REPLICA ONLINE CONSTANTA

17.1° Constanța Joi, 25 Apr. 2024
Anul XX Nr. 6710
17.1° Constanța Joi, 25 Aprilie 2024 Anul XX Nr. 6710
 

Franţa: Cinci morţi şi şapte răniţi într-un incendiu la Strasbourg

Franţa: Cinci morţi şi şapte răniţi într-un incendiu la Strasbourg

Replica API 28 februarie 2020 | 00:00 343

Trei bărbaţi şi două femei şi-au pierdut viaţa într-un incendiu izbucnit într-un imobil datând din anii 1970 în noaptea de miercuri spre joi la Strasbourg, în nord-estul Franţei, potrivit AFP.

Incendiul s-a soldat de asemenea cu şapte răniţi, care au fost spitalizaţi.

Chemaţi joi în jurul orei locale 01:00 (00:00 GMT) pentru o degajare de fum în casa scărilor unui imobil de şapte etaje, pompierii au indicat că 'au trebuit să facă faţă mai multor acţiuni de salvare şi de securizare din cauza fumului gros care invadase locuinţele'.

Potrivit şefului de personal al prefecturii regiunii Grand Est, Dominique Schuffenecker, care s-a deplasat la locul incendiului în timpul nopţii, indentificarea victimelor era în curs de desfăşurare joi.

Doi bărbaţi de circa 30 de ani, un al treilea de 45 de ani, precum şi o tânără de 25 de ani şi o femeie de aproximativ 70 de ani au decedat în urma incendiului, a precizat el.

Aceste persoane 'au murit instantaneu, surprinşi de fumul care s-a propagat prin casa scărilor şi de intensitatea căldurii care a fost de aşa natură încât după cum au spus pompierii pereţii s-au topit literalmente', a explicat Dominique Schuffenecker, potrivit căruia 'imobilul din anii 1970 nu era nici insalubru, nici dărăpănat'.

Printre cele şapte persoane rănite, spitalizate în 'relativă urgenţă', se află şi o femeie însărcinată, a precizat el.

'A priori, incendiul ar avea drept cauză o problemă la reţeaua electrică', a spus Schuffenscker, evocând mărturii ale locuitorilor clădirii strânse de pompieri.

Cu toate acestea, potrivit unei surse din poliţie, doi bărbaţi de 50 de ani au fost plasaţi în arest preventiv 'pentru verificare'.

O martoră la scenă din clădirea vecină spune că a văzut în jurul orei 01:30 'o doamnă care striga că vrea să sară pe fereastră'. 'Erau capete la toate ferestrele, toată lumea încerca să iasă' şi 'fumul ieşea din ambele părţi' ale clădirii, a spus ea.

Locuitorii clădirii evacuate au fost adăpostiţi într-o sală de sport. O celulă de urgenţă medico-psihologică a fost activată.

'Gândurile mele sunt alături de familiile şi rudele victimelor incendiului care a îndoliat #Strasbourg în această noapte', scrie într-o postare pe Twitter ministrul francez de interne Christophe Castaner, aducând un 'omagiu tuturor forţelor de securitate şi de intervenţie angajate'. AGERPRES

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere

REPLICA

LOTO

6/49
471728292640
5/49
9192143025
joker
26141111218