REPLICA ONLINE CONSTANTA

10.4° Constanța Joi, 18 Apr. 2024
Anul XX Nr. 6703
10.4° Constanța Joi, 18 Aprilie 2024 Anul XX Nr. 6703
 

Fotbal - EURO 2020 - Deschamps: Franţa a făcut „un meci mare“ împotriva Germaniei

Fotbal - EURO 2020 - Deschamps: Franţa a făcut „un meci mare“ împotriva Germaniei

Replica API 17 iunie 2021 | 00:00 517

Didier Deschamps, selecţionerul Franţei, a lăudat prestaţia elevilor săi în partida câştigată la limită în faţa reprezentativei Germaniei (0-1), marţi seara, la Munchen, în cadrul Grupei F, supranumită şi "grupă a morţii", de la Campionatului European de fotbal - EURO 2020.

Didier Deschamps

"Am făcut un meci mare, împotriva unui adversar foarte bun. Am întâlnit o echipă a Germaniei foarte bună, care ne-a făcut la rândul ei să suferim. Ei au avut mai mult mingea, însă noi am reuşit să fim mai eficienţi. Am marcat un gol şi puteam să ne putem la adăpost cu un al doilea gol, pentru a fi mai liniştiţi pe finalul meciului. Însă jucătorii mei au răspuns prezent, a fost un meci de un nivel foarte ridicat, a fost o luptă a titanilor, iar noi am răspuns aşa cum trebuie", a declarat Deschamps la finalul meciului de pe Fussball Arena, scrie Agerpres.

Selecţionerul campioanei mondiale consideră că partida cu Germania "putea fi o semifinală sau o finală" a competiţiei.

"A fost un meci dur, cu calitate şi talent. A fost primul nostru joc, dar putea fi o semifinală sau o finală. Evident, pentru noi aceste trei puncte reprezintă ceva important, însă nu sunt decisive. Suntem capabili să facem lucruri mai bune cu mingea, dar în ceea ce priveşte starea de spirit am demonstrat acea abilitate pe care am avut-o întotdeauna, să fim uniţi când trebuie să suferim", a mai spus Deschamps.

"Les Bleus" s-au impus în partida de la Munchen printr-un autogol al germanului Mats Hummels (20). Francezii vor disputa următorul lor meci de la EURO 2020 împotriva Ungariei, la Budapesta, pe 19 iunie, zi în care Germania, adversara României în preliminariile Cupei Mondiale 2022, va înfrunta campioana europeană en titre, Portugalia, tot la Munchen.

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere

REPLICA

LOTO

6/49
33725484010
5/49
32319203522
joker
22391819369