REPLICA ONLINE CONSTANTA

11.4° Constanța Joi, 25 Apr. 2024
Anul XX Nr. 6710
11.4° Constanța Joi, 25 Aprilie 2024 Anul XX Nr. 6710
 

Gabi Monea, propunerea PNL Constanţa pentru şefia Radionav

Gabi Monea, propunerea PNL Constanţa pentru şefia Radionav

Replica API 22 iulie 2013 | 00:00 467

Biroul Politic Judeţean al PNL Constanţa a votat, sâmbătă, pe cine susţine pentru funcţia de director al Radionav (Compania Naţională de Radiocomunicaţii Navale), post deţinut interimar în momentul de faţă de Marius Zăgăneanu. Ei bine, liberalii au decis că pentru conducerea Radionav cel mai potrivit este Gabi Monea. Tot sâmbătă, liberalii au supus votului şi propunerea lor pentru funcţia de director al Autorităţii Navale Române: Andrei Mihai, fost director al Petromin. A fost singura propunere, deşi, la un moment dat, se vehicula că postul ar urma să îi revină, din nou, lui Andrian Mihei. Sau, cel puţin aşa îşi dorea acesta. Revenind la Radionav, amintim că postul de director al instituţiei a devenit vacant odată cu decesul lui Lucian Lotreanu, în data de 8 iulie. De altfel, la şedinţa PNL Constanţa de sâmbătă, în afară de Gabi Monea, o altă propunere pentru postul de director Radionav a fost fiul regretatului Lucian Lotreanu. Tot ca propunere, a fost avansat şi numele lui Valentin Breha. Dintre cei trei, Monea a fost votat în unanimitate, urmând ca propunerea asupra căreia au convenit liberalii constănţeni să fie înaintată Ministerului Transporturilor.

Alexandra ANTON

Citeşte despre Gabi Monea şi:

http://www.replicaonline.ro/armata-ii-da-onorul-consilierului-judetean-pnl-monea-prin-contracte-de-miliarde-39536/

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere

REPLICA

LOTO

6/49
471728292640
5/49
9192143025
joker
26141111218