REPLICA ONLINE CONSTANTA

11.9° Constanța Vin., 19 Apr. 2024
Anul XX Nr. 6704
11.9° Constanța Vineri, 19 Aprilie 2024 Anul XX Nr. 6704
 

Funcţionarii din administraţiile locale solicită creşterea salariilor şi ameninţă cu pichetarea Guvernului

Funcţionarii din administraţiile locale solicită creşterea salariilor şi ameninţă cu pichetarea Guvernului

Replica API 31 iulie 2014 | 00:00 150

Cartel ALFA bate cu pumnul în masă:

Cartel ALFA bate cu pumnul în masă:

Sindicatele din administraţia publică locală din cadrul Federaţiei Naţionale a Sindicatelor din Administraţie, afiliate la Confederaţia Sindicală "Cartel ALFA", filiala Constanţa, au organizat, miercuri, o conferinţă, în cadrul căreia au tras un semnal de alarmă în privinţa sistemului de salarizare din administraţia publică locală. Potrivit preşedintelui, Ion Caraignat, nemulţumirile provin de la aplicarea inconsecventă a legii 284/2010, privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice. "În condiţiile în care, în decursul anului 2014, pentru anumiţi bugetari, s-au găsit anumite posibilităţi, pentru cei din Învăţământ, din Sănătate sau la Interne, plata orelor suplimentare, dorim ca şi pentru colegii din administraţia publică locală să se găsească o soluţie. Soluţia pe care noi o propunem este aplicarea legii 284 în regim de urgenţă, ca toţi lucrătorii din aceste instituţii să beneficieze de o creştere salarială", a explicat Caraignat, care a ameninţat că revendicările vor căpăta un ton mai vehement, mai ales în contextul în care ministerele evită să dialogheze cu sindicaliştii. "Deja, au trecut trei, patru sau cinci luni, de când sesizăm toate instituţiile statului, în sensul că la 23 martie a.c. transmiteam un document comun, cu Asociaţia Comunelor, pentru care nu am primit nici un răspuns. Doar de la ministerul Muncii a venit un răspuns evaziv, în care doamna ministru spune că în condiţiile în care va creşte productivitatea şi economia României, poate va găsi soluţii şi pentru dumneavoastră. De asemenea, am depus un document în 6 iunie a.c., Prefectura Constanţa a trimis către Guvernul român şi la alte instituţii. Nu am primit nici până astăzi un răspuns. În sensul ăsta, Federaţia şi lucrătorii din administraţia publică locală au hotărât astăzi, în cele câteva oraşe din România, în acelaşi timp, că dacă nici acum colegii din administraţia publică nu vor fi auziţi, vor fi stabilite acţiuni de protest, începând cu luna septembrie. Dacă după acţiunea din septembrie iarăşi nu vom fi chemaţi la dialog şi să convenim asupra unor creşteri salariale, Federaţia anunţă că vor picheta Guvernul României, începând cu luna octombrie, până la alegerile prezidenţiale", a precizat Caraignat. Pe de altă parte, "Cartel ALFA" solicită aplicarea în totalitate a revendicărilor şi pentru funcţionarii Poliţiei Locale şi, totodată, modificarea Legii Dialogului Social. De asemenea, Caraignat a atras atenţia şi asupra dezastrului social care se conturează pentru viitorii pensionari. "O altă revendicare este modificarea Legii Dialogului Social, care a adus numai deservicii în legislaţia muncii. Nu se mai pot încheia contracte colective de muncă, nu se mai pot încheia acorduri colective de muncă. Foarte greu se stabilesc ramurile de activitate. (...) Zilnic, urmărim ieşirea colegilor la pensie, vreau să spun că majoritatea ies cu pensii sociale. Pensia socială, de 350 - 400 de lei, prin faptul că punctul de pensie, prin apariţia legii 260, se raportează la salariul mediu brut pe economie, fiind de 2.300 de lei. Cine are o pensie de 2.300 de lei primeşte o pensie de 790 de lei, gândiţi-vă ce pensie va primi acel coleg care primeşte astăzi 700 - 800 de lei sau, aşa cum vedeam astăzi aici, sunt funcţionari publici care primesc acelaşi salariu cu al femeii de serviciu. E o situaţie socială care cred că, nu în mult timp, este în derivă, în picaj", a explicat Caraignat. Acţiunea de miercuri s-a desfăşurat în alte şapte mari oraşe ale ţării, concomitent.

Marius Florian VASILE

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere

REPLICA

LOTO

6/49
271241102118
5/49
123724351130
joker
42644172614