REPLICA ONLINE CONSTANTA

13.4° Constanța Joi, 25 Apr. 2024
Anul XX Nr. 6710
13.4° Constanța Joi, 25 Aprilie 2024 Anul XX Nr. 6710
 

FRF a încheiat anul 2018 cu o pierdere de 820.000 de euro

FRF a încheiat anul 2018 cu o pierdere de 820.000 de euro

Replica API 18 aprilie 2019 | 00:00 404

Federaţia Română de Fotbal a încheiat anul financiar 2018 cu o pierdere de 820.000 de euro, dar preşedintele FRF, Răzvan Burleanu, a precizat că suma va fi recuperată în acest an.

"Când vorbim de partea financiară, trebuie precizat că în primul rând Federaţia Română de Fotbal este o organizaţie nonprofit care nu urmăreşte realizarea profiturilor, ci pur şi simplu dezvoltarea fotbalului în România. Obiectivul nostru nu este să avem un profit sau un excedent financiar, ci să încercăm să rezolvăm problemele din fotbalul românesc. Un alt aspect pe care l-am văzut dezbătut în ultimul timp este legat de disponibilul de cash pe care îl avem la nivelul federaţiei. 2018 a reprezentată încheierea unui ciclu financiar, astfel încât nu am dorit să fim forţaţi de o încheiere mai bună pentru că aţi văzut că avem o pierdere pe 2018 de 800.000 de euro (820.000 euro, potrivit cifrelor prezentate, n. red.), o pierdere pe care o vom recupera în 2019. Mai ales că veniturile prognozate pe 2019 vor creşte cu 1,3-1,4 milioane de euro. Cum facem acest lucru, pur şi simplu ne-am asumat că încheiem contractele de sponsorizare pentru începutul acestui an astfel încât să ne facem toate negocierile din piaţă într-un mod echitabil şi acest lucru se vede deja în cifrele înregistrate. Orice contract de sponsorizare înregistrat de Federaţia Română de Fotbal constituie o creştere', a declarat Burleanu la finalul Adunării Generale a Federaţiei Române de Fotbal.

Oficialul FRF a precizat că o mare parte din banii cheltuiţi sunt pentru competiţiile pentru copii şi juniori.

"Numărul angajaţilor Federaţiei Române de Fotbal a crescut comparativ cu industria media, unde numărul angajaţilor a scăzut în această perioadă de timp. Asta ar trebui să ne bucure, pentru că creăm locuri de muncă", a mai spus Răzvan Burleanu.

sursa: agerpres.ro

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere

REPLICA

LOTO

6/49
471728292640
5/49
9192143025
joker
26141111218