REPLICA ONLINE CONSTANTA

13.4° Constanța Joi, 25 Apr. 2024
Anul XX Nr. 6710
13.4° Constanța Joi, 25 Aprilie 2024 Anul XX Nr. 6710
 

Fotbal: Real Madrid, calificată fără probleme în finala Cupei Mondiale a cluburilor

Fotbal: Real Madrid, calificată fără probleme în finala Cupei Mondiale a cluburilor

Replica API 19 decembrie 2018 | 01:08 428

Real Madrid, deţinătoarea trofeului, s-a calificat fără emoţii în finala Cupei Mondiale a cluburilor de fotbal, miercuri, după ce a învins în semifinale formaţia japoneză Kashima Antlers cu scorul de 3-1 (1-0), pe Zayed Sports City Stadium din Abu Dhabi (Emiratele Arabe Unite), conform agerpres.ro.

Toate golurile campioanei Europei au fost reuşite de galezul Gareth Bale (44, 53, 55), în timp ce pentru campioana Asiei a înscris Shoma Doi (78).

Bale a devenit al treilea jucător care înscrie la trei ediţii diferite ale competiţiei şi al patrulea care reuşeşte o triplă, după Pele (1962), Luis Suarez (2015) şi Cristiano Ronaldo (2016).

În finala din 22 decembrie, Real Madrid o va înfrunta pe campioana Emiratelor, Al Ain FC, care a învins-o marţi, surprinzător, în prima semifinală, pe River Plate, reprezentanta Americii de Sud, la loviturile de departajare.

Real are trei trofee în palmares, câştigate în 2014, 2016, 2017, pe lângă cele trei Cupe Intercontinentale (precursoarea competiţiei).

În finala mică, River Plate o va înfrunta pe Kashima Antlers, pe 22 decembrie.

Au evoluat echipele:

Kashima Antlers: Sun-Tae Kwon - Daigo Nishi (Koki Anzai, 56), Seung-Hyeon Jung, Gen Shoji, Shuto Yamamoto - Yasushi Endo (căpitan; Leandro, 81), Ryota Nagaki (Atsuto Uchida, 46), Leo Silva, Hiroaki Abe - Serginho, Shoma Doi. Antrenor: Go Oiwa.

Real Madrid: Thibaut Courtois - Daniel Carvajal, Raphael Varane, Sergio Ramos (căpitan), Marcelo - Luka Modric, Marcos Llorente, Toni Kroos - Lucas Vazquez (Isco, 68), Karim Benzema, Gareth Bale (Marco Asensio, 60; Casemiro, 74). Antrenor: Santiago Solari.

Arbitru: Wilton Sampaio; arbitri asistenţi: Rodrigo Figueiredo, Bruno Boschilia (toţi din Brazilia); al patrulea oficial: Matt Conger (Noua Zeelandă)

Arbitru video: Mauro Vigliano (Argentina); arbitri asistenţi video: Elenito Di Liberatore (Italia), Mohammed Abdulla Mohammed (EAU), Danny Makkelie (Olanda)

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere

REPLICA

LOTO

6/49
471728292640
5/49
9192143025
joker
26141111218