REPLICA ONLINE CONSTANTA

14.7° Constanța Joi, 25 Apr. 2024
Anul XX Nr. 6710
14.7° Constanța Joi, 25 Aprilie 2024 Anul XX Nr. 6710
 

Franţa: Prejudiciu de 2 milioane de euro după un jaf la castelul considerat cea mai mare proprietate privată

Franţa: Prejudiciu de 2 milioane de euro după un jaf la castelul considerat cea mai mare proprietate privată

Replica API 20 septembrie 2019 | 00:00 498

Proprietarii castelului Vaux-le-Vicomte, la sud-est de Paris, au fost sechestraţi în noaptea de miercuri spre joi de nişte hoţi care au plecat cu o pradă estimată la 2 milioane de euro, a indicat parchetul din Melun citat de AFP.

Faptele s-au petrecut cu puţin timp înainte de ivirea zorilor, a precizat parchetul. Proprietarii castelului datând din secolul XVII au fost imobilizaţi, a menţionat o sursă din poliţie, dar nu au fost răniţi. Parchetul a încredinţat ancheta poliţiei judiciare din Versailles.

Cea mai mare proprietate privată înregistrată în Franţa, cu un domeniu de 500 de hectare, castelul Vaux-le-Vicomte primeşte în fiecare an circa 250.000 de vizitatori.

Capodopera arhitecturală construită între 1656 şi 1661 la circa 60 km sud-est de Paris i-a atras proprietarului său din acea vreme, Nicolas Fouquet, invidia regelui Ludovic al XIV-lea, care l-a trimis la închisoare pe viaţă.

Legenda spune că regele a ordonat arestarea sa după o petrecere somptuoasă dată în onoarea curţii, cu arteziene, focuri de artificii, un impresionant bufet pentru peste 1000 de participanţi şi spectacole de înaltă clasă, care l-au "orbit" pe suveran.

După întemniţarea lui Fouquet, monarhul i-a confiscat castelul şi cele mai frumoase obiecte din interior au fost transferate la Luvru şi Versailles.AGERPRES

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere
Cum s-or fi descurcat hotii pe o suprafata asa de mare - 500 de ha ?
0
0
Pe linga faptul ca Franta ne-a daruit comunismul , incepind 1789, inteleg acum de unde isi trage radacinile DNA. Nimic nou in lumea asta. Avea dreptate Eminescu.
0
0

REPLICA

LOTO

6/49
471728292640
5/49
9192143025
joker
26141111218