REPLICA ONLINE CONSTANTA

10.3° Constanța Vin., 19 Apr. 2024
Anul XX Nr. 6704
10.3° Constanța Vineri, 19 Aprilie 2024 Anul XX Nr. 6704
 

Fotbal: FC Barcelona va încerca să-l transfere pe atacantul Edinson Cavani în ianuarie

Fotbal: FC Barcelona va încerca să-l transfere pe atacantul Edinson Cavani în ianuarie

Replica API 9 decembrie 2021 | 00:00 442

Echipa spaniolă de fotbal FC Barcelona, confruntată cu probleme în compartimentul ofensiv, analizează posibilitatea de a-l transfera în luna ianuarie pe uruguayanul Edinson Cavani de la Manchester United, anunţă cotidianul catalan Sport, citat de Agerpres.

Numele luni Cavani a fost avansat încă de luna trecută de presa spaniolă, după problemele la inimă care i-au fost depistate atacantului argentinian Sergio Aguero, recrutat înaintea sezonului de Barca de la Manchester City, dar care riscă acum să-şi încheie cariera.

În urmă cu câteva zile, mass-media britanică informa că Edinson Cavani şi-ar dori să vină pe Camp Nou în vara viitoare, în calitate de jucător liber.

Atacantul uruguayan, în vârstă de 34 ani, este legat prin contract de United până la finalul acestui sezon, iar un transfer la Barcelona în această iarnă nu ar fi prea costisitor, mai ales că sud-americanul şi-a pierdut statutul de titular indiscutabil după sosirea portughezului Cristiano Ronaldo pe Old Trafford.

În cazul în care mutarea se va materializa, Edinson Cavani se va afla la prima sa experienţă în Primera Division, unde a mai fost dorit în anii trecuţi şi de Atletico Madrid. Fotbalistul sud-american a mai evoluat în cariera sa la formaţiile Palermo, SSC Napoli şi Paris Saint-Germain, fiind golgheterul all-time al clubului francez, cu 200 de goluri marcate în 301 meciuri.

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere

REPLICA

LOTO

6/49
271241102118
5/49
123724351130
joker
42644172614