REPLICA ONLINE CONSTANTA

6.5° Constanța Vin., 19 Apr. 2024
Anul XX Nr. 6704
6.5° Constanța Vineri, 19 Aprilie 2024 Anul XX Nr. 6704
 

Fostul vice al comunei Tuzla, Marian Sărăcilă, rămâne în arest

Fostul vice al comunei Tuzla, Marian Sărăcilă, rămâne în arest

Replica API 13 octombrie 2012 | 00:00 139

Partidul zice că, din bunătate, nu-l dă încă afară

Partidul zice că, din bunătate, nu-l dă încă afară

Liderul UNPR Tuzla, şi fost viceprimar, Marian Sărăcilă, acuzat că ar fi snopit în bătaie un grup de motociclişti, rămâne în arest. Instanţa a respins, vineri, recursurile împotriva măsurii arestării preventive, formulate de Marian Sărăcilă, fiul acestuia şi cei doi prieteni ai lor. Chiar şi aşa, liderul UNPR Tuzla este păsuit de George Lipoveanu, preşedintele organizaţiei judeţene. Chiar dacă la primirea veştii acesta a fost şocat de evenimentul în care a fost implicat Sărăcilă, spunând că ca va analiza situaţia la rece în ceea ce priveşte conducerea UNPR Tuzla, iată că Lipoveanu a revenit la sentimente mai bune, spunând că numai cu bunătate se poate progresa, decizia unei schimbări din funcţie fiind amânată. "Chiar aseară ( joi - n.r.) discutam cu câţiva dintre colegii noştri: ce facem cu nea' Sărăcilă? Pentru că uite ce a păţit. Eu am zis că numai cu bunătate progresăm. Cu răutăţi şi băgând băţul prin gard nu vom ajunge niciodată mai departe. Nu vedeţi că mergem prost? E încă în barca noastră. Am discutat o zi întreagă. Nu trebuie să ignorăm faptul că dânsul a lucrat acolo şi a făcut o chestie. Atât timp cât domnul Sărăcilă a scos 5 consilieri, înseamnă că e o persoană iubită, capabilă, cu bune, cu rele, cum suntem toţi pe pământul ăsta", a declarat, pentru "Replica", George Lipoveanu, liderul UNPR Constanţa. Ca atare, s-a decis o amânare a "sentinţei". "Am zis să mai aşteptăm puţin, decât să acuz acum pe nedrept şi apoi să-mi cer scuze, mai bine mai stăm. Acum nici nu-i ridic statuie, dar vrem să se lămurească lucrurile. Nu arunc cu noroi. Mai rumegăm timp de vreo săptămână. Vom analiza cazul domnului Sărăcilă, dar mai încolo. Nu este un caz care ne face onoare, dar este prematur să decidem. Cât timp voi sta la conducere aici, voi fi dur şi drept", a completat Lipoveanu.

Liliana CHIRU

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere

REPLICA

LOTO

6/49
271241102118
5/49
123724351130
joker
42644172614