REPLICA ONLINE CONSTANTA

18.1° Constanța Mie., 24 Apr. 2024
Anul XX Nr. 6709
18.1° Constanța Miercuri, 24 Aprilie 2024 Anul XX Nr. 6709
 

Fostul poliţist de la Secţia 3 are încuviinţarea de la instanţă să-şi ducă minorul la şcoală

Fostul poliţist de la Secţia 3 are încuviinţarea de la instanţă să-şi ducă minorul la şcoală

Replica API 7 octombrie 2014 | 01:03 185

În arest la domiciliu

În arest la domiciliu

Fostul poliţist al Secţiei 3, Lucian Borcea, parte dintr-o grupare de proxeneţi, poate părăsi domiciliul pentru a-şi duce minorul la şcoală, el fiind în clasa pregătitoare. Decizia aparţine Tribunalului Constanţa: „Permite inculpatului Borcea Lucian părăsirea domiciliului pentru însoţirea fiului său, elev clasa O, cursuri clasa pregătitoare la Şcoala Gimnazială nr.12 Constanţa, numai pe perioada semestrelor şcolare, în fiecare zi (luni - joi) între orele 7.30 - 8,30 şi între orele 11.30 - 12.30 şi vineri între orele 7.30 - 8.30 şi între orele 10.30 -11.30”, potrivit portalului instanţelor de judecată. În schimb, Claudiu Giorson Belecciu, patronul de la Pink Cats, Mihai Narcis Negoiţă şi Mioara Duţu rămân în arest preventiv, pe când ceilalţi membri sunt cercetaţi în stare de libertate, sub control judiciar. Reamintim că un scandal sexual uriaş s-a stârnit în Constanţa, implicate fiind şi minore! O profesoară de la Liceul Mihai Eminescu, Margareta Drăguţ, un poliţist din cadrul Secţiei III, Lucian Borcea, şi un fost jandarm, Silviu Nicolae Peniu, erau pioni importanţi în gruparea infracţională, care racolau minore şi le puneau să se prostitueze, sub paravanul unui salon de masaj erotic. Este vorba despre Pink Cats, al cărui administrator este Claudiu Giorson Belecciu, chiar concubinul cadrului didactic. Treburile erau bine împărţite: profesoara posta anunţuri pe internet, poliţistul îi ţinea la curent cu controalele oamenilor legii şi ajuta la transportarea acestora de la o locaţie la alta, iar fostul jandarm punea la dispoziţia acestora un apartament. Însă, la data de 26 ianuarie, poliţiştii specializaţi în combaterea criminalităţii organizate din Constanţa şi procurorii DIICOT au efectuat mai multe percheziţii domiciliare, inclusiv la sediul Pink Cats, de pe strada Dumbrava Roşie.

Liliana CHIRU

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere

REPLICA

LOTO

6/49
471728292640
5/49
9192143025
joker
26141111218