REPLICA ONLINE CONSTANTA

13.4° Constanța Joi, 25 Apr. 2024
Anul XX Nr. 6710
13.4° Constanța Joi, 25 Aprilie 2024 Anul XX Nr. 6710
 

Gala BAFTA TV Awards va avea loc pe 31 iulie, într-un format care va respecta distanţarea socială

Gala BAFTA TV Awards va avea loc pe 31 iulie, într-un format care va respecta distanţarea socială

Replica API 30 mai 2020 | 00:00 918

Ediţia din acest an a galei BAFTA TV Awards va fi organizată cu uşile închise şi fără participarea artiştilor premiaţi pe 31 iulie, după ce a fost iniţial amânată din cauza pandemiei de COVID-19, informează vineri BBC.com, citat de Agerpres.

Sursa foto: BAFTA / Facebook

Aceste trofee sunt de regulă atribuite în fiecare an în cadrul unei ceremonii spectaculoase, la care participă cele mai importante vedete din industria de televiziune din Marea Britanie.

Însă în acest an, Richard Ayoade va prezenta o ediţie specială a acestei gale, organizată într-un studio TV închis pentru public, iar câştigătorii vor rosti discursurile de acceptare a premiilor într-un format virtual.

Iniţial, BAFTA TV Awards trebuia să aibă loc pe 17 mai, dar evenimentul a fost amânat şi va fi organizat în cele din urmă pe 31 iulie, urmând să fie difuzat de BBC One.

Nominalizările vor fi anunţate joia viitoare, pe 4 iunie.

BAFTA Craft Awards, o gală care acordă premii tehnice, va fi difuzată prin streaming pe 17 iulie şi va fi găzduită de actorul de comedie Stephen Mangan.

Multe dintre galele majore din acest an care recompensează producţii cinematografice sau de televiziune - inclusiv galele Oscar, BAFTA şi National Television Awards - au avut loc înainte de izbucnirea pandemiei de COVID-19.

Altele au fost organizate apoi în spatele uşilor închise - fără prezenţa fizică a artiştilor premiaţi şi fără spectatori.

În martie, serialul "Fleabag" a câştigat două premii într-un format insolit al galei Royal Television Society Programme Awards, iar Dara O'Brian a prezentat de la domiciliul său, printr-un streaming video, ediţia din acest an a galei Bafta Games Awards, în luna aprilie.

Alte evenimente cultural-artistice au ales, fie să îşi anuleze ediţiile din 2020, fie să adopte formate speciale de organizare.

În această săptămână, administratorii muzeului Tate Britain au anunţat că Premiul Turner, cea mai prestigioasă distincţie britanică din universul artei contemporane, nu va mai fi atribuit în acest an din cauza pandemiei de COVID-19 şi va fi înlocuit cu 10 burse artistice.

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere

REPLICA

LOTO

6/49
471728292640
5/49
9192143025
joker
26141111218