REPLICA ONLINE CONSTANTA

21.4° Constanța Vin., 29 Mar. 2024
Anul XX Nr. 6683
21.4° Constanța Vineri, 29 Martie 2024 Anul XX Nr. 6683
 

Fotbal - Liga I: Farul Constanţa - FC U Craiova 3-2

Fotbal - Liga I: Farul Constanţa - FC U Craiova 3-2

Replica API 26 ianuarie 2022 | 22:53 858

Farul Constanţa a învins-o pe FC U Craiova cu scorul de 3-2 (3-0), luni seara, pe teren propriu, la Ovidiu, în ultimul meci din etapa a 22-a a Ligii I de fotbal, scrie Agerpres.

Sursa foto: Farul Constanța /Facebook

Cele două echipe şi-au împărţit momentele de joc, gazdele dominând prima repriză, în timp ce oaspeţii au fost mai buni după pauză.

Nigerianul Michael Omoh a marcat de două ori pentru Farul la primul său meci după venirea de la Academica Clinceni (5, 45), celălalt gol al constănţenilor fiind reuşit de spaniolul Jefte Betancor (34), golgheterul la zi al Ligii I, cu 12 reuşite.

Mutările făcute de antrenorul Nicolo Napoli au dat roade şi echipa din Bănie a înscris prin Andrea Compagno (52) şi Samuel Asamoah (89).

Oaspeţii au cerut penalty în min. 79, când Sekou Sidibe a fost agăţat în careu de portarul Marian Aioani, dar arbitrul Ionuţ Coza i-a arătat belgianului cartonaşul galben pentru simulare. Sidibe a fost aproape de egalare (90+2), dar şutul său din unghi a fost respins de la vinclu de Aioani.

FC U Craiova 1948 a solicitat, luni, recuzarea arbitrului Ionuţ Coza, delegat de Comisia Centrală a Arbitrilor (CCA) să oficieze partida cu Farul Constanţa. Conducerea FC U Craiova susţinea că arbitrul a greşit grav în două partide, în tur cu Farul Constanţa şi în ediţia trecută a Ligii a II-a, cu Petrolul Ploieşti.

În meciul tur, scorul a fost egal, 1-1.

FC Farul Constanţa - FC U Craiova 3-2 (3-0), Academia Hagi - Stadion Central - Ovidiu

Au marcat: Michael Omoh (5, 45), Jeft Betancor (34), respectiv Andrea Compagno (52), Samuel Asamoah (89).

Arbitru: Ionuţ Coza (Cernica/Ilfov); arbitri asistenţi: George Florin Neacşu (Câmpulung Muscel), Andrei Constantinescu (Bucureşti); arbitru de rezervă: Andrei Florin Chivulete (Bucureşti)

Observatori: Liviu Ciubotariu (Galaţi) - CCA, Bogdan Buhuş (Bârlad) - LPF

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere

REPLICA

LOTO

6/49
15331744146
5/49
383120264010
joker
3416910367