REPLICA ONLINE CONSTANTA

4.2° Constanța Mar., 19 Mar. 2024
Anul XX Nr. 6673
4.2° Constanța Marți, 19 Martie 2024 Anul XX Nr. 6673
 

Fostul președinte al FC Barcelona, Josep Maria Bartomeu, a fost eliberat din arest

Fostul președinte al FC Barcelona, Josep Maria Bartomeu, a fost eliberat din arest

Replica API 4 martie 2021 | 01:30 1573

Josep Maria Bartomeu, fost preşedinte al clubului spaniol de fotbal FC Barcelona, a fost pus în libertate provizorie, marţi, după ce a fost audiat în cadrul anchetei legate de dosarul ''Barcagate'', relatează agenţiile internaţionale de presă, potrivit stiripesurse.ro

Bartomeu şi fostul său consilier Jaume Masferrer, care sunt urmăriţi de justiţie pentru corupţie, au fost eliberaţi de un judecător de instrucţie, dar ancheta îşi va urma cursul, potrivit Curţii Superioare de justiţie a Cataloniei.

Comunicatul mai precizează că Bartomeu şi Jaume Masferrer au făcut uz de dreptul lor de a nu face declaraţii în faţa tribunalului, iar judecătorul i-a eliberat.

Bartomeu şi Masferrer au fost arestaţi luni, împreună cu directorul general al clubului, Oscar Grau, şi cu şeful serviciului juridic al grupării catalane, Roman Gomez-Ponti. Grau şi Gomez-Ponti au fost puşi în libertate ulterior, dar Bartomeu şi Masferrer au petrecut noaptea în arest.

Poliţia regională catalană a anunţat, luni, că a operat mai multe arestări după percheziţii efectuate la sediul clubului FC Barcelona.

Afacerea "Barcagate" a izbucnit în urmă cu un an după o anchetă a postului spaniol de radio Cadena Ser în legătură cu o presupusă campanie de calomnii împotriva unor figuri ale Barcei (ca vedeta Lionel Messi sau fundaşul Gerard Pique) pe reţelele de socializare, campanie orchestrată de o firmă care lucra pentru club.

Această campanie ar fi urmărit să îmbunătăţească imaginea preşedintelui de atunci al Barcei, Josep Maria Bartomeu, şi să murdărească reputaţia unor foşti sau actuali jucători sau a unor persoane din conducerea clubului.

Bartomeu a fost acuzat că a angajat compania I3 Ventures pentru a-şi îmbunătăţi imaginea în ultimul an al mandatului său de preşedinte şi de a oferi o versiune pozitivă a activităţii Consiliului de administraţie pe reţelele de socializare. Pe lângă acest rol, firma a început o campanie de denigrare a unor personaje importante din familia blaugrana. I3 Ventures a lansat critici pe diverse conturi pe reţelele de socializare împotriva oficialilor de la Barcelona, a foştilor jucători, antrenori şi preşedinţi, precum şi a candidaţilor la alegerile pentru preşedinţie din 2021.

Bartomeu a demisionat din funcţie pe 27 octombrie, împreună cu întregul Comitetul Director al clubului. Bartomeu era vizat de o moţiune de cenzură din partea contestatarilor săi.

Bartomeu, 58 ani, este un om de afaceri care a fost ales preşedinte în 2014, după demisia lui Sandro Rosell. El a devenit al treilea preşedinte din istoria de peste o sută de ani a clubului care s-a confruntat cu o moţiune de cenzură. În cele două cazuri precedente nu s-au strâns voturile necesare pentru înlocuirea preşedintelui.

Alegerile pentru preşedinţia clubului au fost programate pentru data de 7 martie, cei trei candidaţi fiind Joan Laporta, Victor Font şi Toni Freixa.

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere

REPLICA

LOTO

6/49
294439101410
5/49
31213917-03-20243 0 1 5 5 7 6
joker
371118333920