REPLICA ONLINE CONSTANTA

12.5° Constanța Vin., 19 Apr. 2024
Anul XX Nr. 6704
12.5° Constanța Vineri, 19 Aprilie 2024 Anul XX Nr. 6704
 

FRĂŢILĂ va CONSTRUI, prin Confort Urban, APARTAMENTE pentru TINERI, cu plata în RATE

FRĂŢILĂ va CONSTRUI, prin Confort Urban, APARTAMENTE pentru TINERI, cu plata în RATE

Replica API 14 septembrie 2020 | 00:10 6684

Aşa ceva, niciun candidat nu a făcut! Constantin Frățilă, candidat la Primăria Constanța din partea Partidului Lege și Ordine, oferă o garsonieră celor care merg la vot. Însă, nu oricum şi nu oricui! Să faceţi dovada că aţi participat la vot, nu contează cu cine votați, şi să prezentaţi pliantul cu programul electoral LORD și buletinul de identitate care atesta că s-a prezentat la vot. Şi asta nu este tot! Candidatul va construi, prin societatea primăriei, un campus pentru tineri, cu maxim 600 de euro m.p..

Ce trebuie să faceţi ca să câştigaţi garsoniera!

„Subscrisa, SCUT SA Constanţa, cu sediul în Constanţa, legal reprezentată de Preşedinte Director General Constantin Frăţilă vă anunţă pe această cale că va promova ca acţiune civică pentru constănţeni, precum şi ca mijloc de reclamă comercială aferentă Complexului Rezidenţial Maria Elena care va fi construit în Constanţa strada Baba Novac 169, următoarele: Oferă şansa de a câştiga o garsonieră în complexul sus menţionat pentru toţi cei care îşi vor îndeplini datoria civică de a merge la vot în data de 27 septembrie 2020. Pentru validarea câştigătorului marelui premiu este nevoie de prezentarea Cărţii de Identitate care să demonstreze prezenţa la vot în data de 27 septembrie 2020 precum şi a pliantului de prezentarea a Preşedintelui Director General al SC SCUT SA, Constantin Frăţilă.”, este anunțul oficial. âștigătorul va fi determinat prin tragere la sorți. Trebuie să aveți pliantul, pentru a ști dacă ați câștigat.

Va construi, cu societatea primăriei, un cartier al tinerilor

Constantin Frăţilă are în plan să construiască locuinţe, prin societatea primăriei, Confort Urban, cu plata în rate. Vorbim despre un adevărat cartier pentru tineri, în cadrul căruia sunt incluse locuri de joc, un after school, o biserică, dar şi spaţii comerciale. „Confort Urban este al primăriei. Locuinţele se vor construi de către primarie, prin societatea proprie, Confort Urban. De ce? Pentru că este o societate care face lucrări de construcţii, ca are specialişti angajati, care ştiu ce au de făcut, stiu meserie, dar care trebuie coordonaţi. Nu e suficient să stie meserie. Pentru proiectul acesta ar mai trebui angajati 30,40 de oameni”, a declarat, pentru Replica, iniţiatorul proiectului ce se regăseşte în programul său electoral, Constantin Frăţilă.

Ce prevede, mai exact, campusul tinerilor!

Constantin Frăţilă ştie perfect ce are de făcut, îl recomandă experienţa, în primul rând. Pentru cei care nu ştiu, acesta şi-a adus peste 20 % din aport şi la construcţia blocurilor de pe Baba Novac. „Proiectul va fi un campus al tinerilor din Constanţa cu 2400 de apartamente. Va deveni un oraş cu până la 10 000 locuitori, este un campus, ca şi un mic orăşel. Va avea in interiorul lui şcoli, grădiniţe, after school, complexe comerciale, farmacii şi chiar şi o biserică, pentru că, fără credinţă, nimic nu putem face”, a mai explicat candidatul LORD la Primăria Constanţa.

Preţuri incredibile de mici!

Preţul unei locuinţe va fi de maxim 600 de euro pe mp, anunţă Constantin Frăţilă. Şi tot el va acorda sprijinul necesar viitorilor proprietari în vederea contractării unui credit pentru achiziţia locuinţei. „Voi asigura inclusiv contractarea de credite prin aducerea în proiect a unor bănci comerciale şi voi garanta prin municipalitate aceste imprumuturi”, spune Frăţilă.

De ce Constantin Frăţilă? „De ce am aşa ceva în program? Pentru că sunt sunt singurul care am experienţa şi experienţa necesară, pentru că 25 % din aşa zisul cartier al lui Mazare a fost realizat de mine, pe banii mei, nu ai primăriei, şi pentru că stiu cum se va face, de la săpătură până la finanţare”, a conchis candidatul.

Mirela PASCAL

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere

REPLICA

LOTO

6/49
271241102118
5/49
123724351130
joker
42644172614