REPLICA ONLINE CONSTANTA

13.4° Constanța Joi, 25 Apr. 2024
Anul XX Nr. 6710
13.4° Constanța Joi, 25 Aprilie 2024 Anul XX Nr. 6710
 

Fostul director al Portului Constanţa, Aurelian Popa, cercetat penal de DNA în al doilea dosar

Fostul director al Portului Constanţa, Aurelian Popa, cercetat penal de DNA în al doilea dosar

Replica API 23 martie 2018 | 00:00 1004

Aurelian Popa

Fostul director general al Companiei Naționale Administrația Porturilor Maritime S.A. (C.N. A.P.M. S.A.) Constanța, Andrei Aurelian Popa, este urmărit penal de către procurorii anticorupţie, pentru săvârșirea infracțiunii de abuz în serviciu dacă funcționarul a obținut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit. În speţă, este vorba despre achiziţionarea unui teren, de către companie, care a adus beneficiu unei persoane şi, în acelaşi timp, un prejudiciu companiei pe care o conducea. În ordonanța procurorilor se conturează următoarea stare de fapt:

„La data de 18 martie 2011, suspectul Popa Aurelian Andrei a îndeplinit, cu încălcarea legii, un act legat de atribuțiile de serviciu care decurgeau din funcția de director general al C.N. A.P.M. S.A., în sensul că a cumpărat pentru companie un teren situat în extravilanul comunei Agigea, fără a avea mandat în acest sens și la un preț mult mai mare decât valoarea comercială reală.

Procedând în această manieră, suspectul a provocat companiei pe care o conducea un prejudiciu în valoare de 1.761.160,84 lei, reprezentând prețul terenului achiziționat în modalitatea de mai sus, concomitent cu obținerea unor foloase necuvenite pentru vânzătorul terenului. Suspectului i s-a adus la cunoștință calitatea procesuală în conformitate cu prevederile art. 307 Cod de procedură penală”, potrivit DNA Constanţa.

De precizat că perioada despre care se vorbeşte în ordoonanţa procurorilor DNA a fost una destul de agitată pentru Andrei Aurelian Popa. Numit în funcţie în ianurie 2011, de către fostul ministru al Transporturilor Anca Boagiu, a rezistat doar până în aprilie 2012, când şi-a dat demisia, după un directorat foarte agitat, marcat de greve şi proteste interminabile ale portuarilor la adresa sa. Fost manager la Chimpex, Maersk şi Minmetal, văzut în anturajul sau în slujba unora din cei mai influenţi patroni din port, Andrei Aurelian Popa a revenit, în 2016, într-o funcţie de conducere la o altă companie de stat, respectiv Compania Naţională Administraţia Canalelor Navigabile (CN ACN), după aproape 4 ani.

Un alt dosar identic a fost deschis anul trecut

Precizăm că acest dosar nu este singurul care îl vizează pe fostul director al C.N. A.P.M. În luna decembrie a anului trecut, procurorii au început urmărirea penală a lui Popa într-un dosar aproape identic cu cel de acum. La baza dosarului stă o plângere penală formulată de comuna Agigea, prin primar, faţă de “persoanele vinovate de sustragerea din domeniul public a suprafeţei de 67.785 mp şi a vânzării ulterioare către persoane fizice”.

Plângerea a fost depusă la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Constanţa în luna august a anului trecut, iar din luna decembrie s-a început urmărirea penală a mai multor persoane. Este vorba despre terenul pe care a fost construit noul pod de la Agigea, teren pe care fostul primar al comunei Agigea, Ion Ioniţă, l-a scos la vânzare printr-o hotărâre de consiliu care încălca legea.

Acelaşi teren (intrat în posesia unor persoane importante din judeţul Constanţa) avea să fie răscumpărat de Statul Român, în vederea realizării podului amintit. Numai că terenul în cauză nu ar fi trebuit să figureze niciodată ca fiind al comunei Agigea, ci al statului român.

În contextul operaţiunilor care au vizat acest teren, fostul director general al Administraţiei Porturilor Maritime SA, Aurelian Popa, şi-a adus aportul în sensul că a angajat Statul Român în vederea achiziţiei. Popa nu a avut însă niciodată mandat de la Ministerul Transporturilor în vederea semnării documentelor tranzacţiei. În acest dosar, Aurelian Popa este urmărit penal pentru delapidare, faptă comisă în dauna CNAPM Agigea.

Daniel ALBU

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere
asta a furat cat pentru 7 vieti de peste tot pe unde a fost, de la Chimpex prin interpusi a lichidat la fier vechi o gramada de utilaje, a vandut locomotive, la pret mai mic decat cantitatea de motorina care era in rezervoare, la prieteni bineinteles
0
0

REPLICA

LOTO

6/49
471728292640
5/49
9192143025
joker
26141111218