REPLICA ONLINE CONSTANTA

14.8° Constanța Vin., 29 Mar. 2024
Anul XX Nr. 6683
14.8° Constanța Vineri, 29 Martie 2024 Anul XX Nr. 6683
 

George Simion: Constituția e BUNĂ, trebuie apărată de UZURPATORII de aici și de la Bruxelles

George Simion: Constituția e BUNĂ, trebuie apărată de UZURPATORII de aici și de la Bruxelles

Replica API 7 decembrie 2021 | 00:05 1025

Liderul deputaţilor AUR, George Simion, a declarat, luni, la şedinţa solemnă dedicată aniversării a 30 de ani de la adoptarea Constituţiei, că nu este de acord cu modificarea Constituţiei, menţionând că actuala lege fundamentală este bună şi "trebuie apărată de uzurpatori atât de aici de la Bucureşti, cât şi de la Bruxelles".

George Simion

"Noi nu suntem de acord cu faptul că trebuie să se producă o federalizare sau regionalizare sau cum doreşte unul sau altul din partidele şi organizaţiile guvernamentale care sunt în Parlament astăzi. Nici pentru punerea în acord cu anumite prevederi europene. Noi credem că a noastră Constituţie este foarte bună şi unele încercări de încălcare a Constituţiei, cum a fost înlăturarea Avocatului Poporului neconstituţional, au fost stopate", a afirmat Simion.

El a spus că dreptul la învăţătură prevăzut în Constituţie nu a fost asigurat şi a făcut un apel ca drepturile fundamentale ale românilor să nu fie "călcate în picioare". "Vedeţi că pierdem o generaţie pentru că dreptul la învăţământ, dreptul la învăţătură trebuie asigurat. Din păcate, nu a fost asigurat de statul român prin hotărâri de guvern care sunt aduse aici în Parlament şi noi trebuie să le ascultăm şi din păcate nu putem interveni asupra stării de alertă. Încetaţi să încălcaţi în picioare drepturile fundamentale ale românilor şi începeţi să respectaţi Constituţia, nu prin şedinţe solemne, ci respectând Constituţia şi eliminând orice formă de obligativitate asupra românilor", a adăugat deputatul AUR, scrie Agerpres.

Simion a transmis că actuala Constituţie trebuie susţinută şi apărată.

"Constituţia este bună, ea trebuie susţinută şi trebuie apărată de uzurpatori atât de aici de la Bucureşti, cât şi de la Bruxelles", a susţinut George Simion. Deputatul AUR Dan Tanasă a afirmat, la rândul său, că au fost încălcate articolele din Constituţie referitoare la teritoriul României, simbolurile naţionale şi limba oficială, PSD şi PNL "tolerând atitudinile absolut inacceptabile ale UDMR". "Articolul 3 din Constituţia României vorbeşte de teritoriul României care este inalienabil. Din păcate, în ultimii 30 de ani atât PSD, cât şi PNL şi UDMR au permis vânzarea pământului românesc către străini la un nivel demenţial. Din păcate, suntem poate unicii în lume care ne-am înstrăinat pământul şi am vândut, ne-am trezit într-o situaţie în care am permis încălcarea art. 3 al Constituţiei. Art. 12 vorbeşte de simbolurile naţionale ale României, art.13 vorbeşte de limba naţională, de limba română. Eu am câştigat câteva zeci de procese în instanţele din România prin care am încercat să impun respectarea limbii oficiale de stat. Din păcate, atât PSD, cât şi PNL aţi tolerat timp de 30 de ani atitudinile absolut inacceptabile ale UDMR atunci când vine vorba de simboluri naţionale şi de limba oficială de stat în România. Aţi permis, domnilor, ca în Transilvania, practic în multe zone limba maghiară să devină practic de fapt limbă oficială de stat şi permiteţi în continuare, dragi colegi de la PSD la PNL. Limba oficială de stat nu este negociabilă cu nimeni şi nici simboluri naţionale. Astea le puteţi spune colegilor de la UDMR", a adăugat Tanasă.

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere
Mars ma incultule
2
3
asa asa dar de rusi nu o aparam ?
3
4
Io daca as fi presedinte da colhoz as introduce imediat in constitutie un comunicat important : as legaliza belciugu in ciok
4
2
Exact bobi paunescu ma interesa ce are de zis.
3
1
nu este respectata deloc si este calcata in picioare tocmai de cei care ar trebui sa o respecte punct cu punct!!
9
0

REPLICA

LOTO

6/49
15331744146
5/49
383120264010
joker
3416910367