REPLICA ONLINE CONSTANTA

12.4° Constanța Joi, 18 Apr. 2024
Anul XX Nr. 6703
12.4° Constanța Joi, 18 Aprilie 2024 Anul XX Nr. 6703
 

Geoană: „Vom propune o înfrăţire în trei: Houston, Constanţa şi Ploieşti”

Geoană: „Vom propune o înfrăţire în trei: Houston, Constanţa şi Ploieşti”

Replica API 13 octombrie 2017 | 00:00 436

Primarul municipiului Constanța, Decebal Făgădău, a participat joi, 12.10.2017, alături de Mircea Geoană, președintele Institutului Aspen România, la deschiderea oficială, precum și la lucrările seminarului de politici publice – „Constanța Aspen City Lab”.

„Aspen City Lab” este un program amplu, care urmărește atât aplicarea conceptului de planificare urbană prin strategii de urbanizare, infrastructură, transport sigur și sustenabil, eficiență energetică și acces la locuințe accesibile, cât și oportunitățile de investiții în aceste domenii.

Seminarul „Constanța Aspen City Lab” va fi centrat pe cele trei motoare principale de creștere economică în regiune – energie, domeniul maritim și portuar, turism -, cu scopul formării unei comunități locale de aproximativ 25-30 de lideri din sectorul public, privat, al societății civile și mediului academic, în vederea transformării municipiului Constanța și a zonei adiacente în principalul polarizator economic din regiunea Mării Negre.

„Încercăm să adunăm lume cu competențe diverse, oameni aplicați și oameni care știu să facă proiecte pentru a descătușa acest potențial. Este o zonă excepțional de importantă, o zonă care trebuie să devină un mare motor al României, nu doar al regiunii. În Institutul Aspen avem acest sistem care se numește Aspen City Lab – un laborator de idei pentru municipiile importante ale planetei. El a plecat din Statele Unite, împreună cu primarul New York-ului. Chiar săptămâna viitoare vom avea un Aspen City Lab la Paris. La nivelul României, există un Aspen City Lab cu municipiul București, cu municipiul Constanța începând de astăzi, și un parteneriat cu municipiul Ploiești. Încercăm să ne ducem în zonele care au cel mai mare potențial, împreună cu membrii, cu firme mari de consultanță, cu autoritățiile locale, cu actorii economici locali, cu Camera de Comerț locală, să formăm un ecosistem mult mai pragmatic, să găsim soluții de finanțare și să aducem investitori – să facem din Constanța și această zonă un motor economic de care România și Europa are nevoie.

Urmează proiecte, finanțare, implicare de investitori, un coridor de energie. Anticipăm o zonă extrem de importantă după ce explorările de gaze naturale din Marea Neagră vor începe să funcționeze. Credem că există șansa unui coridor energetic între Constanța și Ploiești. Vom propune astăzi o înfrățire în trei – Houston, care este și un mare port la Golful Mexic și centrul energetic global, cu Constanța și cu Ploieștiul, simultan. O idee mai nouă pe care o vom dezbate astăzi este formarea unei macroregiuni, între regiunea de sud-est de dezvoltare, din care Constanța face parte și sud-muntenia. Polonia a făcut ceva similar în sudul țării”, a spus liderul Institutului Aspen, Mircea Geoană.

Claudia CORBU

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere
Doamna, ce penibil este tipul asta. Culmea este ca nu realizeaza ca si el este un fost.Cine l-o impinge din spate?
4
1
Hahahaha hahaha
7
1
Alo Geoana, aici Houston cand cobori pe pamant baga capul intr-o caldare cu apa rece si trezeste-te. Intai vezi cate proiecte sunt in Constanta si Ploiesti abandonate sau neluate in seama de autoritati si pe urma mai cauta si la altii. Ai gasit niste primari fraieri care nu se descurca nici cu problemele simple ale urbei si le vinzi gogosi.
9
1
Doi soareci vor sa fie frati cu elefantul. Misto, macar vor putea face schimb de experienta despre cum e sa ai rauri prin oras si izvoare prin subsoluri de la o panarama de ploaie. Patetici.
9
1

REPLICA

LOTO

6/49
33725484010
5/49
32319203522
joker
22391819369