rss

Anul XVI Nr. 3830 (3881), 18 ianuarie
Categorii
CLICK AICI pentru varianta WEB

Fostul primar interimar Ştefănel Dan Marin îşi va da demisia din CGMB

Fostul primar general interimar al Capitalei, Ștefănel Dan Marin, a declarat marți, că își va da demisia din postul de consilier municipal, motivând că "așa este moral și corect".

"Îmi voi da demisia din postul de consilier general, pentru că așa este moral și corect", a declarat fostul edil, potrivit Agerpres.

Ștefănel Dan Marin consideră că solicitarea UNPR privind emiterea un ordin prin care să se constate încetarea de drept a mandatului său de consilier municipal este justificată.

"Din punct de vedere legal, ea este perfect justificată, dar corect ar fi să întreprindă toate demersurile legale, în sensul de a mă informa în scris despre această demitere din partid", a spus fostul edil interimar.

El nu crede că dacă s-a alăturat Mișcării Populare (MP) aceasta trebuie să obțină un post de consilier municipal în plus.

"În momentul în care am considerat că nu mă mai regăsesc în partid, în PP-DD, UNPR, ar trebui să le luăm pe ambele la pachet, deci în acel moment oricum îmi voi da demisia din Consiliu, pentru că vreau să le arăt că nu stau într-o funcție de consilier general, nu mă bazez pe faptul că, dacă am schimbat partidul, partidul trebuie să capete un consilier general în plus, departe de noi gândul acesta — și de mine, și de Mișcarea Populară — iar ca idee sau ca o altă sugestie imaginați-vă că, dacă aș fi dorit să țin neapărat la o funcție, în momentul de față eram primar general, dacă aș fi vrut să fac concesii", a arătat Ștefănel Dan Marin.

El a adăugat că nu a avut adeziune la UNPR.

"Eu nu am avut adeziune la UNPR, printr-o fuziune s-a considerat că membrii de drept PP-DD devin UNPR, deci în acest moment eu nu știu unde să îmi trimit (demisia din partid — n.r.), să spunem că ar trebui să trimit o hârtie, dar pe de altă parte comunicarea oficială la modul că îmi dau demisia din UNPR și mă înscriu în MP, ceea ce am și făcut, se consideră perfect legală", a menționat Ștefănel Dan Marin.

Fostul edil consideră că, decât să stea într-un partid fără a avea activitatea pe care și-o dorește, mai bine își găsește un proiect nou. "La mine a fost o chestie mai mult de principiu: în momentul în care nu te mai regăsești în acțiunile, activitățile sau în proiectul partidului din care faci parte eu cred că, decât să stai într-un partid fără a avea activitatea pe care tu ți-o dorești, este mai bine să îți găsești un proiect sau să începi unul", a adăugat Ștefănel Dan Marin.

UNPR a solicitat prefectului municipiului București să emită, în conformitate cu prevederile legale, un ordin prin care să constate încetarea de drept a mandatului de consilier municipal al lui Ștefănel Dan Marin. "Având în vedere faptul că, în urma fuziunii cu PP-DD, UNPR și-a subrogat atât drepturile, cât și obligațiile PP-DD, solicitarea are la bază prevederile Legii partidelor politice nr. 14/2003, potrivit cărora înscrierea într-un alt partid politic constituie de drept demisie din partidul al cărui membru a fost anterior", se arată într-un comunicat al UNPR, potrivit RTv.net.

miercuri, 20 ianuarie 201628
Comentarii
mai mult...Politică
18 ian 00:04PoliticăRareș Bogdan: Ludovic Orban trebuia să-și dea demisia din poziția de președinte de partid

Rareș Bogdan, prim-vicepreședintele PNL, îi cere demisia președintelui PNL, Ludovic Orban. El este de părere că...512

18 ian 00:00PoliticăPremierul Cîţu s-a vaccinat anti-COVID-19178
18 ian 00:00PoliticăCîţu: Doar pentru o săptămână vom primi 80% din vaccinuri; vom recupera în perioada următoare174
18 ian 00:02PoliticăAlexandru Rafila, despre certificatul de vaccinare: Ar putea fi o discriminare

Reprezentantul României la OMS, Alexandru Rafila, susține că impunerea unui certificat de vaccinare pentru accesul...306

18 ian 20:07PoliticăGuvernul CÎȚU pregătește CONCEDIERI în COMPANIILE de STAT868
18 ian 20:07PoliticăRaed Arafat DESFIINȚEAZĂ impunerea certificatului de vaccinare: Va duce la discriminare și o piață a falsurilor471
18 ian 20:06PoliticăTurcan: 'Cei care nu vor să muncească nu o să mai fie duşi în spate de oamenii harnici'

Ministrul Muncii, Raluca Turcan, solicită inspectorilor să controleze anchetele sociale ale primăriilor, verificare...1122

18 ian 20:06PoliticăFlorin Cîțu, VEȘTI despre etapa a doua de imunizare349
18 ian 20:05PoliticăTraian Băsescu s-a vaccinat și el la centrul de la Spitalul Militar Carol Davila759
18 ian 20:05PoliticăVictor Gheorghiță: S-au vaccinat până acum peste 67% din angajaţii sistemului medical. La final vor fi 85%

Până acum s-au vaccinat împotriva Covid peste 67% dintre angajaţii sistemului medical, spune coordonatorul campaniei...511

18 ian 20:04PoliticăVlad Voiculescu anunță că vaccinarea antigripală nu mai e condiționată de asigurare de sănătate763
18 ian 20:04PoliticăVoiculescu: România va fi afectată de reducerea livrărilor de vaccin dar campania merge mai departe703
Vremea
-4.7°-4.7° - -3.4° luni, 18 ianuarie 2021
ConstanțaUmiditate: 92%
Vânt: 7.3 m/s
Presiune: 1018 milibari

Loto
6/49536335322
5/4035226211323
joker326294582
Horoscop
mai mult...SPSportRT
18 ian 00:00SportLiga I: Sepsi OSK Sfântu Gheorghe - CFR Cluj 0-1

CFR Cluj a învins-o pe Sepsi OSK Sfântu Gheorghe cu scorul de 1-0 (0-0), duminică seara, în deplasare, într-un meci...194

18 ian 00:27SportLiga I: Academica Clinceni - FC Hermannstadt 0-0

Academica Clinceni a terminat la egalitate cu FC Hermannstadt, 0-0, duminică, pe teren propriu, la Călăraşi,...177

18 ian 00:00SportVolei masculin: Dinamo a câştigat derby-ul cu Steaua, în Divizia A1

CS Dinamo Bucureşti a învins-o pe CSA Steaua Bucureşti cu scorul de 3-0 (25-20, 26-24, 25-19), duminică, într-un...157

17 ian 00:00SportPSG, victorie la limită pe terenul lui Angers. Marseille a clacat în fața lanternei roșii

...365

Local
18 ian 22:31LocalComerciant ilegal de ţigări din cartierul Henri Coadă, depistat de jandarmi

Jandarmii constănțeni au surprins în Constanţa o persoană care dorea să vândă, fără să îndeplinească...615

18 ian 22:31LocalPETRECERE PRIVATĂ la TOMIS PUB: Administratorul și organizatorul petrecerii, AMENDAȚI

Polițiști din cadrul Secției 3 s-au sesizat din oficiu cu privire la faptul că mai multe persoane participă la o...1644

18 ian 22:31LocalAdministratorul BELA Impex din Satul de Vacanță, AMENDAT cu 5000 de lei

1549

18 ian 22:29LocalCampanie de vaccinare anti-COVID: Peste 8.000 de persoane, imunizate în ultimele 24 de ore

Potrivit datelor puse la dispoziția CNCAV de către Institutul Național de Sănătate Publică, prin aplicația...311

18 ian 22:30LocalAccident grav în Marea Neagră: Mai mulţi morţi după scufundarea unui vas sub pavilion rusesc

Cel puţin patru membri ai echipajului unei nave cargo sub pavilion rusesc au murit, duminică, după ce vasul s-a...908

18 ian 22:31LocalINCIDENȚA cazurilor de COVID în scădere, la Constanța

Potrivit informaţiilor oferite de Direcţia de Sănătate Publică Constanţa, incidenţa cazurilor de coronavirus este...1151

18 ian 22:32LocalPETRECERE de LOGODNĂ în CUMPĂNA: A CURS cu AMENZI

Polițiști din cadrul Postului de Poliție Cumpăna s-au sesizat din oficiu cu privire la faptul că, la o locuință...1768

18 ian 22:32LocalMai mulți cetăţeni străini, ascunși în automarfare, depistați de poliţiştii de frontieră

Poliţiştii de frontieră bihoreni și arădeni au depistat 18 de cetăţeni din Pakistan şi Afganistan, solicitanţi...502

18 ian 00:05LocalELEVII ar putea fi TESTATI pentru COVID-19

1595

Politică
18 ian 20:06PoliticăTurcan: 'Cei care nu vor să muncească nu o să mai fie duşi în spate de oamenii harnici'

Ministrul Muncii, Raluca Turcan, solicită inspectorilor să controleze anchetele sociale ale primăriilor, verificare...1122

18 ian 20:06PoliticăFlorin Cîțu, VEȘTI despre etapa a doua de imunizare

După ce s-a vaccinat sâmbătă anticoronavirus, premierul Florin Cîțu continuă campania de promovare a vaccinării....349

18 ian 20:05PoliticăTraian Băsescu s-a vaccinat și el la centrul de la Spitalul Militar Carol Davila

759

18 ian 20:05PoliticăVictor Gheorghiță: S-au vaccinat până acum peste 67% din angajaţii sistemului medical. La final vor fi 85%

Până acum s-au vaccinat împotriva Covid peste 67% dintre angajaţii sistemului medical, spune coordonatorul campaniei...511

18 ian 20:04PoliticăVlad Voiculescu anunță că vaccinarea antigripală nu mai e condiționată de asigurare de sănătate

Ministrul Sănătăţii, Vlad Voiculescu, a declarat vineri că orice persoană se poate vaccina antigripal, fie că are...763

18 ian 20:04PoliticăVoiculescu: România va fi afectată de reducerea livrărilor de vaccin dar campania merge mai departe

703

Interviuri
19 dec 00:07InterviuriLiviu POPA, ŞEFUL RADET: Mă bucur că au început să se miște lucrurile

Sistemul de termoficare din Constanța a încetat să mai producă căldură și apă caldă în parametri normali,...4167

4 dec 00:21InterviuriLucian Lungoci: PSD va asigura MAJORITATE parlamentară pentru un Guvern PREGĂTIT. Video

Lucian Lungoci, președintele interimar al Organizației Municipale a PSD Constanța, este candidatul PSD pentru Camera...3538

4 dec 00:21InterviuriMircea Dobre, Pro România: PNL și PSD, un VIRUS mai PERICULOS decât COVID! Video

3108

4 dec 00:21InterviuriCristina Rizea: USR-PLUS va OBȚINE un scor BUN la parlamentare. Video

Este economist, antreprenor, voluntar civic și mamă. I-au plăcut provocările, iar candidatura la parlamentare este,...3051

3 dec 00:04InterviuriStelian ION vrea listarea pe BURSĂ a Portului Constanța

Stelian Ion, candidatul USR pentru încă un mandat în Camera Deputaților, are încredere că mesajele transmise în...4708

3 dec 00:04InterviuriGeorge Vișan, PSD: PNL vinde ILUZIA unui VACCIN anti COVID!

3722

Monden
18 ian 00:00MondenStevie Wonder, o viaţă de roman: când a rămas orb, cum a ajuns mama artistului să se prostitueze

Cine nu a fredonat măcar o dată celebra piesă “I Just Called to Say I Love You”? Cel care a redato-o publicului,...188

18 ian 00:00MondenPrima iubită a lui John Travolta a murit în braţele actorului

John Travolta s-a îndrăgostit de Diana Hyland când avea numai 23 de ani. Însă povestea de dragoste a celor doi...189

18 ian 00:00MondenNetflix va restaura filmul 'Napoléon' din 1927

165

18 ian 00:00MondenRalph Lauren pune capăt parteneriatului său cu Justin Thomas din cauza unei înjurături homofobe

Ralph Lauren, un gigant al modei americane, a decis vineri să pună capăt parteneriatului său cu jucătorul de golf...191

18 ian 00:00MondenLista scurtă pentru premiul Oscar la categoria "cel mai bun lungmetraj internaţional", extinsă la 15 filme

Academia de film americană (AMPAS) a decis să extindă la 15 numărul filmelor care vor putea fi incluse pe lista...185

18 ian 18:06MondenCoronavirusul mai ia o celebritate! Dansatorul Juan Carlos Copes a încetat din viață

458

Mapamond
18 ian 18:07MapamondCoronavirus: Italia înăspreşte din nou măsurile pentru limitarea pandemiei

Italia înăspreşte din nou regulile destinate combaterii pandemiei noului coronavirus din cauza creşterii numărului...468

18 ian 18:07MapamondJurnalistă UCISĂ în propria casă: a fost înjunghiată

Zhanna Sheplyakova, redactorul-șef al portalului rusesc Ryazan, a fost ucisă în apartamentul ei din Ryazan...1756

18 ian 18:10MapamondAutorităţile din Norvegia, în ALERTĂ: Vaccinul anti-COVID, considerat prea periculos pentru bătrâni, după 29 de decese suspecte

3222

18 ian 18:05MapamondAustria va extinde cel de-al treilea lockdown până pe 8 februarie

Austria va extinde cel de-al treilea lockdown împotriva Covid-19 până pe 8 februarie, conform agenţiei de ştiri...295

18 ian 18:06MapamondDupă Uniunea Europeană și Statele Unite sunt lovite de LIPSA vaccinurilor

Guvernatorii mai multor state acuză administraţia Trump de înşelăciune legată de promisiunea de a distribui...346

18 ian 18:06MapamondUn bărbat puternic înarmat a fost arestat în apropierea Capitoliului

Un bărbat puternic înarmat a fost arestat vineri seara la Washington în timp ce încerca să treacă peste unul...514

18 ian 18:10MapamondGrecia a început vaccinarea împotriva COVID a persoanelor vârstnice

Grecia a început sâmbătă vaccinarea persoanelor vârstnice împotriva COVID-19, după ce a imunizat mai întâi...516

18 ian 18:11MapamondPeste două milioane de oameni au murit până acum de Covid-19, la nivel mondial

Decesele cauzate de virusul SARS-CoV-2 la nivel mondial au trecut de două milioane, arată cifrele prezentate de...600

18 ian 18:12MapamondRomânii vor plăti cu 55 de lire mai mult pentru viza în Marea Britanie

816

Sănătate
18 ian 00:00SănătateAnimalele de companie reduc stresul și anxietatea

Dacă ai un câine sau o pisică, probabil că nu ai nevoie de studii științifice care să îți spună ceea ce știi...163

18 ian 00:00SănătateStudiu: De ce sportul în aer liber e benefic și pentru vârstnici

Când temperaturile scad, e greu să ne găsim motivația de a ieși din casă, mai ales pentru a face exerciții...165

18 ian 00:00SănătateCe spune dezordinea din casă despre sănătatea ta mentală

174

18 ian 00:00Sănătate7 măsuri de prevenire a reumatismului

Reumatismul nu poate fi întotdeauna prevenit. Anumiți factori de risc, precum înaintarea în vârstă, istoricul de...164

18 ian 00:00SănătateCum scapi de apatie? 7 metode care funcționează

Cu toții trecem prin perioade în care ne simțim letargici, fără energie și poate chiar ușor deprimați. Ce se...166

18 ian 00:00SănătateCum ne afectează timpul petrecut în fața ecranelor

Ne este din ce în ce mai greu să ne imaginăm viața fără unul din multele ecrane pe care le privim zilnic ore în...171

18 ian 00:00SănătateDormitul fără pernă are beneficii?

Unele persoane pot constata că dormitul fără pernă are beneficii, dar nu este o idee bună pentru toată lumea să...150

18 ian 00:00SănătateStresul ocupațional, gestionat prin crearea limitei între serviciu și casă

Persoanele care au un loc de muncă foarte solicitant pot gestiona stresul profesional prin stabilirea unor limite clare...154

18 ian 16:29SănătateCe anume îți întrerupe somnul și cum să rezolvi problema

165

Prin accesarea replicaonline.ro, sunteți de acord cu termenii de utilizare și politica de confidențialitate.
ACCEPT