REPLICA ONLINE CONSTANTA

20.4° Constanța Joi, 28 Mar. 2024
Anul XX Nr. 6682
20.4° Constanța Joi, 28 Martie 2024 Anul XX Nr. 6682
 

Fraţii Mazăre, în faţa judecătorilor de la ÎCCJ! Fugarul Schwartzenberg, admis ca martor

Fraţii Mazăre, în faţa judecătorilor de la ÎCCJ! Fugarul Schwartzenberg, admis ca martor

Replica API 15 noiembrie 2016 | 00:21 111

Dosarul „Mita pentru cartierul Henri Coandă”

Dosarul „Mita pentru cartierul Henri Coandă”

Radu Mazăre

Un nou termen a avut loc în dosarul în care fostul primar al Constanţei, Radu Mazăre, şi fratele său, Alexandru, sunt acuzaţi de fapte de corupţie alături de afaceristul Avraham Morgenstern. Astfel, pe 14 noiembrie, aceştia au fost prezenţi la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie. De menţionat este şi faptul că omul de afaceri Elan Schwartzenberg a fost admis ca martor în dosarul 1409/1/2016. Acesta este dat în urmărire, pe numele său fiind emis un mandat de arestare.

Amintim că procurorii din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie – Secţia de combatere a infracţiunilor conexe infracţiunilor de corupţie au dispus trimiterea în judecată, sub control judiciar, a inculpatului Radu Ştefan Mazăre, la data comiterii faptelor primar al municipiului Constanţa, cu privire la săvârşirea unei infracţiunilor de: luare de mită, fals în declaraţii (3 infracţiuni) şi în stare de libertate, a inculpaţilor, Alexandru Mazăre, senator în Parlamentul României, cu privire la săvârşirea unei infracţiunilor de: complicitate la luare de mită; fals în declaraţii (3 infracţiuni), Avraham Morgenstern, om de afaceri, cu privire la săvârşirea infracţiunii de dare de mită.

Mazăre e acuzat că a a lansat, la începutul anului 2011, programul de construire locuinţe modulare grupate în Campusul Social „Henri Coandă”. Pe fondul demarării acestui proiect, inculpatul Morgenstern Avraham, în calitate de reprezentant al unei societăţi comerciale, a dorit să îşi asigure câştigarea licitaţiei ce urma să fie organizată. Astfel, în cursul anului 2011, omul de afaceri i-a remis primarului municipiului Constanţa, Mazăre Radu Ştefan, suma totală de 175.000 de euro, pentru ca acesta să-i faciliteze câştigarea licitaţiei ce avea ca obiect contractul de construire a campusului social, în valoare de 40.964.030 lei fără TVA (circa 10 milioane de euro).

Precizăm că din suma totală de 175.000 de euro, 95.000 de euro au fost transferați către contul personal al primarului Mazăre Radu Ștefan și 80.000 de euro către contul pus la dispoziție de fratele său Mazăre Alexandru, ambele fiind deschise la o bancă din Israel. Banii, primiți în mai multe tranșe, au urmat un circuit ascuns, prin intermediul unor conturi aparținând unor societăți off shore, conturi deschise la bănci din străinătate.

Liliana CHIRU

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere

REPLICA

LOTO

6/49
28291833747
5/49
102511321216
joker
2832645102