rss

Anul XVI Nr. 3830 (3881), 22 ianuarie
Categorii
CLICK AICI pentru varianta WEB

George Niculescu, PNL: PSD-iștii încearcă să POLITIZEZE această PANDEMIE! Video

George Niculescu este candidatul PNL pentru un loc în Senat. Nu este străin de activitatea unui reprezentant al Guvernului în teritoriu, el ocupând funcția de prefect al județului Constanța timp de 9 luni. Acum, fostul prefect, alături de colegii săi încearcă să ajungă în Parlament pentru a fructifica potențialul imens al Constanței.

Cum suntem în campanie electorală, adversarii politici se leagă de orice pentru a se face văzuți și auziți. Iar acum, ce poate fi mai la îndemână decât contextul pandemic și carantinare? ”Am văzut și eu cum adversarii politici, aflați în campanie electorală, în momentul de față, încearcă să politizeze, să speculeze, din punct de vedere electoral, problema cu care se confruntă municipiul Constanța și județul Constanța. Și anume aceea de transmitere într-un ritm accelerat a coronavirusului. Din punctul meu de vedere și atunci când am fost prefectul județului Constanța, și au fost de luat decizii importante pentru municipiul Constanța sau pentru județul Constanța, eu le-am luat având în vedere sănătatea locuitorilor județului Constanța, chiar dacă nu au fost măsuri populare. De asemenea, măsura carantinării municipiului Constanța nu este o măsură populară. Cu siguranță că adversarii încearcă să politizeze această pandemie și să acuze. Nu am văzut, însă, niciun candidat, al niciunui partid politic, aflat în campanie electorală, în această perioadă de pandemie, care să vină și să propună o soluție. Nu au venit cu niciun fel de soluții, de mesaje, de propuneri de a lua presiunea de pe sistemul sanitar din județul Constanța. Tot ce au făcut în această campanie electorală a fost un lucru simplu de a critica măsurile luate de autoritățile locale. Am ajuns la o rată de incidență de aproximativ 10 la mia de locuitori. Paturile din sistemul sanitar Județean, pentru Covid, sunt din ce în ce mai puține. Aproape lipsesc. Dacă reprezentantul Guvernului din teritoriu nu lua această măsură, în încercarea de a limita răspândirea acestui virus, cu siguranță, adversarii politici ar fi criticat lipsa de iresponsabilitate. Nu ține cont de faptul că amenințarea virusului este tot mai prezentă”, a spus George Niculescu.

Măsurile au fost luate în toată Europa

”Măsurile acestea nu sunt inventate în Constanța, nu le-a inventat prefectul Județului Constanța. Măsurile acestea au fost luat în toată Europa. Vorbim de o pandemie care a afectat toate țările. Pe noi nu avea cum să ne rateze. Din păcate, presiunea pe sistemul medical este una foarte mare. Aceste măsuri sunt luate tocmai pentru a scădea presiunea de pe sistemul medical și se opri lanțul acesta de răspândire a virusului. În concluzie, da, sunt măsuri nepopulare, care arată dovada de responsabilitate și implicare pe care un reprezentant al Guvernului o are pentru cetățeni”, a punctat Niculescu.

Sănătatea constănțenilor nu are culoare politică

”Suntem în campanie electorală, eu pot să înțeleg demersurile candidaților, acestea de a capitaliza politic, dar totuși, să nu uităm că au fost evenimente neplăcute prin care am trecut în acest an, 2020, un an care ne-a marcat viața, și toate aceste probleme prin care am trecut împreună. Unii adversari politici au dorit să le speculeze în interesul de a-și atrage capital politic, de a-și atrage capital electoral. Dacă au soluții, să vină și să le prezinte. Ne întâlnim și le discutăm. Vorbim de sănătatea locuitorilor județului Constanța care nu are culoare politică. Partidul Național Liberal nu este responsabil pentru această pandemie. Să nu uităm că atunci când și-a asumat această guvernare, Partidul Național Liberal, a fost singurul partid politic care, într-o situație de profundă criză și instabilitate politică, anul trecut pe vremea aceasta, a fost singurul care și-a asumat acest lucru. Ne-am suflecat mânecile și ne-am apucat de treabă. Pe lângă criza economică care era previzibilă, a intervenit și această criză sanitară, la nivel mondial, și a afectat și mai mult viețile noastre, arată o responsabilitate asumată de către Guvernul PNL”, a declarat candidatul PNL pentru un loc în Senat.

Orașul este gri și mohorât – spun adversarii politici

”Eu mă bucur că, dintr-o dată, observă și ei în ce stadiu se află municipiul Constanța. Un exemplu clar de demagogie, de discurs politic, pe care ei îl afișează în momentul de față. Să te faci că nu vezi că municipiul Constanța este în stadiul acesta de 20 de ani de când este administrat de PSD. După o lună de când primarul PNL se află în funcție, să vezi că orașul se află într-o stare deplorabilă, și că este creionat în aceste culori sumbre, gri, înseamnă că nu au văzut direcția în care se îndreaptă orașul nostru. De ce spun lucrul acesta acum? Luminițe de Crăciun ne trebuie în anul acesta sau paturi la spitalul de Boli Infecțioase? Contractul de iluminat pentru perioada sărbătorilor de iarnă era în jur de aproape un milion de euro. Ne interesează luminițe pe bulevardele centrale ale municipiului sau să nu ne lipsească nimic din spitalul de Boli Infecțioase? Nu trebuie să fim sănătoși pentru a ne bucura de sărbătorile de iarnă? Degeaba avem luminițe în centrul orașului și cheltuim un milion de euro dacă vecinii noștri, rudele noastre, suferă în Spitalul de Boli Infecțioase din lipsă de servicii medicale de calitate? Prioritățile se schimbă radical”, a explicat George Niculescu.

Vor fi alegerile afectate de carantinare?

”Am văzut că am avut alegerile locale în plină pandemie. În calitate de prefect, la vremea aceea, am organizat alegerile locale. Și în acel moment am primit diferite acuze că secțiile de votare vor deveni focare de răspândire a coronavirusului. Observăm, la 2 luni după acest proces, niciun focar de infecție nu a fost raportat în secțiile de votare din județul Constanța. Lucrurile au fost făcute ca la carte din punct de vedere al măsurilor sanitare. S-a votat în condiții speciale. Am purtat mască, am purtat mănuși, ne-am dezinfectat, am intrat pe rând în cabina de vot și în sala de așteptare. Am respectat toate măsurile”, a răspuns fostul prefect.

Proiectele pe care va miza în calitate de senator

”În calitate de senator, proiectele mele sunt legate de 2 direcții foarte importante pentru județul Constanța, este vorba despre domeniul economic dar, în special, partea de componentă de energie. Ar trebui să fim invidiați de restul lumii pentru toate bogățiile pe care le avem. Potențialul pe care îl are litoralul, potențial de dezvoltare economic al județului Constanța, investițiile de la reactoarele 3 și 4 de la Cernavodă, vorbim de o investiție de 8 miliarde de euro. Numărăm pe degete regiunile din țară sau Europa care beneficiază de asemenea sume colosale. Avem autostrăzi, avem canale, avem Aeroportul Mihail Kogălniceanu, potențialul aeroportului întotdeauna l-am menționat și am încercat să-l susțin. Noi pentru 3 luni ne transformăm în capitala României, în perioada sezonului estival. Unde erau în momentul acela de acum văd orașul gri? Proiectele pe care am avut ocazia să le propun, în calitatea de prefect, am încercat să fac lucruri pentru dezvoltarea județului Constanța. Am 40 de ani, mă consider tânăr, sunt energic, sunt ambițios, nu am cum în patru ani de zile să ratez oportunități pentru județul Constanța. O să-i las pe constănțeni să judece acest lucru. Avem, de asemenea, cel mai mare parc eolian din sud-estul Europei, dar și alte nenumărate capacități de energie din surse regenerabile mai mici. Nu trebuie nicidecum uitate gazele din Marea Neagră și proiectele offshore, dar nici faptul că Autoritatea Competentă de Reglementare a Operațiunilor Petroliere Offshore la Marea Neagră își are sediul în Constanța”, potrivit lui Niculescu.

Mai multe despre potențialele colaborări cu membrii altor partide, despre mandatele pe care PNL Constanța le va obține în Parlament, dar și mesajul transmis alegătorilor, puteți urmări în videoclipul de mai jos:

Video:

Cod Mandatar Financiar PNL: 11200025

Liliana IONIȚĂ

vineri, 27 noiembrie 20202178
mai mult...Interviuri
4 dec 00:20InterviuriGeorge NICULESCU, PNL: Cum credeți că ar fi arătat țara noastră cu un Guvern Viorica DĂNCILĂ?!

George Niculescu, candidatul PNL la alegerile parlamentare, a acordat un interviu zirului Replica pentru a face o...4078

4 dec 00:20InterviuriCostin RĂSĂUȚEANU, PSD: Guvernul PNL este INCOMPETENT3974
23 dec 22:41InterviuriAdrian Mihălcioiu: TREBUIE înființată DIRECȚIA NAVIGATORILOR în Ministerul Transporturilor! Video3320
14 ian 00:11InterviuriFlorin Chelaru, primarul din NĂVODARI: Am rămas o OAZĂ de ROȘU într-o mare de GALBEN! Video

Florin Chelaru, primarul orașului Năvodari, a acordat un interviu cotidianului Replica de Constanța, prin intermediul...1888

19 ian 00:04InterviuriVergil CHIȚAC: Foarte mulți ȘMECHERI din orașul ăsta s-au ÎMBOGĂȚIT din afaceri cu statul. Video6441
15 ian 00:06InterviuriGeorge NICULESCU: ANRE nu a fost pregătită pentru LIBERALIZAREA pieței de ENERGIE! Video1800
12 ian 00:27InterviuriPrefectul COȘA: Întoarcerea la NORMALITATE este POSIBILĂ doar dacă ne VACCINĂM! Video

Noul an a venit cu speranţă şi încredere că vom trece cu bine peste această perioadă grea, însă reîntoarcerea...1779

19 dec 00:07InterviuriLiviu POPA, ŞEFUL RADET: Mă bucur că au început să se miște lucrurile4637
4 dec 00:21InterviuriLucian Lungoci: PSD va asigura MAJORITATE parlamentară pentru un Guvern PREGĂTIT. Video3807
4 dec 00:21InterviuriMircea Dobre, Pro România: PNL și PSD, un VIRUS mai PERICULOS decât COVID! Video

Mircea Dobre, candidat din partea Pro România la Camera Deputaților, a acordat un interviu ziarului Replica, în care...3339

4 dec 00:21InterviuriCristina Rizea: USR-PLUS va OBȚINE un scor BUN la parlamentare. Video3282
3 dec 00:04InterviuriStelian ION vrea listarea pe BURSĂ a Portului Constanța4985
Vremea
5.3°5.3° - 7.7° vineri, 22 ianuarie 2021
ConstanțaUmiditate: 91%
Vânt: 4.08 m/s
Presiune: 1015 milibari

Loto
6/4926128124924
5/40422540921
joker41251383113
Horoscop
mai mult...SPSportRT
22 ian 00:00SportValencia a remizat cu Osasuna, scor 1-1, datorită unui autogol

Formaţia Valencia a remizat, joi seară, pe teren propriu, scor 1-1, cu echipa Osasuna, într-un meci din etapa a XIX-a...243

22 ian 07:36SportPortughezul Paulo Sousa este noul selecţioner al Poloniei

Federaţia Poloneză de Fotbal a anunţat, joi, că noul selecţioner al echipei naţionale este portughezul Paulo...290

22 ian 00:00SportEibar - Atletico Madrid 1-2 | Meci superb al lui Luis Suarez! A marcat și portarul gazdelor

Atletico Madrid, liderul la zi din La Liga, a avut parte de un start neașteptat de meci cu Eibar, cu Aleix Garcia,...341

22 ian 07:18SportCornella - Barcelona 0-2

Într-un final, catalanii au scăpat de rușine. Calificarea în optimi s-a decis în cele două reprize de prelungiri,...353

Local
22 ian 00:09LocalCampania de vaccinare anti-COVID: Persoanele dializate, imobilizate sau nedeplasabile, imunizate în etapa a II-a

Persoanele dializate, imobilizate sau nedeplasabile aflate la domiciliu se pot vaccina anti-COVID în etapa a II-a a...592

22 ian 00:09LocalAccident rutier la ieșire din Satu Nou. O tânără a fost rănită GRAV

Militarii din cadrul ISU Dobrogea au fost solicitați să intervină, joi, 21 ianuarie a.c., la ieșire din localitatea...934

22 ian 00:08LocalACCIDENT RUTIER GRAV la OVIDIU: Mai MULTE VICTIME! Video

5127

22 ian 00:07LocalCoronavirus: Amenzi în valoare de 59.000 de lei, aplicate de polițiștii constănțeni, în ultimele 24 de ore

Forțele cu atribuții în domeniul ordinii și siguranței publice continuă să acționeze, în contextul prevenirii...581

22 ian 00:08LocalCoronavirus: 3.551 de persoane se află în carantină, la Constanța

De la debutul pandemiei cu noul coronavirus, la nivelul județului Constanța au fost confirmate 29.074 de persoane...617

22 ian 00:08LocalAlte 7 DECESE, la Constanța, din cauza COVID-19

Până joi, 21 ianuarie a.c., 17.554 de persoane diagnosticate cu infecție cu SARS – CoV – 2 au decedat, la nivel...944

22 ian 09:16LocalPrefectul Silviu COȘA s-a VACCINAT anti-COVID

Prefectul județului Constanța, Silviu-Iulian Coșa, a primit, miercuri, 20 ianuarie, prima doză a vaccinului...875

22 ian 13:07LocalȘedință EXTRAORDINARĂ a Consiliului Local: se înființează noua societate de Termoficare a Constanței

Consiliul Local al Municipiului Constanţa a fost convocat în şedinţă extraordinară, vineri, 22 ianuarie 2021. Pe...1631

22 ian 00:10LocalUn CONSTĂNȚEAN, TRANSPORTAT de URGENȚĂ la IAȘI după ce s-a ELECTROCUTAT

2227

Politică
22 ian 00:00PoliticăBarna: Ivan Patzaichin a spus că va fi implicat în procesul de selecţie a guvernatorului Deltei

Vicepremierul Dan Barna, copreşedinte USR PLUS, a precizat că, în urma discuţiilor cu Ivan Patzaichin, acesta şi-a...479

22 ian 00:00PoliticăMituleţu-Buică: Criza sanitară a schimbat optica privind organizarea proceselor electorale

Criza sanitară generată de pandemia de COVID-19 a schimbat optica privind organizarea proceselor electorale, iar AEP...372

22 ian 00:00PoliticăPreşedintele Senatului, întrevedere cu noul ambasador al Franţei în România

342

22 ian 00:03PoliticăMotivarea CCR pe redeschiderea piețelor: Principiul bicameralismului a fost încălcat de Parlament

CCR a publicat, joi, motivarea deciziei prin care a declarat neconstituțională legea adoptată de Parlament în...582

22 ian 20:18PoliticăTribunalul Bucureşti: Diploma de doctor a lui Darius Vâlcov, anulată

Magistraţii Tribunalului Bucureşti au admis, miercuri, cererea Academiei de Studii Economice din Bucureşti privind...1155

22 ian 20:17PoliticăDesființarea SIIJ intră în linie dreaptă: Guvernul a aprobat memorandumul de dizolvare a Secției

1100

Interviuri
12 ian 00:27InterviuriPrefectul COȘA: Întoarcerea la NORMALITATE este POSIBILĂ doar dacă ne VACCINĂM! Video

Noul an a venit cu speranţă şi încredere că vom trece cu bine peste această perioadă grea, însă reîntoarcerea...1779

19 dec 00:07InterviuriLiviu POPA, ŞEFUL RADET: Mă bucur că au început să se miște lucrurile

Sistemul de termoficare din Constanța a încetat să mai producă căldură și apă caldă în parametri normali,...4637

4 dec 00:21InterviuriLucian Lungoci: PSD va asigura MAJORITATE parlamentară pentru un Guvern PREGĂTIT. Video

3807

4 dec 00:21InterviuriMircea Dobre, Pro România: PNL și PSD, un VIRUS mai PERICULOS decât COVID! Video

Mircea Dobre, candidat din partea Pro România la Camera Deputaților, a acordat un interviu ziarului Replica, în care...3339

4 dec 00:21InterviuriCristina Rizea: USR-PLUS va OBȚINE un scor BUN la parlamentare. Video

Este economist, antreprenor, voluntar civic și mamă. I-au plăcut provocările, iar candidatura la parlamentare este,...3282

3 dec 00:04InterviuriStelian ION vrea listarea pe BURSĂ a Portului Constanța

4985

Monden
22 ian 00:00MondenOlivia de Havilland a fost îndrăgostită de James Stewart dar i-a refuzat cererea în căsătorie

Olivia de Havilland a avut o carieră de succes pe parcursul a zeci de ani. Oamenii erau interesaţi nu doar de cariera...510

22 ian 00:00MondenSecretele iepuraşilor Playboy din anii '60: La angajare erau verificate de agenţi sub acoperire

Într-o perioadă în care femeilor le lipsea încă independenţa financiară, iepuraşii Playboy din anii 1960 au...609

22 ian 00:00MondenBen Affleck vorbește încă frecvent cu fosta iubită. De la ce a provenit, de fapt, ruptura

441

22 ian 00:00MondenActorul Arnold Schwarzenegger a anunţat că s-a vaccinat împotriva COVID-19

Actorul şi fostul politician Arnold Schwarzenegger, cunoscut sub numele de "Terminator", a anunţat miercuri că s-a...347

22 ian 00:00MondenPaul Stanley, solistul trupei KISS, anunţă un nou proiect muzical şi disco

Paul Stanley, membru fondator şi solist al trupei Kiss, a anunţat miercuri lansarea pe 5 martie a albumului "Now And...330

22 ian 00:00MondenActriţa franceză Nathalie Delon a decedat la vârsta de 79 de ani

519

Mapamond
22 ian 00:00MapamondPoliţia bulgară a descoperit o fermă de canabis în staţiunea Sunny Beach

Poliţia bulgară a descoperit o plantaţie de canabis într-un spaţiu închis, în staţiunea Sunny Beach de pe...371

22 ian 00:00MapamondCoronavirus: Ungaria avansează spre achiziţia vaccinului rusesc Sputnik V

Organismul ungar de reglementare în sectorul sanitar a aprobat vaccinul rusesc anti-COVID-19 Sputnik V, a relatat...345

22 ian 00:00MapamondRusia: Un recrut care a ucis opt militari a fost condamnat la peste 24 de ani de închisoare

352

22 ian 00:00MapamondCel puţin 28 de morţi şi peste 70 de răniţi în urma unui dublu atentat sinucigaş la Bagdad

Cel puţin 28 de persoane au fost ucise şi alte peste 70 au fost rănite într-un dublu atentat sinucigaş cu bombă...332

22 ian 00:00MapamondCoronavirus: Un cartier din Shanghai, evacuat după trei cazuri de COVID-19

Un cartier rezidenţial din centrul Shanghai-ului a fost evacuat joi, după descoperirea a cel puţin trei cazuri de...375

22 ian 19:07MapamondPapa a făcut un prim pas spre canonizarea medicului francez care a descoperit sindromul Down

345

Sănătate
22 ian 00:00SănătateOboseala și buzele crăpate, semne ale carenței de vitamina B6

Vitaminele sunt foarte importante în funcționarea corectă a organismului. Ce simptome îți indică faptul că ai...363

22 ian 00:00SănătateCele 7 tipuri de memorie și cum se pot îmbunătăți

Multe persoane știu că avem două tipuri de memorie - pe termen lung și pe termen scurt - însă există și...395

22 ian 00:00SănătateLacrimile artificiale, eficiente dacă ai ochii obosiți

332

22 ian 00:00SănătateCum eviți sedentarismul dacă nu-ți place să faci sport?

Faptul că nu-ți place să faci sport nu înseamnă că nu poți fi o persoană care face mișcare și își...449

22 ian 00:00SănătateTotul despre lentilele de contact: cum se aleg, cum se îngrijesc, riscuri și beneficii

Lentilele de contact pot face o diferență majoră când vorbim despre viața celor care le poartă, deoarece asigură...333

22 ian 00:00SănătateCele mai bune suplimente pentru imunitate

Medicii nutriționiști subliniază că ar trebui să încercăm să consumăm o varietate largă de alimente și să...410

22 ian 00:00SănătateAnticoagulantele pot crește riscul de AVC la cei de peste 65 de ani

Persoanele cu vârste peste 65 de ani ar putea să aibă un risc crescut de accident vascular cerebral (AVC) prin faptul...409

22 ian 00:00SănătateFemeile cu menstruație precoce au risc crescut de probleme cardiovasculare și de AVC

Studiile arată că femeile care au avut menstruație precoce (la o vârstă fragedă, adică în jur de 12 ani), au...342

22 ian 00:00SănătateStudiu: Un atac cerebral (AVC) crește semnificativ riscul de demență

346

Prin accesarea replicaonline.ro, sunteți de acord cu termenii de utilizare și politica de confidențialitate.
ACCEPT