REPLICA ONLINE CONSTANTA

12.5° Constanța Vin., 19 Apr. 2024
Anul XX Nr. 6704
12.5° Constanța Vineri, 19 Aprilie 2024 Anul XX Nr. 6704
 

Fumatul ar putea fi interzis în maşinile personale în care se află minori sau femei insărcinate

Fumatul ar putea fi interzis în maşinile personale în care se află minori sau femei insărcinate

Replica API 21 septembrie 2016 | 01:17 143

Fumatul rămâne un subiect controversat în rândul românilor, atât fumătorilor cât şi în rândul celor care nu fumează. Practicarea acestuia în spaţiile închise, în spaţiile alcătuite din 2 pereţi şi un tavan este în continuare interzisă, în ciuda amendamentelor adoptate de Senat. În curând, aprinderea ţigărilor în spaţiile private, în maşinile personale, în care se află cel puţin un minor sau o femeie insărcinată, ar putea fi strict interzisă. Prevederile sunt incluse în amendamentele admise de Comisia pentru buget finanţe şi bănci a Camerei Deputaţilor, mai exact în momentul acordării avizului favorabil proiecului de Lege care priveşte stabilirea condiţiilor pentru fabricarea, prezentarea, precum şi vânzarea produselor din tutun şi a produselor conexe - nu interzicerea fumatului - dar şi modificarea Legii nr. 349/2002. Deputatul PSD, Aurelia Cristea, este cea care a propus şi iniţiat amendamentele ce au înăsprit legea antifumat, începând încă din anul 2015.

“Se interzice fumatul în toate spațiile publice închise, spațiile de la locul de muncă, mijloacele de transport în comun, locurile de joacă pentru copii, precum și în autovehiculele în care se află minori sau femei însărcinate”, se precizează în amendamentul admis de către Comisie, dat publicității. Totodată, deputatul Andreea Paul, membru în comisia de buget finanțe – bănci, a declarat cu privire la acest subiect că „dacă Directiva tutunului nu se aprobă în prima parte a acestei sesiuni legislative, se pune în pericol toată structura pe care e construit bugetul anului viitor. Riscăm să pierdem un miliard de lei pe lună în primele trei luni din 2017”, scrie Romaniatv.ro. Astfel că, art. 49 privind Protecția copiilor și a tinerilor, s-ar putea completa cu încă un alineat – 6 - în favoarea minorilor și a fătului, în condițiile în care aceștia se află în imposibilitatea de a se apăra în fața acestei agresiuni, fiind o datorie morală și legală a adulților de a-i proteja.

Paula SOLOMON

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere

REPLICA

LOTO

6/49
271241102118
5/49
123724351130
joker
42644172614