rss

Anul XVI Nr. 3830 (3881), 27 iulie
Categorii
CLICK AICI pentru varianta WEB

Fotbal - EURO 2020: Cristiano Ronaldo, cel mai bun marcator din istoria Campionatului European

Portughezul Cristiano Ronaldo, autorul unei duble pentru naţionala ţării sale în partida de debut la EURO 2020, împotriva Ungariei (3-0), disputată marţi seara la Budapesta, a ajuns la 11 goluri marcate la turneele finale ale Campionatului European de fotbal, devansându-l pe francezul Michel Platini (9 goluri), în fruntea ierarhiei all-time a golgheterilor acestei competiţii, scrie Agerpres.

Cristiano Ronaldo

Starul lusitan, în vârstă de 36 ani, a reuşit această performanţă în faţa celor 68.000 de spectatori prezenţi în tribunele stadionului Puskas Arena din capitala Ungariei, pecetluind practic soarta partidei prin cele două goluri înscrise în finalul jocului, în minutele 87 (din penalty) şi 90+2, după ce Portugalia a deschis scorul prin Raphael Guerreiro (84).

Titular în meciul de marţi, Cristiano Ronaldo a devenit primul jucător care a evoluat la cinci turnee finale ale campionatului continental. Fostul portar Iker Casillas a făcut parte din lotul Spaniei la cinci turnee, fără să joace însă niciun minut la primul dintre ele (EURO 2000).

"Important era să câştigăm", a reacţionat Ronaldo, desemnat "omul meciului" de la Budapesta. "A fost un meci dificil, Ungaria s-a apărat foarte bine timp de 90 de minute. Noi am înscris trei goluri şi sunt foarte recunoscător echipei pentru că m-a ajutat să marchez de două ori", a subliniat atacantul, conştient de importanţa acestui succes, într-o "grupă a morţii" din care mai fac parte puternicele selecţionate ale Franţei, campioana mondială en titre, şi Germaniei.

"Era fundamental să începem bine acest turneu, pentru a căpăta încredere. Acum trebuie să continuăm şi să câştigăm următorul meci", sâmbătă, la Munchen, împotriva Germaniei, a adăugat el.

Cu 106 goluri înscrise în 176 de selecţii, Cristiano Ronaldo vizează de asemenea recordul absolut de goluri în meciurile internaţionale, deţinut din anul 2006 de iranianul Ali Daei (109 goluri).

Vedeta naţionalei Portugaliei nu doreşte să vorbească însă prea mult de aceste recorduri, subliniind că îl interesează un singur lucru: păstrarea coroanei europene cucerită în 2016, ceea ce ar reprezenta probabil singura sa şansă de a câştiga pentru a şasea oară în carieră Balonul de Aur rezervat celui mai bun fotbalist al planetei, pentru a-l egala astfel pe marele său rival argentinian Lionel Messi.

"Acest record (de goluri la Campionatul European) este un record bun, dar pentru mine cel mai bun record ar fi să câştigăm EURO pentru a doua oară consecutiv", a conchis Cristiano Ronaldo.

vineri, 18 iunie 2021411
STEP PROJECT, servicii de prelucrări metalice de precizie
Comentarii

00Gigel Telemea(18 iun 17:06)
Sa vina la Faru!
mai mult...SPSportRT
27 iul 00:00SportTenis: Clasamentul WTA - Simona Halep se menţine pe 10, Gabriela Ruse - salt de 32 de locuri

Românca Simona Halep se menţine pe locul 10 în ierarhia mondială a jucătoarelor profesioniste de tenis (WTA), dată...316

27 iul 00:00SportJO 2020: Programul sportivilor români în competiţiile de marţi 27 iulie356
27 iul 00:00SportJO 2020 - Tenis de masă: Elizabeta Samara, învinsă în turul al treilea la simplu237
27 iul 00:00SportJO 2020 - Robert Glinţă: Obiectivul meu principal este să-mi dobor recordul meu personal şi naţional

Înotătorul român Robert Glinţă, campion european en titre la 100 m spate, s-a calificat cu emoţii în finala...283

27 iul 00:00SportJO 2020 - Baschet feminin 3x3: România, la a cincea înfrângere la Tokyo159
27 iul 00:00SportJO 2020 - Skateboard: Momiji Nishiya, 13 ani, prima campioană olimpică din istoria acestei discipline168
27 iul 00:00SportJO 2020 - Box: Cosmin Petre Gîrleanu a fost eliminat din primul tur la categoria 52 kg

Boxerul român Cosmin Petre Gîrleanu a fost eliminat din primul tur al turneului olimpic de box, din cadrul Jocurilor...153

27 iul 00:00SportJO 2020 - Tenis: Monica Niculescu şi Raluca Olaru au pierdut în optimi la dublu128
27 iul 00:00SportJO 2020: Bonus pentru medaliaţi, 30 de secunde fără mască147
27 iul 00:00SportJO 2020 - Ciclism: Vlad Dascălu, locul 7 la mountain bike

Ciclistul român Vlad Dascălu s-a clasat pe un onorant loc 7 în concursul de mountain bike, luni, la Jocurile Olimpice...129

27 iul 13:55SportMihaela Buzărnescu, eliminată încă din turul doi de la Jocurile Olimpice: România nu mai are reprezentante la simplu244
27 iul 13:56SportRezultat fantastic pentru înotul românesc: Robert Glință și David Popovici, în finalele de la 100 metri spate, respectiv 200 metri liber287
Vremea
27.4°25.2° - 27.4° marţi, 27 iulie 2021
ConstanțaUmiditate: 60%
Vânt: 4.91 m/s
Presiune: 1017 milibari

Loto
6/49252220274842
5/40182244401
joker32331482920
Horoscop
mai mult...Replica
27 iul 00:00ReplicaGĂSELNIȚA unui TURIST, pentru a NU plăti PARCAREA în MAMAIA!

Inventivitatea românului nu cunoaște limite! Un turist venit în vacanță în stațiunea Mamaia s-a gândit că cea...3053

27 iul 13:39ReplicaA fost PRINS individul care a TÂLHĂRIT o FEMEIE, în zona CET! Video

Potrivit oamenilor legii, în urma cercetărilor într-un dosar penal care vizează săvârșirea infracțiunii de...4349

27 iul 12:38ReplicaRALUCA TURCAN, în vizită la BURSA LOCURILOR de MUNCĂ din Constanța. VIDEO!

Ministrul Muncii și Protecției Sociale, Raluca Turcan, a fost prezent marți, 27 iulie, într-o vizită de lucru...1885

27 iul 00:44ReplicaTrioul ORBAN, CHIȚAC și LUPU și-au SCHIMBAT `amabilități` POLITICE!

La Casa de Cultură din Constanța, luni, 26 iulie, au avut loc alegerile la Organizația Județeană a PNL Constanța....1391

Local
27 iul 00:16LocalATENȚIE, ȘOFERI! Strada Pictor Ștefan Luchian se transformă în arteră rutieră cu dublu sens

Noua reglementare rutieră va fi instituită ca urmare a solicitărilor venite din partea cetățenilor. Astfel,...698

27 iul 00:10LocalSuspectul în cazul CRIMEI de la Tortoman, REȚINUT

Bărbatul suspectat în cazul crimei de la Tortoman a fost reținut pentru 24 de ore. În cauză se efectuează...1263

27 iul 00:10LocalAsociația Elevilor Constanța a protestat pentru transport, în fața Casei de Cultură. VIDEO

602

27 iul 00:16LocalCoronavirus: 12 persoane, internate în spitalele din Constanța

De la debutul pandemiei cu noul coronavirus, la nivelul județului Constanța au fost confirmate 43.014 persoane...475

27 iul 11:06LocalCIMITIRUL din COGEALAC, PLIN de GUNOAIE și BĂLĂRII

Dacă în urmă cu câteva zile Replica de Constanța trăgea un semnal de alarmă în privința stării deplorabile a...657

27 iul 00:09LocalNoi lucrări de modernizare a tramei stradale în zonele rezidențiale

Conform graficului de lucru, în această săptămână se va decoperta carosabilul pe străzile Dunării și Frigului....459

27 iul 00:11LocalAtenție, se oprește apa în localitatea Lumina!

RAJA S.A. va întrerupe furnizarea apei potabile, miercuri – 28 iulie 2021, în intervalul orar 09.00 – 18.00, în...301

27 iul 15:03LocalAu fost REȚINUTE 11 PERMISE de CONDUCERE după NEBUNIA de pe A2! Video

Situație neobișnuită pe Autostrada A2. În spațiul public au apărut mai mult imagini în care apăreau mai multe...970

27 iul 00:11LocalALERTĂ! Tentativă de suicid în Constanța!

1070

Politică
27 iul 00:00PoliticăPSD îi cere premierului Cîţu să se retragă din Guvern până la Congresul PNL

Partidul Social Democrat îi solicită premierului Florin Cîţu să facă "un pas în spate" şi să-şi delege...232

27 iul 17:00PoliticăBarna: Voi propune un parteneriat la nivelul Guvernului cu Biserica Ortodoxă pentru vaccinarea anti-COVID

Vicepremierul Dan Barna a anunţat, luni, că va propune premierului Florin Cîţu un parteneriat la nivelul Guvernului...245

27 iul 00:00PoliticăPSD atacă în instanţă starea de alertă instituită în Sectorul 1 din cauza gunoaielor

173

27 iul 00:00PoliticăBarna: Delegaţii la Congresul USR PLUS trebuie să fie vaccinaţi anti-COVID; altfel, vor fi înlocuiţi de supleanţi

Copreşedintele USR PLUS Dan Barna a anunţat, luni, că toţi delegaţii la Congresul partidului vor trebui să fie...257

27 iul 00:00PoliticăMAE: România a acordat 300.000 de euro pentru consolidarea independenţei mass-media din R. Moldova

Ministerul Afacerilor Externe a efectuat plata unei contribuţii voluntare în valoare de 300.000 de euro prin European...158

27 iul 00:00PoliticăDan Barna: Sper ca Roşia Montană să devină un obiectiv protejat UNESCO

154

Interviuri
24 iul 00:31InterviuriȘEFA DSP, Cristina SCHIPOR, ne spune de ce VIRUSUL Delta este mult mai VIOLENT! Video

Cristina Schipor, directorul DSP Constanța, a făcut față cu brio pandemiei de coronavirus, chiar dacă, la fel ca...1745

19 iul 00:32InterviuriViorel CATARAMĂ: În MAMAIA se mănâncă mai BINE ca la CANNES sau MONACO! Video

De când a început sezonul estival, litoralul a devenit a doua casă pentru afaceristul și omul politic Viorel...11124

26 iun 23:09InterviuriCRISTINA RIZEA, USR: Constanța NU a avut proiecte MATURE pe Sănătate, care să intre în PNNR! Video

1391

25 iun 23:17InterviuriSeptimiu BOURCEANU, despre PSD Constanța: NU pot să-i contrazic că au fost INCOMPETENȚI! Video

Preşedintele Organizaţiei municipale a PNL Constanţa, senatorul Septimiu Bourceanu, a venit în studioul Replica,...2115

25 iun 23:14InterviuriPetre ENCIU, USR: Dacă problemele din Coaliție nu se rezolvă, IEȘIM de la guvernarea LOCALĂ!

De aproximativ opt luni, de când se află la conducerea Consiliului Județean, vicepreședintele USR, Petre Enciu a...2606

24 iun 23:15InterviuriANTONIADIS: Ai fost la PUTERE și acum spui că NU e nimic bine... mie mi-ar fi RUȘINE. VIDEO

3421

Monden
27 iul 00:00Monden"Van Damme e un om haios, nu are figuri". Joseph Hadad, detalii despre revederea cu actorul, după 16 ani

Care e legătura dintre Chef Joseph Hadad și Jean Claude Van Damme? Revenirea actorului american în țara noastră a...275

27 iul 00:00MondenMegan Fox a dezvăluit de ce nu mai bea alcool deloc

Megan Fox a dezvăluit recent de ce nu mai pune alcool în gură. Diva a decis să renunțe la băutură după o seară...385

27 iul 00:00MondenOrlando Bloom și-a găsit cel mai pufos și scump “antrenor de fitness” din lume

243

Mapamond
27 iul 00:00MapamondChina cere SUA să înceteze "demonizarea" sa, în cursul unei vizite a unui înalt oficial american

Relaţiile dintre Statele Unite şi China se află "într-un impas" şi Washingtonul trebuie să înceteze "demonizarea"...153

27 iul 00:00MapamondChina: 76 noi cazuri de COVID-19, un record zilnic din luna ianuarie

China a raportat luni 76 de noi cazuri de COVID-19, un număr record din luna ianuarie, cea mai mare parte dintre...164

27 iul 00:00MapamondGrecia: 25 de arestări după un protest anti-vaccinare

144

27 iul 00:00MapamondCoronavirus: Algeria va produce vaccinul chinezesc Sinovac

Algeria va produce la nivel local vaccinul anticoronavirus al companiei chineze Sinovac, a indicat sâmbătă Ministerul...144

27 iul 11:17MapamondA treia doză de vaccin anti-COVID-19, luată în calcul în SUA cu prioritate pentru pacienţii cei mai vulnerabili

Persoanele care urmează tratamente ori au patologii ce afectează sistemul imunitar ar putea avea nevoie de o a treia...362

27 iul 11:18MapamondSute de locuitori, evacuaţi în urma unui incendiu de vegetaţie de pe insula Sardinia din Italia

245

Sănătate
27 iul 00:00SănătateCe sunt leguminoasele? Tipuri, beneficii, informații nutriționale, metode de gătit

Leguminoasele sunt baza dietei mediteraneene. Pe lângă beneficiile recunoscute pentru pierderea în greutate, acestea...173

27 iul 00:00SănătateExercițiile fizice, rol protector împotriva formelor grave de COVID-19?

Un studiu apărut în British Journal of Sports Medicine sugerează că exercițiile fizice de rutină pot ajuta...163

27 iul 00:00SănătateCele mai bune vitamine pentru pielea ta

190

27 iul 00:00SănătateCum îți dai seama că folosești prea multă sare: 6 simptome care te dau de gol

Ți se întâmplă din ce în ce mai des să observi că ai ochii umflați și că inelele încep să îți iasă greu...285

27 iul 00:00SănătateTotul despre complexul de vitamine B

Complexul de vitamine B face referire la toate vitaminele solubile în apă, în afară de vitamina C. Este vorba despre...188

27 iul 00:00SănătateDacă valoarea colesterolului e mare, ai voie să mănânci lactate, ouă, brânză și carne?

În cazul în care nu ești sigur dacă ouăle, carnea și produsele lactate sunt dăunătoare în cazul tău, pentru...257

27 iul 00:00SănătateDe câtă vacanță avem, de fapt, nevoie

Vacanța ne ajută să ne relaxăm, să ieșim din ritmul cotidian și, de multe ori, să ne regăsim motivația și...194

27 iul 11:20SănătateCompetiţia pentru crearea unei pastile anti-COVID-19 se intensifică

Competiţia între companiile farmaceutice pentru dezvoltarea unui tratament anti-COVID-19 sub formă de pastile se...462

27 iul 11:22SănătateDoi soţi, salvaţi în ultima clipă după ce au mâncat şuncă şi s-au îmbolnăvit de botulism

695

Prin accesarea replicaonline.ro, sunteți de acord cu termenii de utilizare și politica de confidențialitate.
ACCEPT