REPLICA ONLINE CONSTANTA

19° Constanța Joi, 28 Mar. 2024
Anul XX Nr. 6682
19° Constanța Joi, 28 Martie 2024 Anul XX Nr. 6682
 

Fostul viceprimar Sărăcilă, bătăuşul de motociclişti, a fost condamnat la închisoare

Fostul viceprimar Sărăcilă, bătăuşul de motociclişti, a fost condamnat la închisoare

Replica API 21 noiembrie 2013 | 00:00 292

Alături de fiu şi de fin, a declanşat jihadul pe DN 39

Alături de fiu şi de fin, a declanşat jihadul pe DN 39

Fostul viceprimar de la Tuzla, Sărăcilă Marian, a fost condamnat la doi ani de închisoare pentru comiterea infracţiunii de ultraj contra bunelor moravuri şi tulburarea ordinii şi liniştii publice. Acelaşi lucru se poate spune şi despre fiul acestuia, Dorin Sărăcilă, dar şi despre fin, respectiv Slovinschi Bogdan, de 26 de ani. În schimb, Peneoaşu Gheorghe a fost achitat. Toţi au fost implicaţi în scandalul iscat pe DN 39, din toamna lui 2012, când, după o şicanare în trafic, mai mulţi motociclişti au fost agresaţi.

"Respinge, ca nefondate, cererile de schimbare a încadrării juridice formulate de reprezentantul Ministerului Public şi de inculpaţii Sărăcilă Marian, Sărăcilă Dorin, Slovinschi Bogdan. Încetează procesul penal pornit împotriva inculpatului Sărăcilă Marian pentru două infracţiuni de loviri şi alte violenţe prevăzute de art.180 alin.1 Cod penal ca urmare a lipsei plângerii prealabile. În baza art.11 pct.2 lit.b raportat la art.10 lit.h Cod procedură penală. Încetează procesul penal pornit împotriva inculpatului Sărăcilă Marian pentru infracţiunea de loviri şi alte violenţe prevăzute de art.180 alin.1 Cod penal ca urmare a retragerii plângerii prealabile a părţii vătămate Aldeş Cristiana Mery. În baza art.321 alin.1 şi 2 Cod penal cu aplicarea art.75 lit.a Cod penal, Condamnă inculpatul Săracilă Marian - la pedeapsa de 2 ani închisoare pentru comiterea infracţiunii de ultraj contra bunelor moravuri şi tulburarea ordinii şi liniştii publice. În baza art.71 Cod penal, Interzice inculpatului Sărăcilă Marian exerciţiul drepturilor prev. de art.64 lit.a teza a II a şi b Cod penal pe durata executării pedepsei. (...) Menţine măsura obligării inculpatului Sărăcilă Marian de a nu părăsi ţara dispusă prin Încheierea de şedinţă din 30.01.2013. 2. În baza art.11 pct.2 lit.b raportat la art.10 lit.f Cod procedură penală", potrivit portalului Tribunalului Constanţa. În plus, cei trei sunt obligaţi la plata sumei de câte 2.500 lei, reprezentând cheltuieli judiciare avansate de către stat. Decizia condamnării este cu drept de apel în termen de 10 zile.

Scântei pe DN39, cu fostul viceprimar şi "ajutoarele" sale

Reamintim că, la data de 8 octombrie 2012, după preluarea dosarului de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Mangalia, procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Constanţa au început urmărirea penală şi au pus în mişcare acţiunea penală faţă de inculpaţii Sărăcilă Marian, de 55 de ani, Sărăcilă Dorin, de 25 de ani, Slovinschi Bogdan, de 26 de ani şi Peneoaşu Gheorghe, de 36 de ani, toţi patru din comuna Tuzla, judeţul Constanţa, pentru săvârşirea infracţiunilor de ultraj contra bunelor moravuri şi tulburarea gravă a ordinii şi liniştii publice şi de tentativă la omor calificat. Primii trei inculpaţi au fost reţinuţi de procuror pentru câte 24 de ore, după audieri, iar în privinţa celui de-al patrulea inculpat s-a constatat că se sustrage de la cercetări. Potrivit probatoriului administrat în cauză, la data de 30 septembrie 2012, în jurul orelor 17.30, după o şicanare în trafic pe DN 39, pe raza comunei Tuzla, între Marian Sărăcilă şi un grup de motociclişti format din persoanele vătămate A.M., G.C., I.F.L. A.C.M. şi A.I.C., la ieşirea din localitate spre Mangalia, în zona intersecţiei cu drumul spre aerodrom, acesta, aflat la volanul unui autoturism de teren, a efectuat intenţionat manevre extrem de periculoase în proximitatea motocicletei conduse de I.F.L., aşa încât l-a determinat pe acesta din urmă să vireze brusc spre dreapta şi să frâneze pentru a evita coliziunea iminentă, iar din cauza criblurii de pe marginea carosabilului, motociclistul s-a dezechilibrat şi a căzut în şanţul pluvial. De asemenea, procurorii mai spun că Sărăcilă a coborât din SUV-ul condus şi l-a îmbrâncit pe motociclistul care încerca să se ridice de la sol, însă acesta a ripostat, aşa că amândoi s-au lovit reciproc scurt timp. periculoase în proximitatea motocicletei conduse de I.F.L., aşa încât l-a determinat pe acesta din urmă să vireze brusc spre dreapta şi să frâneze pentru a evita coliziunea iminentă, iar din cauza criblurii de pe marginea carosabilului, motociclistul s-a dezechilibrat şi a căzut în şanţul pluvial. De asemenea, procurorii mai spun că Sărăcilă a coborât din SUV-ul condus şi l-a îmbrâncit pe motociclistul care încerca să se ridice de la sol, însă acesta a ripostat, aşa că amândoi s-au lovit reciproc scurt timp. Când ceilalţi motociclişti din grup s-au oprit lângă locul altercaţiei, inculpatul i-a anunţat telefonic pe coinculpaţi, apoi şi-a luat din autoturism un baston telescopic, cu care le-a aplicat lovituri în căştile de pe cap şi la spate persoanelor vătămate A.I.C. şi A.C.M., iar când A.I.C. a fugit spre benzinăria de peste drum şi s-a refugiat, a lovit-o şi cu pumnii în figură pe A.C.M., după ce aceasta îi luase cheile din contact. Între timp la faţa locului şi-au făcut apariţia coinculpaţii, cu două autoturisme de lux, din care au coborât înarmaţi cu bâte şi răngi şi i-au atacat pe motociclişti. Motocicliştii au hotărât să fugă, pentru a scăpa de comportamentul extrem de violent al inculpaţilor, dar G.C. a fost lovit în spate cu o bâtă de inculpatul Sărărcilă Dorin, însă a reuşit să scape. Peneoaşu Gheorghe a lovit cu o ţeavă în motocicleta unui alt motociclist, persoana vătămată B.O., care circula din sens opus şi se oprise din curiozitate la locul incidentului, apoi l-a lovit şi pe A.M., din grupul iniţial de motociclişti şi l-a doborât la sol, unde cel căzut a mai fost lovit şi cu picioarele de inculpatul Sărăcilă Marian. Concomitent, inculpaţii Sărăcilă Dorin şi Slovinschi Bogdan l-au lovit pe motociclistul curios B.O., deşi acesta nu avea nici o legătură cu grupul de motociclişti iniţial, apoi cel dintâi inculpat a lovit-o şi pe A.C.M. la frunte, după ce aceasta îşi dăduse jos casca de protecţie de pe cap. Când alţi participanţi la trafic au fost nevoiţi să oprească la faţa locului, pentru a evita lovirea motocicliştilor care fugeau din faţa agresorilor şi traversau şoseaua, iar unul dintre ei chiar a încercat să intervină pentru aplanarea conflictului, inculpatul Peneoaşu Gheorghe i-a lovit acestuia autoturismul cu ranga.

Liliana CHIRU

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere

REPLICA

LOTO

6/49
28291833747
5/49
102511321216
joker
2832645102