctorul Andrei Andrei şi inclusiv managerul Gelu Coca, care a făcut de aşa manieră ca cei de la poliţie să nu-l ancheteze, cu toate că din decembrie 2009 şi el a semnat aceleaşi acte pe care le-au semnat şi foştii manageri. Toţi sunt implicaţi până în gât. Nu am luat 5 bani de la spital. Voi demonstra că sunt nevinovată. Toţi directorii de la Spitalul Cernavodă au semnat aceleaşi acte pe care l-am semnat şi eu. Un manager trebuie să aibă minime cunoştinţe de contabilitate şi întreb: domnul Cristian Nicoară pentru ce a fost manager dacă a declarat că nu avea habar de contabilitate? Au încercat să găsească un ţap ispăşitor. Din păcate acela am fost eu. Acum trei persoane sunt arestate, Eugenia Iscru s-a ales cu dosar penal, dar soţul este poliţist la Cernavodă şi va scăpa, iar secretara spitalului nu vrea să recunoască că a primit bani de la fete.

"La 59 de ani am ajuns la penitenciar după trei nenorocite ordinare"

Rep: Cu cine aţi împărţit camera de deţinere?

Aurora Dinică: La Penitenciarul Poarta Albă primele 21 de zile am stat în carantină după care am fost băgată în cameră cu Iulia Dode, Izabela Haslovschi şi Iulia Ionel. Când am ajuns acolo la puţin timp am făcut un şoc şi am început să plâng. Mi-au spus că nu au furat bani de la oameni ci de la stat. Au vrut să-şi ascundă fraudele şi m-au găsit ţap ispăşitor. La 59 de ani am ajuns la penitenciar după trei nenorocite ordinare.

Rep.: Este adevărat că l-aţi ameninţat pe managerul Spitalului Cernavodă, dr. Gelu Coca, din arest prin intermediul bileţelelor?

Aurora Dinică: Din penitenciar i-am scris managerului adevărul şi nu i-am trimis bileţele de ameninţare. Dânsul s-a asociat cu domnii de la poliţie, care habar nu au ce înseamnă contabilitatea. Mă supără faptul că doamna Mariana Eftei de la Trezorerie, care este implicată până în gât în acest caz, a fost scoasă de sub urmărire penală. Cucoana de la Trezorerie a falsificat la greu, împreună cu fetele (n.r. - Iulia Ionel, Izabela Haslovschi, Adela Dode), ordine de plată. În contabilitatea Spitalului Cernavodă toate actele erau în regulă. Existau plăţi către Enel, iar în documentele Trezoreriei apăreau plăţi efectuate către firma Kataring.

Rep.: Managerii Spitalului Cernavodă v-au vizitat la Penitenciarul Poarta Albă?

Aurora Dinică: I-a durut drept în cot. Toţi sunt acelaşi soi. Au încercat să plaseze mingea acolo unde le-a convenit. Mai mult, în ziua când m-am liberat din Penitenciarul Poarta Albă în cutia poştală de acasă am găsit o citaţie. Domnul Cristian Nicoară mă cheamă ca martor în dosarul penal pe care îl are privind laparoscopul care a dispărut din spital. Ar trebui să-i spun şi eu că sunt economist de profesie şi că nu cunosc aparatura medicală, în condiţiile în care dânsul a avut curajul să mintă în faţa instanţei spunând că nu are cunoştinţe economice şi că a fost indus în eroare de către mine, pentru a scăpa de sub urmărirea penală. În perioada aceasta sunt cercetată în stare de libertate, nu am interdicţia de a părăsi localitatea şi pot să comunic cu fetele din penitenciar prin intermediul scrisorilor.

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere

REPLICA

LOTO

6/49
271241102118
5/49
123724351130
joker
42644172614