REPLICA ONLINE CONSTANTA

9.4° Constanța Joi, 18 Apr. 2024
Anul XX Nr. 6703
9.4° Constanța Joi, 18 Aprilie 2024 Anul XX Nr. 6703
 

Fostul şef al Asociaţiei de Vânătoare Constanţa, „SĂLTAT” de poliţişti

Fostul şef al Asociaţiei de Vânătoare Constanţa, „SĂLTAT” de poliţişti

Replica API 8 iulie 2016 | 00:21 491

Condamnat în dosarul italienilor care braconau în România

Condamnat în dosarul italienilor care braconau în România

Poliţiştii din cadrul Serviciului Investigaţii Criminale l-au depistat, la data de 6.07.2016, pe fostul şef al AJVPS Constanţa, Vasile Dănuţ Miron, în vârstă de 50 de ani, din localitatea Murfatlar - judeţul Constanţa, care avea emis de către Tribunalul Constanţa un mandat de executare a pedepsei de 3 ani şi 7 luni închisoare.

Acesta a fost judecat pentru săvârşirea infracţiunilor de abuz în serviciu, participaţie improprie la evaziune fiscală, nerespectarea regimului armelor şi muniţiilor, participaţie improprie la braconaj, participaţie improprie la eliberarea şi folosirea permiselor sau autorizaţiilor de vânătoare în alte condiţii decât cele prevăzute de lege şi constituirea unui grup infracţional organizat. Prima instanţă i-a dat mai puţini ani, dar la apel pedeapsa a fost majorată.

Miron a fost judecat alături de Luigi Sgobba, Daniele Quatrociocchi, Giovanni, Aurelian Pană, Florin Popa, Gheorghe Dobre, Iulian Ţăranu, Patrizio Orzani, Camelia Munteanu şi Mihai Andrei Rize. Inculpaţii au fost judecaţi pentru infracţiuni asimilate corupţiei, după ce au pus la cale un adevărat măcel cinegetic pe raza judeţelor Constanţa şi Tulcea. Reamintim că în luna octombrie 2012 au avut loc percheziţii la hotelul Yahoo Best din Cernavodă şi la hotelul Domneasca din Seimeni, fiind depistaţi 20 de italieni care se aflau la vânătoare în zonă.

Pe lângă faptul că nu deţineau documente legale pentru activitatea desfăşurată, asupra vânătorilor italieni au fost găsite arme şi muniţie în cantităţi care nu au putut fi justificate. Evident, italienii nu ar fi putut bracona în Constanţa şi Tulcea fără ajutorul lui Vasile Dănuţ Miron, nimeni altul decât preşedintele Asociaţiei Judeţene de Vânătoare şi Pescuit Sportiv. Bărbatul a fost escortat şi încarcerat la Penitenciarul Poarta Albă.

Liliana CHIRU

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere

REPLICA

LOTO

6/49
33725484010
5/49
32319203522
joker
22391819369