REPLICA ONLINE CONSTANTA

17° Constanța Joi, 25 Apr. 2024
Anul XX Nr. 6710
17° Constanța Joi, 25 Aprilie 2024 Anul XX Nr. 6710
 

Germania: Bilanţul exploziei din uzina de tratare a deşeurilor din Leverkusen a crescut la cinci morţi

Germania: Bilanţul exploziei din uzina de tratare a deşeurilor din Leverkusen a crescut la cinci morţi

Replica API 31 iulie 2021 | 00:00 515

Trei cadavre au fost descoperite în ruinele incineratorului de deşeuri care a fost distrus în această săptămână de o explozie în oraşul german Leverkusen, au informat joi poliţia şi procurorii, relatează dpa, citată de Agerpres.

Trupurile neînsufleţite au fost descoperite atunci când anchetatorii au început să cerceteze locul exploziei dintr-un parc industrial din Leverkusen.

Descoperirea de joi ridică bilanţul morţilor la cinci, întrucât două cadavre au fost descoperite la câteva ore după explozia de marţi. Două persoane sunt în continuare date dispărute, potrivit procurorilor.

Oficialii locali au anunţat deja că există puţine speranţe de a mai găsi supravieţuitori. În total, 31 de persoane au fost rănite în acest accident.

Au fost necesare două zile pentru ca situl exploziei să devină suficient de sigur pentru ca anchetatorii să poată intra. Cu toate acestea, este puţin probabil ca să fie descoperită imediat cauza exploziei, a spus un purtător de cuvânt al poliţiei.

Poliţiştii au fost însoţiţi de autorităţile de mediu, experţi ai companiei care deţinea uzina şi anchetatori criminalişti. De asemenea, au fost utilizate drone.

Miercuri a fost declanşată o investigaţie pentru omucidere din neglijenţă asupra circumstanţelor exploziei.

Poliţia a precizat că are dubii că se poate intra în toate părţile uzinei, întrucât există un pericol de prăbuşire structurală şi de contaminare cu substanţe chimice toxice.

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere

REPLICA

LOTO

6/49
471728292640
5/49
9192143025
joker
26141111218