rss

Anul XVI Nr. 3830 (3881), 19 august
Categorii
CLICK AICI pentru varianta WEB

Fratele lui Randi, reţinut pentru evaziune fiscală

Fratele cântăreţului Randi, Alexandru Ropcea, a fost reţinut marţi pentru 24 de ore de către procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Ilfov, sub acuzaţia de evaziune fiscală, au declarat, pentru Mediafax, surse din Poliţie. Andrei Ştefan Ropcea, cunoscut ca Randi, component al trupei Morandi, a declarat anterior, la ieşirea din sediul Poliţiei Ilfov, că nu a făcut nicio evaziune fiscală, iar faptul că este cercetat nu înseamnă că este vinovat, precizând că el şi fratele lui sunt suspectaţi, nu acuzaţi. Randi şi fratele acestuia au fost audiaţi la sediul Poliţiei Ilfov, în urma percheziţiilor care au avut loc marţi, într-un dosar de evaziune fiscală în care prejudiciul a fost evaluat la aproximativ 100.000 de euro. Cântăreţul a declarat, la ieşirea din sediul Poliţiei Ilfov, că este nevinovat şi că le-a spus anchetatorilor că nu ştie nimic despre evaziunea fiscală , că el face muzică de dimineaţa până seara în studio. Artistul a adăugat că nu a semnat nici un contract, el fiind în firmă "doar cu numele". "Eu nu mă ocup cu nimic (în firmă, n.r.), eu sunt cu numele acolo, am finanţat, e o afacere de familie. Fratele meu e împuternicit. Nu suntem acuzaţi, suntem suspectaţi, nu suntem vinovaţi, suntem cercetaţi", a spus Randi. Oficiali din Poliţia Ilfov au declarat că atât pe numele lui Andrei Ştefan Ropcea, cât şi pe numele fratelui acestuia a fost începută urmărirea penală pentru evaziune fiscală, iar alte două persoane au fost duse la sediul instituţiei pentru audieri. Poliţiştii ilfoveni au descins marţi dimineaţă la patru adrese, două în Bucureşti, acasă la Randi şi la fratele său şi două în Otopeni, unde locuieşte contabila societăţii şi este sediul firmei administrate de Randi. Poliţia Ilfov a precizat că poliţiştii de investigare a fraudelor s-au sesizat din oficiu în luna februarie cu privire la faptul că "reprezentanţii legali ai unei societăţi comerciale, cu profil de activitate organizare de evenimente, nu ar plăti către stat impozitul pe profit şi TVA-ul aferent".

miercuri, 13 martie 2013183
Comentarii
mai mult...Monden
19 aug 00:00MondenLaura Bretan şi Ester Peony vor susține împreună un moment pe scena festivalului Cerbul de Aur 2019

Laura Bretan şi Ester Peony, rivalele finalei naționale a concursului Eurovision din acest an, vor susține împreună...75

19 aug 00:00MondenAlexandru Papadopol, sărut fierbinte în văzul tuturor cu soția unui mare actor din România91
19 aug 00:00MondenAndra şi Cătălin Măruţă şi-au distrat copiii în vacanţele din Turcia şi din Grecia82
19 aug 00:00MondenCe intervenţii estetice are Dorian Popa. De ce nu vrea să-şi opereze nasul

Dorian Popa este cu siguranță unul dintre modelele tinerilor din România, însă pentru a ajunge la acest nivel și...81

19 aug 00:00MondenA murit Mariana Zaharescu, una dintre vocile „Teleenciclopediei“. Avea 87 de ani74
19 aug 00:00MondenNebunie la petrecerea de 61 de ani a Madonnei77
19 aug 00:00MondenRăzboi al declaraţiilor între Miley Cyrus şi Liam Hemsworth după despărţirea lor

Miley Cyrus şi Liam Hemsworth anunţau sfârşitul căsniciei lor, după opt luni de căsătorie, printr-un comunicat...75

19 aug 00:00MondenNetflix va produce serialul de animaţie ''Agent King'', dedicat lui Elvis Presley71
19 aug 00:00MondenRichard Williams, creatorul personajului Roger Rabbit, a murit la 86 de ani74
17 aug 00:00MondenOana Zăvoranu ia în serios rolul din serialul Sacrificiul. Va purta pe micul ecran hainele create de ea

Oana Zăvoranu se reinventează la fiecare etapă a vieții sale, iar de această dată fanii ei vor fi șocați de cât...325

17 aug 00:00MondenRicky Dandel și-a pregătit fiul pentru „Cerbul de Aur“. Elvin va prezenta festivalul cu o blondă superbă367
17 aug 00:00MondenAlfred Hitchcock, regizorul care-şi hărţuia actriţele preferate359
Vremea
17.6°16.3° - 17.6° luni, 19 august 2019
ConstantaUmiditate: 67%
Vânt: 2.23 m/s
Presiune: 1017.26 milibari

Loto
6/495820242740
5/408132730343
joker14613283
Horoscop
mai mult...SPSportRT
19 aug 00:02SportFCSB - Poli Iași 1-2. Roș-albaștrii, patru eșecuri la rând

Pintilii, Adi Popa şi Gnohere au revenit pe teren, dar FCSB a pierdut iar - unu la doi cu Iaşi a fost a patra...103

19 aug 00:00SportSimona Halep are probleme, cu o săptămână înainte de US Open: ”Trebuie să joace cu durere”

Stere Halep, tatăl Simonei Halep (27 de ani, 4 WTA), a oferit noi detalii despre starea de sănătate a fiicei sale,...88

19 aug 00:00SportReacție fabuloasă a lui Marcel Răducanu când a ajuns în Mamaia: „De unde, domnule, atâția bani?”

Marcel Răducanu se află în vacanță în România și nu a ratat prilejul de a se bucura de câteva zile de plajă...126

19 aug 00:00SportPușcaș a impresionat Marea Britanie! BBC și Sky Sports îl laudă pe atacant după „dubla” de excepție: „Calitatea românului este evidentă” / „Ce finalizare!”

George Pușcaș a reușit o „dublă” pentru Reading în prima repriză a meciului împotriva celor de la Cardiff,...83

Local
19 aug 01:43LocalA intrat cu mașina în copac din cauza vitezei. Șoferul era BĂUT

A intrat cu mașina în copac! În seara zilei de 17.08.2019, un bărbat în vârstă de 41 ani din județul Buzău, în...689

19 aug 00:14LocalHALUCINANT! Pacienții UCIȘI cu bestilitate la un spital de Psihiatrie din Buzău

Un bărbat în sevraj etilic a ucis patru pacienți și a rănit alți pacienți, din care trei sunt în comă....516

19 aug 01:43LocalRazii ale poliștilor rutieri pe drumurile constănțene

Polițiștii rutieri continuă să fie cu ochii pe șoferii care încalcă legea. Astfel, sâmbătă, 17 august, au fost...586

17 aug 00:00LocalIată formularele tipizate pe care Direcţia de Evidenţa Populaţiei vi le poate pune la dispoziţie!

Direcţia Generală de Evidenţă a Populaţiei Constanţa vă pune la dispoziţie o serie de formulare tipizate...337

19 aug 00:51LocalNemulțumirile turiștilor au luat sfârșit? ABADL susține că a strâns TONE de ALGE!

Tot mai mulți turiști s-au arătat nemulțumiți de faptul că apa mării de pe litoralul românesc este plină de...1599

19 aug 00:43LocalRAZIE: şofer DROGAT cu metamfetamină şi cocaină!

Razie de proporţii pe străzile din Constanţa şi în Mamaia, vineri noaptea! Filtrele Poliţiei Rutiere au tras pe...2326

17 aug 00:00LocalAccidente de muncă pe bandă rulantă, la Constanța!

Accidentele la locul de muncă pot apărea pe neașteptate și pot fi mai mult sau mai puțin grave. Un asemenea...503

17 aug 00:00LocalInformaţii cu privire la documentele de stare civilă: Transcrierea certificatelor de stare civilă emise de autoritățile străine

Actele de stare civilă ale cetăţenilor români, întocmite de autorităţile străine, au putere doveditoare în...365

17 aug 02:05LocalAccident rutier la Herghelia Mangalia

Un accident rutier a avut loc vineri, pe DN 39, în zona Hergheliei, acolo unde frecvent au loc astfel de evenimente....936

17 aug 01:44LocalIntervenție în zona Far: un client turmentat s-a dat în stambă!

Polițiștii din cadrul Secției 5 au intervenit, vineri, 16 august, la un local din zona Far a municipiului Constanța....1326

Politică
17 aug 00:00PoliticăPrimăria Năvodari oferă pensionarilor din Năvodari posibilitatea de a comunica și a socializa

Primăria Năvodari, prin Direcția de Asistență Socială, oferă pensionarilor din Năvodari posibilitatea de a...339

17 aug 02:05PoliticăVictor Ponta, atac la Mihai Fifor: M-am înșelat în privința lui

Liderul Pro România, Victor Ponta, susține că ministrul de Interne, Mihai Fifor, în loc să stea la Ministerul de...711

17 aug 02:06PoliticăAEP: Aproape 9.000 de români din străinătate, înregistraţi pentru votul prin corespondenţă

Aproape 9.000 de români din străinătate s-au înscris pentru votul prin corespondenţă prin portalul...318

17 aug 02:02PoliticăEugen Teodorovici, propunere inedită: absolvenții de facultăți economice, angajați automat în ANAF

Ministrul Finanţelor Publice, Eugen Teodorovici, a declarat vineri că a propus angajarea fără concurs la Agenţia...803

17 aug 02:03PoliticăViorica Dăncilă, mesaj de ULTIMĂ ORĂ pentru Tăriceanu, după ce ALDE a dat PSD un ultimatum

Premierul Viorica Dăncilă a declarat că ALDE nu a dat niciun ultimatum PSD și că în Guvern va avea loc o...770

17 aug 02:03PoliticăPremierul a găsit un înlocuitor pentru postul vacant lăsat de Ecaterina Andronescu: Varianta prim-ministrului pentru Educație

Premierul Viorica Dăncilă e în căutarea unui ministru al Educației, după ce a demis-o pe Ecaterina Andronescu,...1078

17 aug 02:03PoliticăPMP își alege candidatul la prezidențiale: filialele au început să-și anunțe favoriții

O parte din filialele PMP au început să-și stabilească favoritul pentru alegerile prezidențiale. Prima organizație...584

16 aug 00:00PoliticăDăncilă: PSD trebuie să aibă candidat la prezidenţiale

Premierul şi liderul PSD, Viorica Dăncilă, a declarat miercuri, la Fălticeni, că formaţiunea sa, care a urcat în...436

16 aug 00:00PoliticăMinistrul Leş: Nu se poate vorbi despre securitate la Marea Neagră fără o relaţie transatlantică solidă

Ministrul Apărării Naţionale, Gabriel Leş, a declarat joi că regiunea Mării Negre, "un spaţiu care se afirma ca...405

16 aug 00:00PoliticăIohannis: Pentru descurajarea actelor ostile în regiunea Mării Negre, este nevoie în continuare de o abordare cuprinzătoare, coerentă şi coordonată

Preşedintele Klaus Iohannis a declarat joi că, pentru descurajarea actelor ostile în regiunea Mării Negre, este...376

Mapamond
19 aug 00:00MapamondActorul american Peter Fonda a murit la vârsta de 79 de ani

Actorul Peter Fonda, devenit celebru cu rolul din filmul "Easy Rider", fiul lui Henry Fonda şi fratele lui Jane Fonda,...70

19 aug 00:00MapamondSUA au alocat fonduri pentru dezvoltarea rachetelor cu un an înainte de a se retrage din Tratatul INF

Rusia nu a refuzat niciodată să discute cu SUA despre Tratatul privind Forţele Nucleare Intermediare (INF), a...72

19 aug 00:00MapamondItalia - migranţi: Salvini lasă 27 de minori să debarce în Lampedusa

Ministrul de interne italian şi lider al extremei drepte, Matteo Salvini, a acceptat împotriva voinţei sale...70

19 aug 00:00MapamondSpania: Barcelona a comemorat victimelor atacului de pe La Rambla de acum doi ani

Oraşul Barcelona a comemorat sâmbătă victimele atacului terorist comis în urmă cu exact doi ani pe artera...70

19 aug 00:00MapamondMarea Britanie riscă să se confrunte cu penurii de alimente, combustibil şi medicamente în caz de Brexit fără acord

Marea Britanie se va confrunta cu penurii de combustibil, alimente şi medicamente dacă părăseşte Uniunea Europeană...82

19 aug 00:00MapamondMăcel la Kabul: Statul Islamic revendică atentatul soldat cu 63 de morţi în capitala afgană

Gruparea jihadistă Statul Islamic a revendicat duminică atentatul comis de un atacator sinucigaş, soldat cu 63 de...73

19 aug 00:00MapamondSUA: Mii de pasageri întârziaţi în aeroporturi de o defecţiune la nivel naţional a sistemelor Agenţiei de protecţie a frontierelor

Mii de călători din aeroporturile americane s-au confruntat vineri cu întârzieri din cauza unei defecţiuni la nivel...73

19 aug 00:00MapamondBulgaria: 75 kg de cocaină, descoperite în cutii cu banane într-un depozit din Burgas

Şaptezeci şi cinci de kg de cocaină, cu o valoare de peste 5 milioane de leva (2,5 milioane de euro) pe piaţa...73

19 aug 00:00MapamondAfganistan: Un atentator sinucigaş a omorât 63 de persoane la o nuntă în Kabul

În timp ce populaţia speră într-un acord iminent între talibani şi SUA, un atentat sinucigaş, nerevendicat, a...73

19 aug 00:00MapamondRepublica Moldova: Un om de afaceri apropiat de Vlad Plahotniuc s-a împușcat în cap

Omul de afaceri Iurii Luncașu, persoană de încredere a politicianului moldovean Vlad Plahotniuc, și-a pierdut viața...74

Sănătate
15 aug 13:33SănătateSpitalul Județean Constanța asigură asistenţa medicală de urgenţă în minivacanța de Sfânta Maria

Conducerea Spitalulului Clinic Județean de Urgență "Sf. Apostol Andrei" Constanța informează pacienții că, în...582

8 aug 02:33SănătateINSP: 7 cazuri de infecţie cu virusul West Nile

Numărul persoanelor care au fost infectate cu virusul West Nile de la începutul perioadei de raportări (3 iunie) a...656

6 aug 03:50SănătateCNAS: Platforma Informatică a Asigurărilor de Sănătate a fost repusă în funcţiune

Casa Naţională de Asigurări de Sănătate anunţă că, începând de marţi, Platforma Informatică a Asigurărilor...975

5 aug 10:31SănătateO NOUĂ METODĂ DE SLĂBIT: hipnoza! Bani grei în schimbul unor iluzii?

Tot mai mulți oameni apelează la diferite metode pentru slăbit. Suntem destul de preocupați de felul în care...853

1 aug 03:17SănătateEpidemie de OBEZITATE INFANTILĂ în România!

Asociația Pro Consumatori membră a Organizației Europene a Consumatorilor a analizat 32 de produse din lapte...888

30 iul 00:58SănătateMinistrul Sănătăţii, pe litoral: 'Direcţia de Sănătate Publică a suspendat activitatea pe 2 plaje'. Ce spune Pintea despre Spitalul Judeţean!

Ministrul Sănătăţii, Sorina Pintea, se află la Constanţa, la o întâlnire cu reprezentanţii Direcţiei de...3929

25 iul 03:29SănătateDOTĂRI la Spitalul Hârșova: echipamente și mobilier medical!

Spitalul Orășenesc Hârșova s-a înnoit: la începutul acestei săptămâni, reprezentanții unității spitalicești...1273

25 iul 01:18SănătateMedicii de pe Secția Chirurgie OMF vor face de gardă la domiciliu!

Consilierii județeni au aprobat, în ședința Consiliului Județean Constanța de miercuri, 24 iulie a.c.,...1143

24 iul 03:18SănătatePremierul l-a demis pe şeful CNAS

Premierul Viorica Dăncilă l-a demis marţi pe şeful Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate, Răzvan...1009

18 iul 00:17SănătateCabinete medicale noi, la Spitalul Municipal Mangalia

La unitatea sanitară din Mangalia s-au înființat, recent, mai multe cabinete medicale și săli de tratament în...1644