rss

Anul XVI Nr. 3830 (3881), 18 decembrie
Categorii
CLICK AICI pentru varianta WEB

Fostul premier francez Manuel Valls: 'Vreau să fiu viitorul primar al Barcelonei '

O nouă ţară, o nouă luptă: fostul premier francez Manuel Valls şi-a anunţat marţi seara candidatura la funcţia de primar al Barcelonei, loc unde el speră să bulverseze peisajul politic, scrie AFP, care consideră mişcarea "un pariu riscant".

După ce a menţinut suspansul timp de mai multe săptămâni, ex-socialistul şi-a oficializat decizia la Centrul de cultură contemporană din Barcelona, în centrul istoric al celui de-al doilea cel mai mare oraş al Spaniei, acolo unde Valls s-a născut în urmă cu 56 de ani.

"După un timp de reflecţie, serios, am luat următoarea decizie: vreau să fiu viitorul primar al Barcelonei", a spus Manuel Valls în catalană. "De când m-am născut (...) relaţia mea cu Barcelona a fost intimă, constantă", a adăugat fostul premier francez.

Această candidatură într-un scrutin municipal dintr-o metropolă după o carieră politică de prim plan într-o altă ţară este neobişnuită în Europa, unde orice cetăţean al UE se poate prezenta în alegerile locale dintr-un alt stat decât cel al său, din cadrul Uniunii, după tratatul de la Maastricht.

După eşecul ambiţiilor sale prezidenţiale din Franţa în 2017, Manuel Valls s-a angajat de partea cealaltă a Pirineilor, multiplicând manifestaţiile contra separatiştilor catalani care au încercat, în octombrie trecut, despărţirea de Spania.

Dar provocarea se anunţă una importantă, pe 26 mai anul viitor, pentru conducerea oraşului cu 1,6 milioane de locuitori, gestionat în prezent de Ada Colau, primar de stânga.

Manuel Valls este asigurat de susţinerea partidului liberal Ciudadanos, vârful de lance al opoziţiei la separatism. El a recrutat pentru campania sa un fost direct de comunicare al FC Barcelona, club al cărui suporter este, şi pe fosta mână dreaptă a primarului socialist, Pasqual Maragall (1982-1997), simbol al intrării în modernitate a oraşului care a găzduit Jocurile Olimpice din 1992.

Intenţia lui Valls, crescut la Paris de un tată catalan şi o mamă italo-elveţiană şi naturalizat francez la 20 de ani, este de a întruchipa o Barcelonă cosmopolită în contrast cu naţionalismul catalan. În baza trecutului său de ministru de Interne, el contează de asemenea în campanie pe lupta cu insecuritatea, preocupare crescândă pentru locuitorii Barcelonei.

Manuel Valls, care şi-a oficializat marţi candidatura la alegerile locale din Barcelona, a anunţat că va renunţa la mandatul său de deputat în Franţa.

"De săptămâna viitoare, voi abandona mandatul meu de deputat şi toate responsabilităţile locale", a declarat Valls.

"Iubesc Franţa. Această ţară a permis unui fiu al Barcelonei naturalizat abia la 20 de ani să fie primar, deputat, ministru şi prim-ministru al Franţei graţie şcolii publice şi angajamentului meu politic, este incredibil şi unic", a spus Manuel Valls, care este născut la Barcelona, dar a crescut la Paris.

Fostul premier francez Manuel Valls, care urma să-şi anunţe marţi candidatura la primăria Barcelonei, 'nu cunoaşte acest oraş', a afirmat în aceeaşi zi, la Bruxelles, ex-liderul separatist al regiunii spaniole Catalonia, Carles Puigdemont, a relatat anterior AFP.

'Respect libertatea tuturor cetăţenilor europeni de a folosi regulile jocului democraţiei', a afirmat Puigdemont, într-un interviu acordat AFP cu ocazia publicării unei cărţi despre criza catalană.

'Poate el să fie candidat? Da, însă este un candidat care nu cunoaşte Barcelona, care nu a cunoscut Barcelona, şi care, din contră, este cunoscut în Franţa şi care cunoaşte Franţa', a continuat el în limba franceză.

'Pentru a şti cine este Manuel Valls, ce poate el oferi, este suficient să ascultăm ceea ce spun francezii despre el', a mai afirmat fostul lider catalan, care s-a refugiat anul trecut în Belgia, după ce guvernul spaniol l-a destituit după tentativa nereuşită de secesiune a Cataloniei de la 27 octombrie.

Sursa: agerpres.ro

miercuri, 26 septembrie 2018297
Comentarii
mai mult...Mapamond
18 dec 00:00MapamondJeremy Corbyn critică guvernul May pentru reprogramarea în ianuarie a votului asupra acordului cu UE

Liderul opoziţiei laburiste britanice, Jeremy Corbyn, a criticat-o luni seară pe şefa guvernului de la Londra,...164

18 dec 00:00MapamondKremlinul susţine că noua Biserică Ortodoxă Ucraineană este folosită în scopuri politice185
18 dec 00:00MapamondRusia desfăşoară avioane de luptă în Crimeea pe fondul tensiunilor cu Ucraina206
18 dec 00:00MapamondComisia Europeană reacţionează după violenţele comise împotriva sediului ei principal din Bruxelles

Comisia Europeană a condamnat luni violenţele petrecute duminică în faţa clădirii Berlaymont, sediul său din...181

18 dec 00:00MapamondBrexit: 'Pagube ireparabile' în cazul unui al doilea referendum, îi va avertiza Theresa May pe parlamentari201
18 dec 00:00MapamondCoreea de Nord avertizează că sancţiunile americane ar putea bloca calea spre denuclearizare "pentru totdeauna"176
18 dec 00:00MapamondRepublica Moldova: Liderii PAS şi PPDA au depus actele pentru înregistrarea blocului electoral ACUM

Liderii Partidului Acţiune şi Solidaritate (PAS) şi Partidului Politic Platforma Demnitate şi Adevăr (PPDA), Maia...192

18 dec 00:00MapamondSerghei Lavrov: Nu vom purta un război cu Ucraina, vă promit244
18 dec 00:00MapamondAtentat la Strasbourg: O a cincea persoană a murit în urma rănilor suferite172
18 dec 00:00MapamondMii de persoane au protestat la Budapesta împotriva guvernului Orban

Mii de persoane au protestat duminică, la Budapesta, împotriva noii legi a muncii şi a ceea ce ei consideră a fi o...179

18 dec 00:00MapamondMarea Britanie: Poliţia a evacuat un supermarket Asda din cauza unui pachet suspect141
18 dec 00:00MapamondPortugalia: Poliţia se pregăteşte pentru manifestaţii inspirate din mişcarea 'vestelor galbene' franceze143
Vremea
-2°-2° - -1.9° marţi, 18 decembrie 2018
ninsoare ușoarăUmiditate: 100%
Vânt: 9.61 m/s din N
Presiune: 1036.69 milibari

Loto
6/49162733344447
5/404192830332
joker9222331437
Horoscop
mai mult...SPSportRT
18 dec 02:03SportAtalanta - Lazio: 1-0. Radu Ștefan a gafat la unicul gol

Lazio a fost condusă din primul minut la Bergamo şi a fost la un pas de a se salva în prelungiri. Reuşita...262

18 dec 00:00SportViitorul - CFR Cluj 0-1. Mini-prestaţie, maxi-eficienţă: clujenii câștigă și se distanțează de FCSB

CFR Cluj s-a impus pe terenul celor de la Viitorul, 1-0 (Țucudean 33), și se menține pe primul loc, cu 43 de puncte,...291

18 dec 00:00SportHalep, săptămâna cu numărul 59 ca lider mondial. 3 jucătoare din România şi-au schimbat poziţiile în ierarhia WTA

Luni dimineaţă, 17 decembrie, WTA a anunţat noul clasament mondial, în care au apărut câteva modificări în urma...343

18 dec 00:00SportLiverpool - Bayern şi Manchester United - PSG, cele mai interesante dueluri din optimile Ligii Campionilor

Liverpool - Bayern Munchen şi Manchester United - Paris Saint-Germain sunt cele mai interesante dueluri din optimile de...263

Local
18 dec 02:23LocalDRAMA unor copii din Constanța, care s-ar bucura să aibă măcar căldură în cameră! Și ei îl așteaptă pe Moș Crăciun!

Și ei îl așteaptă pe Moș Crăciun, dar s-ar bucura și pentru un braț cu lemne! O fetiță în vârstă de 7 ani...3811

18 dec 02:21LocalCresc SALARIILE MINIME ALE NAVIGATORILOR, din iulie 2019

Începând cu 1 iulie 2019, salariile minime stabilite de International Label Organisation, în sectorul maritim, vor...1495

18 dec 00:27LocalBișnițari de țigări lăsați fără „marfă” de Poliția Locală

Polițiștii locali din cadrul Direcției Generale Poliția Locală Constanța au surprins, luni, 17 decembrie a.c., în...2226

18 dec 00:14LocalUn nou PUNCT DE TRECERE A FRONTIEREI, inaugurat în județul Constanța

Județul Constanța are un nou punct de trecere a frontierei, la Dobromir. Acesta este al cincilea punct de trecere a...4342

18 dec 00:46LocalS-a RĂSTURNAT cu mașina, în drum spre Constanța!

Un accident rutier a avut loc luni, 17 decembrie, în jurul orei 10.00, la ieșire din Tulcea spre Constanța. Șoferul...3889

18 dec 02:30LocalLiceenii de la Colegiul Economic Mangalia au fost spiridușii lui Moș Crăciun pentru prichindeii din Pecineaga

Duminică, 16 decembrie a.c., membrii grupului EcoVoice de la Colegiul Economic Mangalia au mers la Pecineaga la nişte...429

18 dec 02:32LocalPrimăria Constanța a încheiat sezonul de plantări de copaci pe anul acesta

Primăria Constanța a încheiat sezonul de plantări de copaci din acest an. Potrivit reprezentanților...410

18 dec 00:46LocalO tânără mamă din Constanța și-a scos copiii la cerșit în loc să-i trimită la școală. Unul este sugar!

Deseori, observăm pe străzile Constanței, și nu numai, copii în brațele părinților, zgribuliți la intrările...1961

18 dec 02:11LocalPolițiștii rutieri, razii în trafic: mai mulți șoferi s-au ales cu dosare penale!

Polițiștii din cadrul Postului de Poliție Mihail Kogălniceanu, la data de 16 decembrie a.c., au depistat un bărbat,...822

18 dec 09:01LocalUn bărbat a furat 5 parfumuri dintr-un magazin din Constanța

Polițiștii din cadrul Secției 2, la data de 16 decembrie a.c., au identificat un bărbat, în vârstă de 39 de ani,...668

Politică
18 dec 00:00PoliticăProiect de reabilitare a reţelelor termice, la Cernavodă

Primăria orașului Cernavodă intenționează să reabiliteze rețelele termice, iar în acest sens a fost depus la...133

18 dec 00:15PoliticăDeputații Mohaci și Popa care plecaseră din PSD ca să se înscrie în Pro România au revenit la PSD

Deputații Mihai Mohaci și Mihai Valentin Popa, care anunțaseră la începutul lunii decembrie că demisionează din...607

18 dec 02:26PoliticăManda: Amnistia şi graţierea se fac, nu se discută

Amnistia şi graţierea "se fac, nu se discută", iar după ce se fac "sigur că se aduc şi argumentele necesare", a...414

18 dec 00:51PoliticăSubprefectul Constanței, învestit în funcție

După multă vreme în care județul Constanța a funcționat fără cei doi subprefecți, iată că lucrurile par să...811

18 dec 02:05PoliticăAu avut loc alegeri la PSD Eforie. Află cine a fost ales preşedinte

În Organizația PSD Eforie s-au organizat în data de 14 decembrie 2018 alegeri pentru funcția de președinte al...1321

18 dec 02:29PoliticăProiectul de lege a pensiilor va fi contestat la CCR. Ce reclamă liberalii?

PNL va contesta la Curtea Constituţională a României (CCR) legea pensiilor, a anunţat, duminică, vicepreşedintele...380

18 dec 02:06PoliticăConsilierii locali din Mangalia vor dezbate taxele și impozitele locale pentru anul 2019

Primarul municipiului Mangalia, Radu Cristian, a convocat consilierii locali la ultima şedinţă ordinară din acest...996

18 dec 02:18PoliticăClaudiu Palaz amenință că PMP nu va participa la ședința CJC. Motivul: chiulangiul Mocianu!

Vicepreședintele Consiliului Județean Constanța, Claudiu Palaz, a depus, în urmă cu 10 zile, o solicitare la...768

18 dec 02:10PoliticăPrimăria Constanța face angajări! Iată ce posturi sunt scoase la concurs

Primăria Municipiului Constanţa organizează concurs la sediul din B-dul. Tomis, nr. 51, pentru ocuparea unor posturi...1047

18 dec 02:31PoliticăPartidele politice, 'hrănite' din bani publici: Subvenţiile au crescut de 12 ori în doi ani

Subvenţiile de la bugetul de stat acordat partidelor parlamentare a crescut în doar doi ani de 12 ori, de la 14,5...294

Monden
18 dec 00:00MondenOana Zăvoranu nu mai are nici o reținere. “Sunt rele și complexate“

Oana Zăvoranu a postat un nou mesaj pe contul de socializare și le-a zis tuturor că nu suportă urâții și urâtele...273

18 dec 00:00MondenBeatrice Olaru este marea câștigătoare Exatlon România. Alin Andronic a abandonat

Beatrice Olaru, în vârstă de 29 de ani, a câștigat Marea Finală Exatlon România, după ce Alin Andronic a...285

18 dec 20:03MondenLoredana duce “Zaraza” acasă la Donald Trump! Primăvara viitoare, cântăreața pleacă în turneu în America

Giamparalele Loredanei o să răsune primăvara viitoare peste Ocean, iar fanii divei blonde care au ales să urmeze...193

18 dec 00:00MondenBunicul Antonei a murit. Anunțul făcut de artistă

Antonia și Alex Velea sunt în doliu, după ce bunicul artistei s-a stins din viață după o lungă suferință....276

18 dec 00:00MondenAdevărul despre divorțul actualului partener de viață al lui Brigitte Sfăt

Corneliu Oană, actualul partener de viață al lui Brigitte Sfăt, a decis să facă lumină în ceea ce privește...347

18 dec 00:00MondenCum arată sărbătorile de iarnă pentru Iulia Albu. „Nu îmi place să am brad natural”

Iulia Albu nu este deloc adepta bradului natural de Crăciun. Vedeta a explicat cum arată sărbătorile de iarnă...247

18 dec 19:42MondenEa este Miss Univers 2018! Are 24 de ani și nu a vizitat niciodată Europa

Miss Filipine, Catriona Gray, în vârstă de 24 de ani, a fost încoronată luni Miss Univers 2018 la concursul de...257

18 dec 00:00MondenActorul Geoffrey Rush, acuzat din nou de comportament sexual nepotrivit

Actorul australian Geoffrey Rush a fost acuzat de comportament sexual nepotrivit de actriţa Yael Stone, star al...183

18 dec 00:00MondenDebutul Tamarei Buciuceanu este sărbătorit la Gala Teatrului Metropolis 12

Cei 65 de ani trecuţi de la debutul respectatei actriţe Tamara Buciuceanu-Botez pe scena românească sunt...202

18 dec 00:00MondenBob Dylan va susţine trei concerte la Paris în aprilie 2019

Legenda muzicii folk Bob Dylan va cânta la sala Grand Rex din Paris, pe 11, 12 şi 13 aprilie 2019, continuându-şi...178

Sănătate
13 dec 03:45SănătateTratament salvator pentru pacienții cu accident vascular cerebral, la Spitalul Județean Constanța

Medicii din cadrul Secției de Neurologie au participat zilele trecute la o simulare națională, desfășurată sub...1539

12 dec 03:27SănătateVor fi livrate ambulanţe în toată ţara. Vin şi la Constanţa

Primele 300 de ambulanţe, achiziţionate prin Programul POIM 2014 - 2020, vor fi livrate începând de marţi, anunţă...583

12 dec 01:20SănătateAJUTAŢI-L PE VLĂDUŢ! Apel umanitar: Un băieţel de 6 ani, diagnosticat cu neuroblastom POATE FI SALVAT

Un băieţel de 6 ani poate fi salvat cu ajutorul dumneavoastră. Vlăduţ Cîrciu, copilul colegului nostru Sorin, a...475

7 dec 00:16SănătateCardurile naţionale de sănătate expirate, valabile încă doi ani de la data expirării

Casa Județeană de Asigurări de Sănătate anunță furnizorii de servicii medicale aflaţi în contract cu...920

1 dec 10:57SănătateDupă cazul de la Giuleşti, este aşteptat un control şi la Maternitatea Spitalului Judeţean Constanţa

Direcţia de Sănătate Publică Bucureşti a solicitat Spitalului Clinic de Obstetrică-Ginecologie "Prof. Dr. Panait...1624

30 noi 00:36SănătatePoliclinicile 1 și 2 ale Spitalului Județean Constanța, ÎNCHISE în minivacanța de Ziua Marii Uniri

Conducerea Spitalului Clinic Județean de Urgență “Sf. Apostol Andrei” Constanța aduce la cunoștința...744

29 noi 00:31SănătateSpitalul din Medgidia caută medic nefrolog

Ne confruntăm cu un deficit de medici nefrologi la nivelul întregii ţări. Potrivit dr. Liliana Tuță, președintele...1120

27 noi 00:48SănătateChemoembolizări în Spitalul Județean Constanța

Patru ședințe de chemoembolizare au fost efectuate, cu succes, la sfârșitul săptămânii trecute. Doi dintre...1467

24 noi 04:34SănătateSăptămână Europeană a Testării. Constănțenii, chemați să se testeze pentru hepatită și HIV!

Fundaţia Baylor Marea Neagră se alătură organizaţiilor neguvernamentale, instituţiilor şi liderilor de opinie din...952

21 noi 01:19SănătatePacienții constănțeni care suferă de HIV, fără tratament! Nu există contract de achiziție pentru medicamente

Pacienţii români care suferă de HIV au rămas fără tratament, probleme majore cu lipsa medicaţiei fiind...933