REPLICA ONLINE CONSTANTA

8.8° Constanța Vin., 19 Apr. 2024
Anul XX Nr. 6704
8.8° Constanța Vineri, 19 Aprilie 2024 Anul XX Nr. 6704
 

Franciza "The Hunger Games" - o nouă carte în pregătire

Franciza "The Hunger Games" - o nouă carte în pregătire

Replica API 19 iunie 2019 | 00:00 377

Un nou roman plasat în universul post-apocaliptic al francizei "The Hunger Games" va fi lansat anul viitor şi va fi cel mai probabil adaptat într-un film pentru marele ecran, au anunţat luni reprezentanţii editurii Scholastic, citaţi de AFP.

Acţiunea noii cărţi a romancierei Suzanne Collins se situează cu 64 de ani înainte de evenimentele prezentate în debutul trilogiei sale de succes "Jocurile foamei", aflată la baza unei foarte profitabile francize cinematografice, realizată la Hollywood şi care a lansat cariera actriţei Jennifer Lawrence.

Destinate unui public de tineri adulţi, romanele din seria "The Hunger Games" s-au vândut în peste 100 de milioane de copii pe plan mondial. Ele spun povestea unei adolescente, Katniss Everdeen, constrânsă de regimul totalitar dintr-un ţinut fictiv, Panem, să participe la lupte care se duc pe viaţă şi pe moarte în competiţii acrobatice şi sportive, ce amintesc de anumite emisiuni de tip reality-show din zilele noastre.

Noua carte, care nu are încă un titlu oficial şi care va fi lansată la 19 mai 2020, este consacrată perioadei "Dark Days" ("Zilele întunecate"), cu 64 de ani înainte de acţiunea din trilogia iniţială, într-o perioadă în care Panem-ul încearcă să îşi revină după un război devastator, a explicat scriitoarea Suzanne Collins într-un comunicat publicat de editura cu care colaborează.

sursa: Agerpres

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere

REPLICA

LOTO

6/49
271241102118
5/49
123724351130
joker
42644172614