REPLICA ONLINE CONSTANTA

14.7° Constanța Joi, 25 Apr. 2024
Anul XX Nr. 6710
14.7° Constanța Joi, 25 Aprilie 2024 Anul XX Nr. 6710
 

Fostul ministru Cristian David, urmărit penal

Fostul ministru Cristian David, urmărit penal

Replica API 27 februarie 2014 | 00:00 237

DNA îl acuză pe ministrul demisionar pentru Românii de Pretutindeni, Cristian David, că nu poate justifica 60.000 de euro din declaraţia de avere. Ulterior acestui anunţ, David a precizat că a luat decizia de a demisiona din PNL, pentru a nu afecta imaginea partidului.

Referatul Direcţiei Naţionale Anticorupţie (DNA) în vederea formulării cererii de efectuare a urmăririi penale faţă de Cristian David a fost trimis preşedintelui Traian Băsescu, miercuri, de procurorul general Tiberiu Niţu.

"Procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a transmis Preşedintelui României referatul Direcţiei Naţionale Anticorupţie în vederea formulării cererii de efectuare a urmăririi penale faţă de DAVID CRISTIAN, ministru delegat pentru Românii de Pretutindeni, pentru săvârşirea infracţiunilor de abuz în serviciu în forma participaţiei improprii, prevăzută de art. 132 din Legea nr. 78/2000 cu referire la art. 297 Cod penal, raportat la art. 52 Cod penal, uz de fals, prevăzută de art. 323 Cod penal, cu aplicarea art. 5 Cod penal şi fals în declaraţii, prevăzută de art. 326 Cod penal, raportat la art. 28 din Legea nr. 176/2010, cu aplicarea dispoziţiilor art. 38 alin. 1 Cod penal, fapte reţinute în referatul menţionat", se arată într-un comunicat remis MEDIAFAX de Parchetul general.

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere

REPLICA

LOTO

6/49
471728292640
5/49
9192143025
joker
26141111218