REPLICA ONLINE CONSTANTA

15.4° Constanța Joi, 28 Mar. 2024
Anul XX Nr. 6682
15.4° Constanța Joi, 28 Martie 2024 Anul XX Nr. 6682
 

Fostul director al ACN, scos de sub urmărire penală

Fostul director al ACN, scos de sub urmărire penală

Replica API 20 noiembrie 2014 | 00:17 493

Dosar

Dosar

Fostul director al Companiei Naţionale Administraţia Canalelor Navigabile Constanţa, Gheorghe Nicolau, cercetat de procurori pentru abuz în serviciu, a ajuns la final. Acesta a fost scos de sub urmărire penală, la fel şi fostul director economic, Livia Arsene, cercetată şi ea pentru aceeaşi faptă. Rezoluţia de neînceperere a urmăririi penale vine după ce aproximativ 10 ani de zile dosarul a fost plimbat de la un parchet la altul, pentru ca, în final, să ajungă pe mâna procurorilor Judecătoriei Constanţa. Acuzaţiile aduse celor doi au la bază neregulile constatate de Curtea de Conturi a României. Cea din urmă a contestat rezoluţia procurorului în instanţă.

Iniţial, mult plimbatul dosar al celor doi a ajuns pe mâna procurorilor din cadrul Parchetului Naţional Anticorupţie în 2005. De aici, a fost declinat la Parchetul de pe lângă Tribunalul Constanţa pe motiv că nu există acte de corupţie. De la Parchetul Tribunalului, dosarul a fost,din nou, declinat, în favoarea Serviciului Teritorial al Direcţiei Naţionale Anticorupţie Constanţa, pentru ca, în final, să ajungă pe mâna unui procuror din cadrul Parchetului Judecătoriei Constanţa, însărcinat să constate dacă fostul director al CNACN Constanţa, Gheorghe Nicolau, şi directorul economic, Livia Arsene, au abuzat de funcţiile lor.Acuzaţiile aduse celor doi au la bază nereguli constatate de Curtea de Conturi a României, cât şi nereguli înregistrate cu ocazia organizarii a două licitaţii. Potrivit procurorilor, societatea SC "Stizo Nuclear" SA Cernavodă a fost favorizată în urma organizării acestor licitaţii, din ancheta reieşind elemente care au vizat nerespectarea prevederilor legale în ceea ce priveşte achiziţiile publice. De asemenea, Curtea de Conturi a constat că, în perioada în care instituţia a fost condusă de Gheorghe Nicolau, CN ACN Constanţa nu a rambursat la bugetul de stat suma de 17,8 miliarde lei, proveniţi din lucrări de reparaţii şi dragaj pe Canalul Dunăre - Marea Neagră. Procurorul de caz din cadrul Parchetului Judecătoriei Constanţa a emis, în martie 2014, o ordonanţă de neîncepere a urmărire penale în cazul celor doi, ordonanţa fiind menţinută şi de procurorul şef, în iulie 2014. Curtea de Conturi a formulat, la Judecătoria Constanţa, plângere împotriva soluţiei de netrimitere în judecată numai că, se pare, şi această acţiune pare să nu-şi găsească locul. Judecătoria a declinat cauza la Tribunalul Constanţa, pe 22 octombrie, fiind stabilit termen de judecată pentru 19 noiembrie.

Mirela PASCAL

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere

REPLICA

LOTO

6/49
28291833747
5/49
102511321216
joker
2832645102