Fratele lui Petre Grigoraș, ucis de coronavirus: În 5 minute l-au și îngropat! Este îngrozitor!
Fratele lui Petre Grigoraș, ucis de coronavirus: În 5 minute l-au și îngropat! Este îngrozitor!
Facebook Twitter Whatsapp Linkedin PinterestAntrenorul de fotbal, Petre Grigoraș, trece prin momente foarte grele. Fratele său, în vârstă de 59 de ani, a murit din cauza coronavirusului și a fost îngropat fără slujbă și fără familia care este în carantină.
”Trăiesc foarte prost această perioadă. Ieri (n.r. luni) mi-a murit un frate de coronavirus, am și alte probleme. El era în Zemeș, (n.r. o comună de lângă Moinești), în zona Bacăului, a fost răpus de această boală la 59 de ani. N-am putut merge la înmormântare. Astăzi în 5 minute l-au băgat în mormânt, fără slujbă, familia este în carantină, este îngrozitor, dar asta-i viața”, a explicat Petre Grigoraș.
”Eu sunt în Constanța acum, acasă. Am plecat de pe 12 martie de când s-a oprit campionatul. Atât eu, cât și o parte dintre fotbaliști care erau din alte localități. Am discutat cu conducătorii, cu oamenii de acolo, vorbesc cu ei în fiecare zi. De la club deocamdată nu este nimeni infectat. Nici jucători, nici angajați. Dar sigur că există o stare de teamă.
Mie n-o să-mi fie frică să revin pentru că sunt convins că atunci când se va putea juca fotbal vom fi cât de cât în siguranță”, a declarat Petre Grigoraș, scrie stiripesurse.ro.
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Urmareste-ne pe Google News