rss

Anul XVI Nr. 3830 (3881), 28 septembrie
Categorii
CLICK AICI pentru varianta WEB

Franţa a efectuat un total de 17 teste nucleare în Sahara algeriană între anii 1960 şi 1966

Franţa a efectuat un total de 17 teste nucleare în Sahara algeriană între 13 februarie 1960 şi 16 februarie 1966, în siturile Reggane şi In Ekker, informează miercuri AFP, citată de Agerpres.

Primele patru teste au fost aeriene, încărcătura explozivă fiind fixată în vârful unui catarg metalic sau la sol. Realizată în plin război de independenţă algerian (1954-1962), această primă serie, cu numele de cod "Gerboise", a avut loc la aproximativ cincizeci de kilometri de micul oraş algerian Reggane, care se afla pe atunci pe teritoriul francez.

Situat la 1.200 km în linie dreaptă de Alger, Reggane a fost ales în iulie 1957 pentru a servi drept "tabără de bază" pentru personalul civil şi militar implicat în programul nuclear. Un oraş subteran unde lucrau 6.000-7.000 de persoane a fost construit la poalele unei văi din apropierea oraşului şi la aproximativ 40 km de situl de testare de la Hamoudia, care găzduia cartierul general atomic de unde erau controlate tirurile de la distanţă, la aproximativ 15 km de bomba atomică.

Tirul din 13 februarie 1960, denumit "Gerboise bleue", a lansat prima bombă atomică franceză cu plutoniu, cu o putere de 60-70 de kilotone (de aproape 4 ori mai mare decât cea de la Hiroshima), ceea ce a făcut din Franţa a patra putere nucleară din lume.

Următoarele două lansări, Gerboise "alb" şi "roşu", cu o putere redusă la 5 kilotone, au avut loc la 1 şi 27 aprilie ale aceluiaşi an.

Cel de-al patrulea test, Gerboise "verte" - tot de 5 kilotone - a fost efectuat de urgenţă la 25 aprilie 1961, într-un climat politic tensionat din cauza tentativei de puci a generalilor francezi din Alger.

Următoarele 13 teste au fost efectuate în subteran, în tuneluri săpate în munte la In Ekker, la marginea masivului Hoggar, pentru a limita dispersia particulelor radioactive în atmosferă.

După independenţa Algeriei, în 1962, testele franceze au continuat în Sahara în baza unui acord secret. Ultimul, Grenat - mai puţin de 20 kilotone - a avut loc pe 16 februarie 1966.

La 1 mai 1962, în timpul testului Beryl, un nor radioactiv a scăpat din galeria de tragere insuficient izolată.

Agenţia oficială de presă algeriană APS a estimat în 2012 că cel puţin 30.000 de algerieni victime ale acestor teste au suferit de boli provocate de radiaţii.

În opinia specialiştilor în domeniul nuclear, aceste 17 teste din Sahara au permis tehnicienilor de la Comisariatul pentru energie atomică (CEA) şi militarilor să pună la punct bomba cu plutoniu utilizată pe prima generaţie de bombardiere Mirage IV din cadrul forţei de descurajare franceze.

În prezent, autorităţile algeriene cer Franţei să le furnizeze lista completă a locurilor în care au fost îngropate materiale radioactive şi să cureţe locurile de testare.

vineri, 30 iulie 2021281
STEP PROJECT, servicii de prelucrări metalice de precizie
GANDUL.RO
Avertismentul sumbru al unui medic în valul 4. Va fi dezastru în România
Comentarii
mai mult...Mapamond
28 sep 00:00MapamondNASA: Callie Rodríguez va fi prima femeie care va păşi pe Lună într-o povestire digitală şi interactivă

Prima femeie care va păşi pe Lună este hispanica Callie Rodríguez, potrivit unei povestiri digitale şi interactive...104

28 sep 00:00MapamondEconomia poloneză pierde competiţia cu Germania pentru muncitorii ucraineni117
28 sep 20:41MapamondAutorităţile din Thailanda vor reduce la şapte zile carantina pentru turiştii vaccinaţi, începând de la 1 octombrie105
28 sep 20:47MapamondAtmosferă 'apocaliptică' în Marea Britanie: Benzinăriile au rămas fără carburanţi

Aproape o treime din benzinăriile grupului BP din Marea Britanie au rămas fără carburanţi duminică, din cauza...437

28 sep 20:47MapamondEURO va sări de 5 lei în următoarele luni216
28 sep 20:47MapamondȘeful Pfizer: „Într-un an cred că vom reveni la viaţa normală”792
28 sep 20:46MapamondRezultate alegeri Germania: Social democrații au învins la limită coaliția Angelei Merkel

Social democrații germani au obținut majoritatea voturilor în alegerile naționale de duminică, impunându-se la...549

28 sep 20:46MapamondSan Marino a legalizat avortul prin referendum245
28 sep 20:46Mapamond'SFÂRȘITUL LUMII' în Marea Britanie: Rafturi goale în magazine și cozi la benzinării2955
28 sep 20:45MapamondSerbia a ridicat nivelul de securitate al armatei sale la frontiera cu Kosovo

Serbia a ridicat nivelul de securitate al armatei sale la frontiera cu Kosovo, a transmis duminică Ministerul...359

28 sep 20:45MapamondAvertismentul lui Fauci: Tulpina Delta s-ar putea transforma într-un 'monstru'1145
28 sep 20:46MapamondNeutra Elveție votează în favoarea căsătoriei între persoanele de același sex281
Vremea
18.1°17.5° - 18.1° marţi, 28 septembrie 2021
ConstanțaUmiditate: 58%
Vânt: 4.93 m/s
Presiune: 1021 milibari

Loto
6/4916331163235
5/403926237328
joker163243620
Horoscop
mai mult...SPSportRT
28 sep 00:00SportCSU Craiova a învins Dinamo, scor 5-0, în Liga I

Formaţia CS Universitatea Craiova a învins, luni, pe teren propriu, cu scorul de 5-0 (1-0), echipa Dinamo, în ultimul...217

28 sep 00:00SportCe a spus Igor Surkis în ziua în care Mircea Lucescu și-a prelungit până în 2024 contractul cu Dinamo Kiev

Mircea Lucescu şi-a prelungit cu un an contractul cu echipa de fotbal Dinamo Kiev, până în 2024, a anunţat...331

28 sep 00:00SportAntrenorul lui PSG intervine în conflictul dintre Neymar și Mbappe: 'Astfel de lucruri se întâmplă în fotbal'

Tehnicianul Mauricio Pochettino a vorbit, luni, despre conflictul dintre Kylian Mbappe şi Neymar Jr, după ce francezul...235

28 sep 00:00SportMijlocaşul român Eric Bicfalvi a marcat pentru Ural în campionatul Rusiei

Mijlocaşul Eric Bicfalvi a marcat un gol pentru Ural în victoria, scor 2-0, cu Arsenal Tula, din campionatul Rusiei,...120

Local
28 sep 12:02LocalRAEDPP pune la BĂTAIE 645.270 de lei pentru servicii de CURĂȚENIE

Regia Autonomă ,,Exploatarea Domeniului Public și Privat” se apucă de curățenie și igienizarea piețelor din...407

28 sep 23:03LocalContinuă programul de MODERNIZARE a tramei stradale din municipiul Constanța

Lucrările se desfășoară conform planificării. Pe strada Liliacului, se reabilitează infrastructura rutieră pe...440

28 sep 23:00LocalPolițiștii locali au aplicat 168 de SANCȚIUNI pentru aruncarea gunoiului pe domeniul public

393

28 sep 22:59LocalCovid-19: 394 de PERSOANE INTERNATE în SPITALELE din CONSTANȚA

De la debutul pandemiei cu noul coronavirus, la nivelul județului Constanța au fost confirmate 47.344 de persoane...412

28 sep 22:59LocalAnul universitar începe VINERI. Iată cum vor învăța studenții constănțeni

Universitatea Ovidius din Constanța (UOC) organizează vineri, 1 octombrie 2021, de la ora 11.00, festivitatea de...1302

28 sep 23:00LocalVizita delegației Primăriei metropolitane Eskișehir din Turcia, la Constanța

Primarul municipiului Constanța, domnul Vergil Chițac, a primit alături de numeroși parteneri locali, vizita unei...469

28 sep 23:00LocalINCENDIU de VEGETAȚIE USCATĂ, în localitatea GRECI

În cursul zilei de luni, 27 septembrie a.c., în jurul orei 11:00, salvatorii din cadrul Secției de Pompieri Măcin,...300

28 sep 23:01LocalAMENZI în BĂNEASA, pentru CERŞETORIE şi VAGABONDAJ

Polițiști din cadrul Secției 8 Rurală Băneasa au desfășurat o acțiune pe linia prevenirii și combaterii...533

28 sep 23:03LocalDOSAR PENAL pentru un BĂRBAT prins cu 42 de kilograme de peşte

860

Politică
28 sep 23:00PoliticăAvocații Elenei Udrea LUAȚI ÎN COLIMATOR de instanță la audierea MARTORILOR

Situație tensionată, luni la Curtea de Apel București, unde au avut loc noi audieri în dosarul de mare corupție al...520

28 sep 22:59PoliticăFlorin Cîțu: USR PLUS preferă să stea lângă PSD și AUR

USR PLUS preferă să stea lângă AUR și PSD, spune prim-ministrul Florin Cîțu, după ce cei doi co-președinți ai...354

28 sep 23:00PoliticăLudovic Orban: ”Nu pot fi înfrânt! Cîțu nu va mai fi prim-ministru!”

581

Interviuri
18 sep 00:18InterviuriAdriana CÂMPEANU vrea mai mulți PSIHOLOGI în ȘCOLI

Adriana Câmpeanu, directorul executiv al Direcției Medico-Sociale din cadrul DGAS Constanța se află de trei luni la...1489

17 sep 00:20InterviuriViorel IONESCU își dorește statutul de STAȚIUNE BALNEARĂ pentru HÂRȘOVA! Video

Viorel Ionescu, primarul din Hârșova, a fost prezent în studioul Replica, acolo unde, în cadrul unui interviu, a...2294

9 sep 23:12InterviuriMircea DOBRE: Mă uit ca la BÂLCI! Ar trebui să le fie RUȘINE! Video

Mircea Dobre, fost deputat și ministru al Turismului, acum președinte al Uniunii Generale a Industriașilor din...1263

11 sep 05:19InterviuriCONSTANTINESCU: Actuala administrație vrea să REAȘEZE MAMAIA în TOPUL stațiunilor turistice. VIDEO

Horia Constantinescu, directorul executiv adjunct al Direcției de Servicii Publice din Primăria Constanța a fost...4181

22 sep 00:03InterviuriDETALII INTERESANTE din CARIERA PROCURORULUI CRIMINALIST Zafer SADÎC! Video

Procurorul criminalist, Zafer Sadîc, a fost prezent în studioul Replica de Constanța. Cu o vastă experiență, de 23...2892

10 sep 00:03InterviuriPREFECTUL COȘA: Se vor impune noi RESTRICȚII de CIRCULAȚIE, iar PROGRAMUL MALL-urilor va fi REDUS, dacă... VIDEO!

11501

Monden
28 sep 00:00MondenCobra Tate, gest de mare omenie. Cum a răsplătit afaceristul un angajat al unei benzinării

Tânărul milionar nu a uitat niciodată de unde a plecat și de fiecare dată când are ocazia îi recompensează pe...223

28 sep 00:00MondenAlina Pușcău, infectată cu COVID-19. Modelul a făcut anunțul în lacrimi pe internet

Alina Pușcău se numără printre victimele nemilosului virus, COVID-19. Modelul a anunțat că a fost depistată cu...220

28 sep 00:00MondenCe ar face Selly pentru România dacă ar fi pentru o zi președinte

120

Mapamond
28 sep 20:46MapamondRezultate alegeri Germania: Social democrații au învins la limită coaliția Angelei Merkel

Social democrații germani au obținut majoritatea voturilor în alegerile naționale de duminică, impunându-se la...549

28 sep 20:46MapamondSan Marino a legalizat avortul prin referendum

La 43 de ani după Italia vecină, cetăţenii micii republici San Marino au votat duminică, într-o proporție...245

28 sep 20:46Mapamond'SFÂRȘITUL LUMII' în Marea Britanie: Rafturi goale în magazine și cozi la benzinării

2955

28 sep 20:45MapamondSerbia a ridicat nivelul de securitate al armatei sale la frontiera cu Kosovo

Serbia a ridicat nivelul de securitate al armatei sale la frontiera cu Kosovo, a transmis duminică Ministerul...359

28 sep 20:45MapamondAvertismentul lui Fauci: Tulpina Delta s-ar putea transforma într-un 'monstru'

Anthony Fauci, invitat la o emisiune a MSNBC, a fost întrebat despre viitorul pandemiei și posibilitatea ca situația...1145

28 sep 20:46MapamondNeutra Elveție votează în favoarea căsătoriei între persoanele de același sex

281

Sănătate
28 sep 00:00SănătateSunt aditivii alimentari artificiali nocivi pentru sănătate?

Aditivii alimentari artificiali pot fi controversați, dar nu sunt atât de nocivi pe cât pot părea. Iată tot ce...106

28 sep 00:00SănătateCe sunt antifungicele și ce tratează?

Antifungicele sunt medicamente utilizate pentru tratarea infecțiilor fungice. Află în cele ce urmează de câte...98

28 sep 00:00SănătateCum să reduci nivelul trigliceridelor cu substanțe extrase din surse naturale

168

28 sep 00:00SănătateBeneficiile deliciosului MUST: bogat în resveratrol si minerale

A sosit sezonul mustului si ar fi pacat sa nu ne bucuram de proprietatile benefice pentru sanatate ale acestuia....118

28 sep 16:49SănătateCât de des trebuie să faci mișcare pentru a te menține în formă?

Frecvența antrenamentelor depinde de o mulțime de factori diferiți - cum ar fi obiectivele de antrenament,...127

28 sep 00:00SănătateDHA, unul dintre acizii grași Omega 3, poate reduce incidența cancerului

Dintre acizii grași Omega 3, DHA sau acidul docosahexaenoic este crucial pentru funcționarea creierului, vedere și...111

28 sep 00:00SănătateSuplimentele cu EPA reduc mortalitatea de cauză cardiovasculară

Rezultatele unei meta-analize au arătat o reducere semnificativ mai mare a riscului cardiovascular în studiile...132

28 sep 00:00Sănătate2 tratamente naturiste pentru părul subțire

Pe măsură ce înaintăm în vârstă, putem observa cum părul începe să își piardă din volum și strălucire....121

28 sep 00:00SănătateDe ce te poți îngrășa în hipertiroidism

115

Prin accesarea replicaonline.ro, sunteți de acord cu termenii de utilizare și politica de confidențialitate.
ACCEPT