REPLICA ONLINE CONSTANTA

10.5° Constanța Sâm., 20 Apr. 2024
Anul XX Nr. 6705
10.5° Constanța Sâmbătă, 20 Aprilie 2024 Anul XX Nr. 6705
 

FRĂȚILĂ, PREȘEDINTELE CONSILIULUI de ADMINISTRAȚIE și la THR MAREA NEAGRĂ

FRĂȚILĂ, PREȘEDINTELE CONSILIULUI de ADMINISTRAȚIE și la THR MAREA NEAGRĂ

Replica API 12 august 2020 | 17:20 3598

Preşedintele Asociației Constructorilor și Investitorilor Dobrogea, Constantin Frăţilă, în conducerea THR Marea Neagră! SIF Transilvania, ce deține 77,71% din acțiunile societății THR Marea Neagră, a solicitat convocarea acționarilor THR pentru schimbarea managementului societății. Cererea vine pe fondul modificărilor recente de la conducerea SIF, de unde a fost îndepărtat Mihai Fercală, în locul lui fiind alesMarius Adrian Moldovan. Astfel, Adunarea Generală Extraordinară a Acționarilor societății T.H.R Marea Neagra S.A Mangalia s-a întrunit în data de 11.08.2020 în ședință, ocazie cu care a adoptat modificarea formei de administrare a societății din sistem dualist de administrare în sistem unitar de administrare. De asemenea, s-a aprobat noul Act Constitutiv al societății în care sunt prevăzute modificările aduse vechiului act constitutiv.

Tot în ședința din 11 august, acţionarii THR Marea Neagră au ales un nou Consiliu de Administraţie, al cărui președinte este omul de afaceri constănțean Constantin Frățilă.

Componența Consiliului de Administrație al THR Marea Neagră

Consiliu de Administrație, mandatat pentru 2 ani, mai are în componență următorii: Gib Tony Cristian Răduță, Vicepreședinte al Consiliului de Administrație, Diana Vereș, membru al Consiliului de Administrație, Mailat Dinu Șerban, membru al Consiliului de Administrație, Marin Șerban Valentin, membru al Consiliului de Administrație. În aceeași zi, Consiliului de Administrație a decis numirea lui Bogdan Nicolae Roșu în funcția de director general adjunct.

Frățilă, numit recent și în conducerea Aro Palace SA

Reamintim că Frățilă a fost ales recent, și în conducerea SC Aro Palace SA Braşov, înlocuindu-l pe Mihai Fercală. Frăţilă este şi acționar la SIF Transilvania.

Despre THR Marea Neagră

T.H.R. Marea Neagră este o societate pe acțiuni rezultată din fuziunea prin absorbție de către SC Eforie SA a patru mari societăți de turism de pe litoralul românesc: S.C. Carmen Silva S.A., S.C. Miorița Estival S.A., S.C. Venus S.A., S.C. Saturn S.A. Procesul de fuziune s-a încheiat la data de 03.06.2004, iar în luna ianuarie a anului 2005 compania și-a schimbat denumirea în “Turism, Hoteluri, Restaurante Marea Neagră”. Principalul obiect de activitate al societății îl reprezintă: prestările de servicii turistice, unitățile administrate fiind clasificate la 4 stele, 3 stele și 2 stele.

Societatea dispune de spații de cazare și alimentație publică în Eforie Nord, Venus și Saturn, însumând 4.800 locuri de cazare. Sfera serviciilor oferite de societate se completează prin oferta de tratament în stațiunea Saturn, în cadrul complexelor hoteliere de 3 stele “Balada”, “Hora” și “Sirena”. Compania oferă şi servicii de agrement în locațiile “Aqua Park Balada” și “Aqua Park Cleopatra” situate tot în stațiunea Saturn, dar şi în cadrul complexului hotelier “Raluca” din Venus și a complexului hotelier “Bran-Brad-Bega” din Eforie Nord.

Mirela PASCAL

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere
Un escroc a fost toata viata. Astia ajung pe functii in Romania. Cu dosarul in care a devalizat COMCM-ul , ala cu facturi false, cu Sibisanu, ce mai e? Care a fost spaga la Teodor Nita ca sa-l inchida? Se vorbea de un milion de euro...Gunoaielor...
0
0

REPLICA

LOTO

6/49
271241102118
5/49
123724351130
joker
42644172614