Fotbal - UEFA: Sporting Lisabona rămâne exclusă din cupele europene în următorii trei ani
Camera de apel a Comisiei pentru control financiar al cluburilor din cadrul UEFA (CFCB) a respins recursul clubului Sporting Lisabona împotriva amenzii economice şi a excluderii din competiţiile europene de fotbal timp de trei sezoane, pentru neîndeplinirea cerinţei de a nu avea datorii restante, informează EFE, citată de Agerpres.
Aşa cum a anunţat UEFA, acest organism a confirmat excluderea echipei lusitane din următoarea competiţie de club (Liga Campionilor, Europa League sau Conference League) pentru care se va califica în sezoanele 2022/2023, 2023/2024 şi 2024/2015, cu excepţia cazului în care, înainte de 31 ianuarie, va putea face dovada că a plătit suma pe care trebuia să o plătească până la data de 15 ianuarie, în virtutea unui acord de conciliere cu un alt club, încheiat în noiembrie anul trecut.
Rezoluţia comunicată marţi confirmă şi amenda de 250.000 de euro aplicată clubului portughez.
O sancţiune asemănătoare a primit o altă echipă portugheză, Santa Clara, amendată cu 75.000 de euro şi care nu va putea participa la competiţiile europene la nivel de club în următoarele trei sezoane, decât în cazul în care va face dovada, până la 31 ianuarie, că a achitat întreaga sumă datorată autorităţilor sociale/fiscale sau trimite un acord scris cu prelungirea termenului de plată.
De asemenea, Santa Clara va trebui să plătească o amendă de 25.000 de euro şi alta de 10.000 de euro dacă nu va putea dovedi, înainte de 1 martie, că a plătit o sumă restantă către un alt club.


Tribunalul de Arbitraj Sportiv de la Lausanne (TAS) a respins cererea Clubului Sportiv al Armatei Steaua privind...379
Imnul așa-zisului Ținut Secuiesc s-a auzit din nou într-o competiție sportivă. Totul s-a întâmplat sub privirile...572
Clubul FC Barcelona nu este dispus să plătească mai mult de 35 de milioane de euro pentru Robert Lewandowski,...353
Spaniolul Feliciano Lopez, unul dintre "veteranii" circuitului profesionist de tenis, a pus capăt unei serii de 79 de...376


ConstanțaUmiditate: 70%
Vânt: 4.42 m/s
Presiune: 1011 milibari
Militarii din cadrul ISU Dobrogea au fost solicitați să intervină sâmbătă, 21 mai a.c., pe DC87, spre localitatea...407
Preşedintele interimar al USR, Cătălin Drulă, şi-a anunţat în cursul zilei de sâmbătă, 21 mai a.c.,...252
Constănțenii nu iartă nicio secundă parcările neregulamentare, imortalizând cu telefonul mobil fiecare gest de...1135
România plătește o căruță de bani lunar pentru parlamentari. Aleșii neamului se bucură de gratuități cu...972


La data de 19 mai a.c., polițiști din cadrul Serviciului Rutier au desfășurat o acțiune pe linia prevenirii și...344
La data de 20 mai a.c., în jurul orei 1.00, polițiști din cadrul Biroului Rutier Constanța au identificat un...417
În urma cercetărilor într-un dosar penal care vizează săvârșirea infracțiunii de furt calificat, polițiști din...415
În cursul zilei de ieri, în jurul orei 21.30, polițiști din cadrul Secției 1 Rurală Constanța au fost sesizați...508
Companiile în continuă extindere reprezintă poli de dezvoltare pentru regiunile în care îşi desfăşoară...215
Primarul Capitalei, Nicuşor Dan, îl acuză pe prefectul Toni Greblă că refuză să atace în instanţă două...455
Consilierul prezidenţial Diana Păun a anunţat, vineri, că, în "viitorul apropiat", va fi lansată în Parlament...340
Investiţiile în managementul apei, din Anghel Saligny şi din Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă (PNRR),...312
De când a ajuns la Guvernare, PSD a reușit să inițieze mai multe proiecte de legi, unele dintre ele fiind și...4198
Este unul dintre acei primari care, dacă nu ar fi existat, ar fi fost inventat. În ciuda contestațiilor venite din...3395
Centrele pentru adulți din cadrul Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului Constanța sunt...2412
Felicia Ovanesian, city managerul municipiului Constanța, este al doilea om în Primăria Constanța, după primarul...6185
Două filme britanice din genuri diferite, filmul de epocă "Downton Abbey: A New Era" şi filmul horror "Men", sunt...185
Regizorul franco-cambodgian Rithy Panh a decis să demisioneze din funcţia de preşedinte al primului juriu TikTok,...177
Regizorul rus aflat în exil Kirill Serebrennikov a luat poziţie miercuri împotriva războiului din Ucraina după...197
Cântăreţul britanic Ed Sheeran a devenit tată pentru a doua oară după ce soţia lui, Cherry Seaborn, a născut o...363
Câteva cazuri de variola maimuţei depistate în Marea Britanie au determinat autorităţile să pună la dispoziţie...182
Parchetul ucrainean a cerut joi închisoare pe viaţă împotriva unui soldat rus, la primul proces pentru crimă de...192
Înalţii oficiali de securitate ai lui Vladimir Putin cred că războiul din Ucraina este „pierdut”, ceea ce face...682
Preşedintele francez Emmanuel Macron a declarat joi că vrea ca Uniunea Europeană să emită "un aviz rapid" la...466
Medicul de familie este cea mai importantă verigă în îngrijirea populaţiei, iar rolul său este esenţial în...192
Accesul la medicamente de ultimă generaţie, la suplimente şi nutriţie corespunzătoare, simplificarea traseului...191
Societatea Naţională de Medicina Familiei a transmis, joi, practicienilor în domeniu din întreaga lume felicitări...181
Institutul Naţional de Sănătate Publică informează joi că, în săptămâna 9 - 15 mai, au fost raportate 323 de...209