REPLICA ONLINE CONSTANTA

11.4° Constanța Mar., 23 Apr. 2024
Anul XX Nr. 6708
11.4° Constanța Marți, 23 Aprilie 2024 Anul XX Nr. 6708
 

Gazprom a reluat ideea unui „mini South Stream“ în Balcani

Gazprom a reluat ideea unui „mini South Stream“ în Balcani

Replica API 8 iulie 2017 | 00:00 279

Grupul rus Gazprom a semnat acorduri cu Bulgaria, Serbia și Ungaria pentru a dezvolta un gazoduct care să livreze în Balcani gaze naturale rusești ajunse în Turcia prin conducta Turkish Stream, ceea ce înseamnă practic o reluare a proiectului South Stream abandonat, dar de data aceasta cu o capacitate mai mică, informează un articol publicat vineri în cotidianul rus Kommersant, conform agerpres.ro.

Publicația menționată precizează că Gazprom și guvernul ungar au semnat o "foaie de parcurs" pentru dezvoltarea sistemului național de transport al gazelor naturale, iar documente similare au fost semnate în luna iunie cu Bulgaria și Serbia. Ministrul ungar de Externe, Peter Szijjarto a anunțat că documentul prevede livrarea a opt miliarde metri cubi de gaze naturale provenite de la Turkish Stream via Serbia.

"Ruta Bulgaria-Serbia-Ungaria reprezintă, de fapt, o reluare a traseului de bază al conductei South Stream, care a fost abandonat în luna decembrie 2013 din cauza poziției Bulgariei și a presiunilor venite de la Bruxelles", susține Kommersant.

Potrivit publicației ruse, diferența față de proiectul original este că de data aceasta conducta nu va trece direct prin Marea Neagră între Rusia și Bulgaria, ci prin Turcia. "În plus, doar una dintre cele două conducte care formează Turkish Stream, adică o capacitate de 15,75 miliarde metri cubi de gaze naturale, va merge spre Balcani, cu 25% mai puțin decât capacitatea South Stream," susține Kommersant.

Publicația menționată avertizează însă că, deși o astfel de opțiune ar permite Gazprom să aprovizioneze cu gaze naturale statele din Balcani, grupul rus nu poate construi simultan cea de a doua conductă a Turkish Stream și conducta Poseidon care ar urma să aprovizioneze cu gaze sudul Italiei.

În prezent, Ungaria și Serbia pot fi aprovizionate cu gaze rusești doar via Ucraina, ceea ce ar forța Gazprom să renegocieze cu Kievul acordurile privind tranzitul gazelor naturale după 2020.

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere

REPLICA

LOTO

6/49
471728292640
5/49
9192143025
joker
26141111218