rss

Anul XVI Nr. 3830 (3881), 30 noiembrie
Categorii
CLICK AICI pentru varianta WEB

Gazprom se aşteaptă la vânzări record în 2021

Grupul rus Gazprom se aşteaptă la venituri record anul acesta, în urma majorării preţurilor gazelor în Europa, şi a anunţat înfiinţarea până la finalul anului a unui fond de gestionare a riscurilor, evaluat la 726 miliarde de ruble (10 miliarde de dolari), transmite Reuters, citată de Agerpres.

Compania rusă de stat, care furnizează Europei peste o treime din gazele de care are nevoie, beneficiază de pe urma creşterii record a preţurilor gazelor naturale pe piaţa europeană, din cauza livrărilor restrânse.

În acest an câştigurile de bază ale Gazprom ar urma să depăşească 45 miliarde de dolari iar fluxul de numerar va fi pozitiv, în pofida nivelului ridicat al dividendelor.

Board-ul companiei a menţinut nemodificat programul de investiţii, la 1.190 miliarde de ruble, inclusiv cheltuieli de capital în valoare de 1.020 miliarde de ruble.

Bugetul Gazprom se bazează în 2021 pe un preţ mediu al gazelor de 269,60 dolari per 1.000 metri cubi la contractele de furnizare pe termen lung cu consumatorii europeni.

De asemenea, Gazprom a informat că fondul său de rezervă, menit să controleze riscurile, "furnizează fiabilitatea necesară către buget şi rezilienţă la volatilitatea mediului extern".

Cotaţiile la gaze naturale au atins luna aceasta noi recorduri istorice pe piaţa de referinţă din Europa, pe măsură ce impactul majorării costurilor la energie s-a răsfrânt asupra pieţelor de acţiuni şi obligaţiuni.

Conform analiştilor, Europa începe sezonul de iarnă cu cel mai redus nivel al stocurilor de gaze din mai mult de un deceniu, ceea ce sporeşte temerile privind fiabilitatea furnizărilor pe timp de iarnă.

Rusia, a cărei producţie de gaze şi exporturi spre UE sunt deja aproape de un nivel record, a informat că trebuie să finalizeze umplerea capacităţilor interne de stocare înainte de a majora livrările pe piaţa spot din Europa. Guvernul rus a anunţat că intenţionează să finalizeze umplerea capacităţilor interne de stocare până la finalul acestei luni.

Vicepremierul rus Alexander Novak a reiterat săptămâna trecută că nimeni din Europa nu a cerut Rusiei să trimită o cantitate suplimentară de gaze pentru a calma creşterea preţurilor gazelor pe piaţa spot.

vineri, 22 octombrie 2021203
SKINMED CLINIC, Centrul de Excelență Dermatologie București
GANDUL.RO
Drama bărbatului care a murit în timp ce-și ducea acasă, în sicriu, fiul mort de 35 de ani
Comentarii
mai mult...Economic
30 noi 00:00EconomicINS: 15,2% din populaţie se afla în situaţia de deprivare materială severă, în 2020

Numărul total al persoanelor afectate de deprivare materială severă a fost în anul 2020 de 2,95 milioane persoane,...140

30 noi 00:00EconomicRomânia pe ultimul loc în UE la cheltuielile pentru cercetare şi la jumătate faţă de Bulgaria130
30 noi 00:00EconomicGazprom anunţă un profit trimestrial record pe fondul creşterii preţului gazelor naturale131
30 noi 00:00EconomicUNWTO: Turismul mondial ar urma să piardă 2.000 de miliarde de dolari în 2021 din cauza pandemiei

Sectorul turismului global se aşteaptă la pierderi de 2.000 de miliarde de dolari în acest an sub efectul...127

30 noi 14:10EconomicŞase din zece manageri consideră curiozitatea angajaţilor o trăsătură foarte valoroasă133
30 noi 14:07EconomicBloomberg: Criza energetică din Europa se va agrava odată cu venirea iernii476
29 noi 14:58EconomicTOP Forbes: România are 18 miliardari, cu 7 mai mulți decât anul trecut

România numără 18 miliardari în lei, în 2021, cu 7 mai mulți decât anul trecut, iar averea netă cumulată de...707

29 noi 14:17EconomicBNR a prezentat prima imagine cu bancnota de 20 de lei, cu chipul Ecaterinei Teodoroiu417
29 noi 14:19EconomicVirgil Popescu: IMM-urile pot depune cereri de compensare a facturilor la energie electrică sau gaze naturale416
29 noi 14:13EconomicProgramele Rabla Clasic, Rabla Plus şi Casa Eficientă Energetic, suspendate de autorități

Administraţia Fondului pentru Mediu a decis suspendarea sesiunilor de înscriere în cadrul programelor Rabla Clasic,...689

29 noi 14:13EconomicFGA demarează luni procesul de plată a despăgubirilor pentru creditorii de asigurare ai City Insurance432
29 noi 14:14EconomicCâciu: Bugetul pe 2021 l-am găsit cu probleme mari482
Vremea
3.2°3.2° - 4.9° marţi, 30 noiembrie 2021
ConstanțaUmiditate: 71%
Vânt: 9.14 m/s
Presiune: 1005 milibari

Loto
6/49121731292748
5/4018373640326
joker3111171626
Horoscop
mai mult...SPSportRT
30 noi 00:00SportFotbal: Manchester United l-a numit pe germanul Ralf Rangnick ca antrenor interimar

Echipa engleză de fotbal Manchester United l-a numit pe germanul Ralf Rangnick în funcţia de antrenor interimat...172

30 noi 00:09SportNeymar de la PSG, indisponibil opt săptămâni după accidentarea de la gleznă

Atacantul brazilian Neymar va fi indisponibil între şase şi opt săptămâni după entorsa la gleznă suferită...217

30 noi 00:00SportFotbal: FIFA a anunţat 11 candidaţi la câştigarea Premiului Puskas

Federaţia Internaţională de Fotbal (FIFA) a anunţat, luni, care sunt cei 11 candidaţi la câştigarea Premiului...162

30 noi 00:10SportFotbal: Harry Kane au invitat doi fani la meciul cu Brentford

Doi fani ai echipei engleze de fotbal Tottenham Hotspur, care au călătorit 34 de ore din Texas pentru a-i vedea pe...185

Local
30 noi 11:31LocalA CRESCUT numărul SALARIAȚILOR… dar și cel al ȘOMERILOR

Cu toate că pandemia de Coronavirus a îngreunat procesul căutării unui loc de muncă, iată că, potrivit...466

30 noi 22:59LocalObiceiuri şi tradiţii de Sfântul Andrei

Sărbătoarea Sfântului Andrei (30 noiembrie) sau Sântandrei, cum mai este cunoscută în popor, se înscrie în...897

30 noi 22:59LocalProgramul IPS Teodosie de sărbătoarea Sfântului Apostol Andrei

675

30 noi 22:56LocalIncendiu la ieșire din localitatea Cuza Vodă

Militarii din cadrul ISU Dobrogea au fost solicitați să intervină luni, 29 noiembrie a.c., la ieșire din localitatea...257

30 noi 22:56LocalCoronavirus: 6 NOI DECESE, la Constanța

Până luni, 29 noiembrie a.c., 56.382 de persoane diagnosticate cu infecție cu SARS – CoV – 2 au decedat, la nivel...522

30 noi 22:58LocalPersoanele fără certificat verde pot să asiste la ceremonia de Ziua Națională

Accesul persoanelor care doresc să asiste la ceremonia de Ziua Naţională a României se poate realiza fără a avea...520

30 noi 00:01LocalTraficul paralizat în Constanța, din cauza repetițiilor pentru parada de 1 Decembrie!

Repetiția generală pentru organizarea manifestărilor de 1 Decembrie a avut loc luni, astăzi, în intervalul orar...2394

30 noi 22:59LocalCOVID-19: INCIDENȚA pe JUDEȚ a ajuns 1,76!

Până luni, 29 noiembrie, pe teritoriul României au fost înregistrate 1.778.045 de cazuri de infectare cu noul...1541

30 noi 22:59LocalMeniu special de Sfântul Andrei şi 1 Decembrie, în spitalele constănțene

466

Politică
30 noi 00:00PoliticăAurescu, despre relevanţa dobândită de Uniunea pentru Mediterana, la Forumul Regional de la Barcelona

Ministrul Afacerilor Externe, Bogdan Aurescu, a participat, luni, la cea de-a VI-a ediţie a Forumului Regional...149

30 noi 00:00PoliticăNicolae Ciucă, vizită fulger la fermierii români: 'Au nevoie de ajutor'

Premierul Nicolae Ciucă, împreună cu ministrul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, Adrian-Ionuţ Chesnoiu, au...266

30 noi 00:00PoliticăCristian Diaconescu anunță înființarea unei comisii pentru aplicarea PNRR

162

30 noi 21:16PoliticăAlexandru Rafila, poziție fermă: 'Nu renunţăm la impunerea certificatului verde la serviciu'

Ministrul Sănătăţii, Alexandru Rafila, a anunţat duminică, la Antena 3, că nu se va renunţa la impunerea...660

30 noi 19:03PoliticăSorin Cîmpeanu lămurește problema testelor dezasamblate: ”Nu este niciun haos!”

Haosul continuă în privința testelor de salivă pentru elevi. Nimeni nu știe cine va asambla componentele testelor...277

30 noi 19:04PoliticăIlie Bolojan vorbeşte despre viitorul PNL: "Nu este o situaţie bună pentru noi"

308

Interviuri
13 noi 00:11InterviuriMihai LUPU: RAJA nu poate fi preluată de PSD! Video

Președintele Consiliului Județean Constanța, Mihai Lupu, a fost prezent în studioul Replica, vineri, 12 noiembrie....3033

23 noi 19:11InterviuriDELICOTI vrea să TRANSFORME comuna Poarta Albă în oraș! VIDEO

Primarul din Poarta Albă, Vasile Delicoti, a fost în studioul Replica, luni, 22 noiembrie. În cadrul interviului au...1746

26 noi 00:17InterviuriCaragheorghe, USR: Primarul MINTE; noi ne-am întâlnit cu oamenii din PENINSULĂ! Video

1432

10 noi 00:12InterviuriIonuț RUSU: De sărbători, Constanța va avea ILUMINAT FESTIV de poveste! Video

Viceprimarul Constanței, Ionuț Rusu, a fost prezent în studioul Replica, marți, 9 noiembrie. În cadrul interviului...4816

26 noi 00:14InterviuriCristian Cîrjaliu: Am PIERDUT un an DEGEABA din cauza consilierilor USR! Video

Cristian Maricel Cârjaliu a fost prezent în studioul Replica de Constanța, joi 25 noiembrie, pentru a răspunde, în...2284

27 noi 00:08InterviuriDr. CEALERA: NU avem CAZURI grave la persoane VACCINATE! VIDEO

Medicul Ionuț Cealera, managerul Serviciului de Ambulanță Județean Constanța, a fost prezent, vineri, 26 noiembrie,...2309

6 noi 00:10InterviuriSENATORUL USR Remus NEGOI: Sunt ZVONURI că vicele USR, al CJ, ar putea fi schimbat

Economia românească este pe perfuzii, sistemul sanitar este în comă, în educație este haos, însă niciunul dintre...1731

28 oct 00:08InterviuriCICU, de la GARDA de COASTĂ: Au fost depistate 22 de MAȘINI de LUX FURATE sau folosite la INFRACȚIUNI

Cristian Cicu, directorul Gărzii de Coastă, a fost prezent în studioul Replica, miercuri, 27 octombrie. În cadrul...3443

27 oct 00:10InterviuriPrim PROCURORUL TELICEANU: Stelian Ion a avut intenții bune, dar NU și PUTERE. Video

3164

Monden
30 noi 00:00MondenViaţa legendarei Tina Turner este povestită într-o nouă carte de benzi desenate

Viaţa legendarei Tina Turner este povestită într-o nouă carte de benzi desenate, potrivit Reuters. Biografia...155

30 noi 00:00MondenVedeta premiilor Goya este Satira 'El buen patrón', cu Javier Bardem în rol principal

Satira „El buen patrón”, regizată de Fernando León de Aranoa, cu Javier Bardem în rol principal, a obţinut un...131

30 noi 00:00MondenMatthew McConaughey nu-şi prezintă, deocamdată, candidatura pentru funcţia de guvernator al Texasului

143

30 noi 15:16MondenAlec Baldwin, actorul care a ucis accidental o cineastă pe platourile de filmare, şi-a angajat un avocat

Actorul american Alec Baldwin, vizat de două plângeri pentru că a ucis-o accidental pe directoarea de imagine Halyna...182

30 noi 00:00MondenTom Cruise, cascadorie impresionantă pe aripa unui avion de război pentru 'Mission: Impossible 8'

Tom Cruise a realizat o cascadorie impresionantă pe aripa unui avion din al Doilea Război Mondial în timp ce face...182

30 noi 00:00MondenGeorge Clooney despre accidentul din 2018: 'Aşteptam să mor'

George Clooney, 60 de ani, a crezut că va muri în vara anului 2018, pe o stradă din Sardinia. Aflat pe un scooter, el...173

30 noi 00:00Monden„Encanto“ reuşeşte să fascineze publicul şi se clasează pe prima poziţie a box-office-ului nord-american

Magia noii pepite Disney, "Encanto", a reuşit să farmece publicul, asigurându-i locul fruntaş la box-office-ul...140

30 noi 19:03MondenRomâncă de 19 ani, în prefinala concursului Miss Italia

O româncă de 19 ani se numără printre prefinalistele de la Miss Italia. "Sunt o fată simplă, determinată,...411

30 noi 19:04MondenA murit designerul Virgil Abloh, creator al colecţiilor pentru bărbaţi Louis Vuitton

419

Mapamond
30 noi 14:45MapamondUn migrant a zburat trei ore în trenul de aterizare al unui avion și a supraviețuit. VIDEO

Un migrant care s-a ascuns în compartimentul trenului de aterizare al unui avion al companiei American Airlines a...856

30 noi 14:46MapamondZeci de mii de oameni au protestat din nou în Austria împotriva vaccinării obligatorii anti-Covid

Zeci de mii de persoane au protestat în Austria împotriva vaccinării obligatorii, o măsură pe care cancelarul...314

30 noi 14:46MapamondGermania confirmă trei cazuri de infectare cu Omicron

296

30 noi 14:43MapamondCredincioşii eleni, obligaţi să prezinte un test COVID negativ pentru a putea participa la slujbe

Grecia a introdus noi restricţii prin care credincioşii sunt obligaţi să prezinte un test COVID-19 negativ pentru a...291

30 noi 14:44MapamondAutoritățile olandeze au depistat 13 cazuri de Omicron la pasagerii veniți din Africa de Sud

Autoritățile sanitare olandeze au declarat duminică că 13 cazuri de noua variantă de coronavirus Omicron au fost...304

30 noi 14:44MapamondReferendum în Elveția pentru eliminarea certificatului verde

456

Sănătate
30 noi 00:00SănătatePlanta care ar putea atenua efectele dăunătoare ale obezităţii

O plantă din America de Sud ar putea atenua efectele dăunătoare ale obezităţii, au stabilit cercetătorii de la...147

30 noi 00:00SănătateUn român, profesor de Boli Infecțioase, stabilit în SUA, spulberă toate veștile bune despre Omicron

Un specialist român stabilit în SUA avertizează asupra evoluției noii tulpini a virusului SARS CoV-2 și spune că...271

30 noi 00:00SănătateGCS: Niciun oraş cu incidenţa cazurilor de COVID-19 mai mare de 6 la mia de locuitori

132

30 noi 14:39SănătateUn tip de durere cronică, asociat cu apariția demenței

Un tip de durere cronică este asociat cu un risc crescut de apariție a tuturor tipurilor de demență, inclusiv a...189

30 noi 00:00SănătateMicronoduli pulmonari: simptome, cauze, tratament

Un nodul pulmonar reprezintă o creștere anormală care se formează într-un plămân sau în ambii. Mulți oameni au...184

30 noi 00:00SănătateRafila: Cum ar putea fi accelerată vaccinarea împotriva COVID?

Ministrul Sănătăţii, Alexandru Rafila, susţine că acest sentiment de impunere a vaccinării trebuie să dispară...136

30 noi 14:24SănătateOMS s-a pronunțat: Cine amenință mai tare, între Delta și Omicron

Lumea este în alertă din cauza noii tulpini Omicron, însă majoritatea infecțiilor actuale COVID se datorează în...616

30 noi 14:25SănătateOctavian Jurma: ”Probabilitatea ca Omicron sa ajungă în România cu ocazia sărbătorilor este de 100%”

Cercetătorul Octavian Jurma este de părere că tulpina Omicron va ajunge în România, cu siguranță, în luna...625

30 noi 14:23SănătateCoronavirus: Testele PCR, valabile pentru detectarea variantei Omicron. Ce se întâmplă cu celelalte teste

473

Prin accesarea replicaonline.ro, sunteți de acord cu termenii de utilizare și politica de confidențialitate.
ACCEPT